Curtis a vizitat 80 de triburi şi a executat circa 40.000 de negative. A avut 17 asistenţi cu care lucra câte 16 ore pe zi în condiţiile cele mai vitrege, fie în arşiţa din sud-vest, fie în gerul din Alaska. Nu se rezuma numai la fotografie, ci culegea şi folclor pe care-l înregistra, aşa cum s-a spus în episodul anterior, şi apoi transcria melodia pe note. Îşi consemna observaţiile legate de modul de viaţă, de obiceiurile, ceremonialurile, ocupaţiile şi aspectul celor pe care-i vizita. Astfel, fără a avea studii de specialitate, el a devenit un etnolog în adevărata putere a cuvântului, cu mii de ore petrecute pe teren, între indieni. A fost chiar iniţiat în Dansul Şerpilor de la indienii Hopi din Zona sud-vestică şi a fost lăsat să fotografieze picturile cu nisip, opere încărcate cu puteri deosebite folosite de vraci pentru vindecarea bolilor ce, după incantaţiile şi ceremoniile de rigoare, erau distruse.
Rezultatul acestei munci de peste 30 de ani este monumentala lucrare în 20 de volume – ultimul apărut în 1930 – ilustrată cu fotogravuri. Volumele sunt organizate în funcţie de triburi şi de zonele de provenienţă a acestora. Lucrarea avea un titlu destul de lung: The North American Indian, Being a Series of Volumes Picturing and Describing the Indians of the United States and Alaska. Written, Illustrated and Published by Edward S. Curtis. Pentru că tipărirea fusese făcută prin subscripţie, nu se ştie precis dacă au fost scoase toate cele 500 de seturi plănuite. Sigur este că s-au vândut 272 de seturi, câteva ajungând şi în Europa. Momentul finisării acestei magistrale opere a fost, însă, total neprielnic, căci exact atunci s-a produs marele crah financiar pe Wall Street şi nu
s-au mai găsit amatori să investească într-o lucrare atât de scumpă.
Curtis a fost şi în materie de film un pionier realizând, în 1914, o docudramă ce a rulat sub două titluri, fie În ţara vânătorilor de capete, fie În ţara canoelor de război, pe care a turnat-o la indienii Kwakiutl din Insula Vancouver. Era una dintre primele pelicule documentare etnografice din lume. Şi aici, ca şi în fotografie, el a imaginat o poveste romantică, de dragoste între tânărul războinic Motana şi frumoasa Naida, pe care a regizat-o cu mare minuţie şi a exploatat la maximum spectaculozitatea ceremonialurilor cu măşti şi costume sofisticate ale acelui trib. A trăit alături de acei indieni timp de trei ani pentru a putea reconstitui în amănunţime modul lor de viaţă de dinaintea contactului cu albii. Pentru că multe costume, măşti, arme şi ornamente arhitectonice lipseau, Curtis a pus să fie confecţionate special pentru filmul său, investind destul de mulţi bani în acest scop. De o pildă, nu vor apărea arme de foc şi nici cuţite de oţel ci exclusiv arcuri cu săgeţi şi măciuci din piatră. Pentru prestaţia lor, actorii indieni au fost plătiţi cu 50 de cenţi pe oră, iar pentru magnifica scenă cu apropierea cortegiului nupţial în trei canoe, cu câte un dansator mascat la prora fiecărei ambarcaţiuni, participanţii au primit enorma sumă de 4 dolari fiecare, ceea ce pentru ei, în acele vremuri, era o adevărată avere. Astfel au fost realizate cadre memorabile pentru istoria filmului care impresionează şi astăzi prin dramatism, claritate şi compunere. Filmul era mut dar la rulare era însoţit de un acompaniament la pian, inspirat de muzica tradiţională. Din păcate, nici acest film nu a avut succes din cauza izbucnirii Războiului cel Mare şi a dezinteresului general pentru orice act de cultură, cum era pelicula sa.
