Ziarul de Duminică

Edituri româneşti la Torino şi Praga/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

14.05.2015, 23:52 118

Deja o tradiţie pentru iubitorii de carte din Italia şi nu numai, Salonul Internaţional de carte de la Torino, ajuns la cea de-a XXVIII-ediţie şi-a deschis porţile ieri, 14 mai 2015. Aşa cum anunţă organizatorii, în perioada Salonului vor prinde viaţă peste 500 de evenimente, o sărbătoare a cuvintelor, marcată de un calendar foarte bogat: întâlniri cu autori, spectacole de teatru, dialoguri, seminarii, dezbateri, lecturi, laboratoare pentru copii etc. Tema ediţiei din acest an (14-18 mai 2015) este Le meraviglie d’Italia/Minunile Italiei, iar ţara invitată de onoare este Germania.

Pentru al şaptelea an consecutiv, Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează participarea ţării noastre la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand naţional cu titlul Le meraviglie della Romania/Minunile României.  
Standul României, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, este realizat după un concept inspirat de tema principală a ediţiei din acest an a Salonului, promovând, însă, o parte din „minunile arhitecturale şi istorice” ale României. Astfel, printr-un design modern special conceput, vor fi prezentate: Arcul de Triumf, Ateneul Român, Cazinoul din Constanţa, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Palatul Culturii din Iaşi, Casa Sfatului din Braşov, Turnul cu Ceas din Sighişoara, o biserică de lemn din Maramureş şi Podul Basarab. Situat în Pavilionul 3 R10-S05, Standul României cuprinde: un spaţiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov; un spaţiu destinat evenimentelor literare care au loc în cadrul Standului României; o cabină radio care găzduieşte echipa Radio Torino International, unul dintre partenerii media ai participării României la Salonul de Carte, şi un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Naţional de Turism al României în Italia.
Pe durata celor cinci zile, atât la Standul României, cât şi în alte săli din cadrul Salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniul literaturii, al traducerilor şi al politicilor editoriale. De asemenea, se doreşte stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.


Evenimente literare

Joi, 14 mai: Prezentarea volumelor de Mircea Cărtărescu: Abbacinante. Il corpo, traducere de Bruno Mazzoni (Voland); Il poema dell’acquaio, traducere de Bruno Mazzoni (Nottetempo). Intervin: Mircea Cărtărescu, Bruno Mazzoni, Marco Dotti, Andrea Amerio

Vineri, 15 mai:

