Om de 60 de ani, Silviu Lupescu este coordonatorul a două dintre cele mai importante edituri româneşti: Polirom şi Cartea Românească. Are şi experienţă jurnalistică, este un editor „vânat“ de autori, scrie în publicaţiile culturale, este un om şi un manager cultural cu o iniţiativă şi putere de muncă uriaşe. Editura Polirom cu care se mândreşte împlineşte în această lună două decenii de existenţă.
– Domnule Silviu Lupescu, se fac douăzeci de ani de când a apărut Editura Polirom. Cum aţi ajuns în sistemul editorial? Nu-mi amintesc să fi povestit vreodată, poate aţi făcut-o, eu nu ştiu...
– Generaţia mea, şi nu numai, face parte dintre acelea care datorează mult presei studenţeşti. Cele câteva reviste de dinainte de ’89 erau – unele dintre ele cel puţin – printre puţinele forme de exprimare aşa-zis liberă la care aveam acces. Iar Opinia studenţească din anii ’70, cea fondată de doctorul Valeriu Rusu şi de Dumitru Constantin, a fost pentru mulţi o adevărată şcoală de presă. Cenzura părea mai îngăduitoare pe atunci. Cred că de la Opinia mi s-a tras, acolo a intrat în mine microbul cuvântului tipărit. Desigur că un rol important l-a avut mediul familial, biblioteca de acasă, sau cărţile pe care prietenii le primeau din străinătate şi mi le împrumutau să le citesc. Pe unele dintre acelea, copiate la xerox, le mai păstrez şi azi, ca amintire. De aici încolo a fost un şir de întâmplări, începând cu cea mai importantă dintre ele, cea din decembrie ’89. Îmi repet deseori că am avut norocul că mi-a fost dat să trăiesc acel moment. Nu ştiu câţi dintre noi îşi dau seama de şansa pe care le-a oferit-o decembrie ’89 şi cât de mult ne-a schimbat destinul şi viaţa, în general. Tot o întâmplare a fost că un coleg de redacţie de la Opinia studenţească, Nunu Ciochină, m-a rugat să-l ajut să editeze revista Institutului European din Iaşi – se numea Echidistanţe. Ulterior, acolo s-a înfiinţat o editură şi am fost printre cei care au pus umărul la naşterea ei. Aşa am ajuns editor. În fine, întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Adrian Butucă, un entuziast de nevindecat, care m-a provocat cu propunerea lui de a înfiinţa ceea ce azi este editura Polirom. Habar nu aveam noi ce urma să ajungă azi. Probabil că şi întâmplările au logica lor, doar că eu nu o cunosc. A trebuit să îmi iau şi atestat de editor de la o comisie pe care o conducea Zigu Ornea. aşa era regula atunci.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