Pasiunii pentru marele proiect pe care îl urmărea cu atâta asiduitate i-a sacrificat totul, cariera strălucită şi rentabilă de fotograf de studio, sănătatea şi familia. Soţia a cerut divorţul şi, la pronunţarea acestuia, l-a lăsat practic pe drumuri. Maestrul a trebuit să locuiască un timp într-una din colibele unde îşi depozita aparatele, soluţiile şi materialele necesare pe teren. Demonstrând că ea i-a subvenţionat documentarea, soţiei îi revin, de asemenea, toate clişeele realizate de el printre indieni. Lui Curtis nu-i mai rămăsese nimic în afara amintirilor şi a notiţelor de teren.
La începutul anilor ’20, Curtis se mutase la Los Angeles şi, timp de 3 ani, se angajează ca fotograf la studiourile cinematografice din Hollywood. Este perioada sa cea mai puţin fertilă şi mai plicticoasă. Această activitate nu l-a satisfăcut deloc, aşa că avea să se întoarcă la subiectul lui preferat, indienii.
În 1927 a făcut ultima sa deplasare pe teren, în Alaska, împreună cu fiica sa Beth – singurul membru al familiei care-i aprecia munca şi-i înţelegea pasiunea. Ea îi va şi acoperi toate cheltuielile. Vasul cu care călătoreau a fost prins de gheţuri. În acel timp el a executat atât fotografii cât şi filme.
După publicarea ultimului volum, fotograful suferă o puternică depresie nervoasă ca urmare a suprasolicitării şi tensiunii în care lucrase timp de 32 de ani, într-un fel de competiţie contra cronometru cu sine însuşi, pentru a nu scăpa nimic din ceea ce îşi propusese iniţial. După doi ani de spitalizare se va reface şi va mai trăi încă două decenii, în obscuritate însă, murind uitat şi dezamăgit, în 1952.
Abia la începutul deceniului opt i-a fost redescoperită opera. Terri McLuhan va readuce în atenţia publicului marea personalitate a fotografului şi va atrage atenţia asupra valorii creaţiei sale. Vor apărea nenumărate articole şi cărţi de atunci încoace, culminând cu masivul album „de buzunar” publicat de editura Taschen, în 1997, The North American Indian. The Complete Portfolios, de a cărui îngrijire s-a ocupat eminentul istoric al fotografiei Hans Christian Adam, care a semnat şi studiul introductiv. La acestea s-au adăugat elegantele albume editate de Christopher G. Cardozo, în care au fost adunate piese din colecţia personală, precum Sacred Legacy. Edward S. Curtis and the North American Indian (Verve Editions, Burlington, 2005) şi, recent, Edward S. Curtis: One Hundred Masterworks (DelMonico Books/Prestel Verlag, 2015). O foarte interesantă şi completă monografie a fost semnată de Timothy Egan şi a apărut, în 2012, sub titlul Short Nights of the Shadow Catcher. The Epic Life and Immortal Photographs of Edward Curtis (Houghton Mifflin Harcourt Publishing Company, New York).
Singura copie care se mai păstrase din filmul mai sus amintit a fost restaurată în 1972 şi i-a fost adăugată o coloană sonoră, folosind interpreţi din acel trib care îşi aminteau că îl văzuseră, când erau copii, pe cel ce prinde umbre, care venise cu aparatele sale în comunitatea lor. Astfel a putut fi reconstituită cu toată exactitatea muzica originală a ceremonialurilor Kwakiutl ce apăreau în film.
Expoziţia aceasta a fost programată a mai fi deschisă la Glenbow Museum din Calgary, Canada (18 iunie-18 septembrie 2016) şi Flagler Museum din Palm Beach, Florida (11 octombrie-31 decembrie 2016). Cu ocazia acestui turneu, revista „Wild West” i-a solicitat un interviu colecţionarului şi a consacrat lui Curtis un scurt dar bine ilustrat articol, în nr. 4 din decembrie 2015 (p. 16 şi, respectiv, 36-43). Un substanţial şi bine ilustrat catalog-album, îngrijit de Christopher G. Cardozo, a fost publicat cu acest prilej.
Cu toate disputele pro şi contra reconstituirilor de imagini cu iz revolut pe care le încerca Edward S. Curtis în dorinţa de a fi cât mai riguros cu redarea chipului indianului de dinaintea contactului cu albii, opera sa are o incontestabilă valoare în sfera fotografiei artistice şi reprezintă un document cu valoare perenă pentru cercetători, fie ei etnografi fie istorici ai artei camerei obscure.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