- Masă rotundă. Traducerile din limba română în limba italiană. Dificultăţi şi perspective. Prezentarea Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT). Intervin: Dan Lungu, Roberto Merlo, Anita Natascia Bernacchia, Mauro Barindi. Moderează: Bruno Mazzoni
- Teatrul BellARTE (via Bellardi, n° 116). Occidental express de Matei Vişniec. Avanpremiera spectacolului, realizată de Teatrul Kataplixi . Intervin: regizorul Luca Busnengo şi actorii Anna Montalenti, Francesco Gargiulo, Stefano Moretti
Proiect de Kataplixi Teatro şi Compagnia di San Paolo. În colaborare cu Salone Off şi Teatro BellARTE
- Prezentarea volumului Storia della Romania de Florin Constantiniu, traducere de Floarea Maria Pop şi Fulvio del Fabbro (Rubettino). Intervin: Roberto Scagno, Fulvio del Fabbro, Floarea Maria Pop
- Poezia: exil sau patrie? Poezia română la feminin. Prezentarea volumelor: Ana Blandiana, La mia patria A4, traducere de Mauro Barindi, introducere de Dan Octavian Cepraga (Aracne); Denisa Comănescu, Ritorno dall’esilio, traducere de Bruno Mazzoni şi Mihail Banciu (Transeuropa); Aura Christi, La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore, traducere de Floarea Maria Pop (Rediviva). Intervin: Denisa Comănescu, Aura Christi, Mauro Barindi, Floarea Maria Pop. Moderează: Bruno Mazzoni
- Masă rotundă. De la Cioran la Traian. Cinci ani de „Orizonturi”. Pariul şi provocările unei reviste italo-române. Intervin: Smaranda Elian, Roberto Scagno, Bruno Mazzoni, Mauro Barindi. Moderează: Afrodita Cionchin
- Norman Manea. Forme ale memoriei. Prezentarea volumului Norman Manea, Varianti di un autoritratto, traducere de Marco Cugno şi Anita Natascia Bernacchia (Il Saggiatore) şi a e-bookului Norman Manea e la lingua romena de Donato Cerbasi (Nuova Cultura). Intervin: Donato Cerbasi, Anita Natascia Bernacchia. Moderează: Roberto Merlo
Sâmbătă, 16 mai
- Masă rotundă. Publicul clasicilor literaturii române şi italiene. Noi apariţii în colecţia bilingvă „Biblioteca italiană” (Humanitas). Intervin: Bruno Mazzoni, Roberto Scagno. Moderează: Smaranda Elian
- Întoarcere la Emil Cioran. Prezentarea volumelor: Emil Cioran, Sulla Francia, îngrijit de Giovanni Rotiroti (Voland); Al di là della filosofia. Conversazioni su Benjamin Fondane, îngrijit de Antonio Di Gennaro, postfaţă de Giovanni Rotiroti (Mimesis); Tradire la propria lingua. Intervista con Philippe D. Dracodaidis, îngrijit de Antonio Di Gennaro, traducere de Massimo Carloni (La scuola di Pitagora); Ineffabile nostalgia. Lettere al fratello (1931-1985), îngrijit de Massimo Carloni şi Horia Corneliu Cicortaş (Archinto); La speranza è più della vita, îngrijit de Antonio Di Gennaro (Mimesis). Intervin: Giovanni Rotiroti, Antonio Di Gennaro, Massimo Carloni, Horia Corneliu Cicortaş
- Lumile literare ale lui Mircea Eliade. Prezentarea volumului: Mircea Eliade, Dayan, 3 novelle, îngrijit de Horia Corneliu Cicortaş, introducere de Sorin Alexandrescu (Bietti). Intervin: Roberto Scagno, Horia Corneliu Cicortaş
- Întâlnire cu Matei Vişniec. Occidental express. Intervin: Matei Vişniec, Roberto Merlo, Gerardo Guccini, Emilia David. Regizor: Luca Busnengo. Actori: Anna Montalenti, Francesco Gargiulo, Stefano Moretti
- Prezentarea volumului Rigor Artis de Irina Ţurcanu (Absolutely Free). Intervin: Irina Ţurcanu, Smaranda Elian, Nicoletta Azzolini
- Prezentarea volumului Esperimenti italiani. Studi sull’italianismo romeno dell’Ottocento de Dan Octavian Cepraga (Fiorini). Intervin: Dan Octavian Cepraga, Roberto Scagno
Duminică, 17 mai, ora 11.00
- „Roata cailor are lămpi electrice”. Prezentarea volumelor: Tristan Tzara, Le prime poesie, îngrijire şi traducere de Irma Carannante (Joker); Petre Solomon, Paul Celan. La dimensione romena, îngrijit de Giovanni Rotiroti, traducere de Irma Carannante (Mimesis). Intervin: Giovanni Rotiroti, Irma Carannante
- Prezentarea volumului Miruna, una storia de Bogdan Suceavă, traducere de Roberto Merlo (Atmosphere Libri). Intervin: Bogdan Suceavă, Roberto Merlo, Mauro di Leo
- Noi apariţii editoriale – Centrul cultural italo-român de la Milano (Rediviva)
Prezentarea volumelor: Liviu Rebreanu, Adamo ed Eva, traducere de Davide Arrigoni (Rediviva); Lilyan Kertay, I confini del cuore (Rediviva), Ingrid Beatrice Coman, Badante per sempre (Rediviva). Intervin: Violeta Popescu, Ingrid Beatrice Coman, Roberto Merlo, Davide Arrigoni. Moderează: Irina Ţurcanu
- Prezentarea romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, traducere de Marco Cugno (Atmosphere Libri). Intervin: Roberto Merlo, Mauro di Leo
    
 

Editura Rediviva la Salonul Internaţional de Carte de la Torino

Pentru a treia oară, Editura Rediviva – un proiect al Centrului Cultural Italo Român din Milano, fondată în anul 2012 - are bucuria şi onoarea să participe la actuala ediţie a Salonului şi să aducă în faţa cititorilor români şi italieni câteva apariţii editoriale, grupate în mai multe colecţii ale editurii:

 

- „Badante pentru totdeauna” ediţie bilingvă: română şi italiană (titlu în italiană: „Badante per sempre”), de Ingrid Beatrice Coman, apărută în Colecţia Ti racconto il mondo.

- „Frontierele inimii" de Lilian von Kertay; Colecţia Memorie

- „I confini del cuore” de Lilian von Kertay; Colecţia Memorie

- „Adam şi Eva” de Liviu Rebreanu („Adamo ed Eva” traducere în italiană de Davide Arrigoni), colecţia Quaderni romeni

- „Sfera Friglui. Din infern cu dragoste” de Aura Christi („Sfera del freddo. Dall'inferno con amore” traducere în italiană de Maria Floarea Pop), Colectia Phoenix – proiect editorial susţinute de Institutul Cultural Român prin programul TPS

 

Prezentări Rediviva:

 

Vineri, 15 mai:

- În cadrul tematicii Poezia: exil sau patrie? Poezia română la feminin va fi prezentat volumul Aura Christi, La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore, traducere de Floarea Maria Pop, aparut la Colectia Phoenix a editurii. Intervin: Denisa Comănescu, Aura Christi, Mauro Barindi, Floarea Maria Pop. Moderează: Bruno Mazzoni

 

Duminică, 17 mai:

- Noi apariţii editoriale – Centrul cultural italo-român de la Milano (Rediviva)

- Prezentarea volumelor: Liviu Rebreanu, Adamo ed Eva, traducere de Davide Arrigoni (Rediviva); Lilyan Kertay, I confini del cuore (Rediviva), Ingrid Beatrice Coman, Badante per sempre (Rediviva). Intervin: Violeta Popescu, Ingrid Beatrice Coman, Roberto Merlo, Davide Arrigoni. Moderează: Irina Ţurcanu

 

*

*     *

„Lumea Cărţii” de la Praga

România participă, în perioada 14-17 mai 2015, la Festivalul Internaţional de Carte şi de Literatură „Lumea Cărţii” de la Praga, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de acest gen din estul Europei. La manifestare sunt prezenţi scriitorii Adela Greceanu, Răzvan Petrescu, Ciprian Măceşaru, M. Duţescu, Ştefan Ivas, Alexandru Matei, invitaţi ai Ministerului Culturii, şi Nicolae Rusu şi Aida Boldeanu, invitaţi ai Institutului Cultural Român de la Praga. Poezia va avea un rol special în cadrul manifestărilor literare la standul naţional, organizat de Ministerul Culturii.


Toate evenimentele se vor desfăşura la standul naţional din cadrul Palatului Expoziţional din Praga, locul de desfăşurare al Târgului.  Invitat de onoare la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Carte şi de Literatură de la Praga este Egiptul (România a deţinut acest statut în anul 2012). Temele principale ale manifestării culturale sunt Fotograful şi cartea, Cărţile campioane mondiale pentru tânărul public cititor, Diaspora literară şi cehii din lume.
Invitaţii Ministerului Culturii vor susţine prezentări de carte şi lecturi: Ciprian Măceşaru cu proaspătul său volum de poezii, Numele meu este Bryan Ruiz (Next Page, 2015), dar şi din volumul de eseistică scris împreună cu Dan C. Mihăilescu, Despre nerăbdarea de a fi răbdător (Humanitas, 2014), Adela Greceanu, din Şi cuvintele sunt o provincie (Cartea Românească, 2014), Ştefan Ivas, din Mila schimbă gustul cărnii (Casa de Editură Max Blecher, 2014), M. Duţescu, din Uranus Park (Polirom, 2014). Invitaţii Institutului Cultural Român sunt Nicolae Rusu, care va citi din volumul său de proză Şoboloaniada şi Aida Boldeanu, poezie, De dragul scaunelor roşii. Alexandru Matei (critic literar) va fi moderator la evenimentele organizate de către Ministerul Culturii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO