Ziarul de Duminică

Ei, ca si noi

Ei, ca si noi
13.10.2006, 19:45 59

Desi, in ultimii ani, circulatia produselor culturale inspre si dinspre Romania s-a intensificat, desi artistii din diverse domenii, inclusiv cei din domeniul spectacolului, au inceput sa umble liber prin lume, ajungand si pe la noi (ori de la noi, pe la altii), desi numarul prezentelor exotice la festivalurile interne de teatru a crescut semnificativ, scena autohtona nu are inca obisnuinta de a fi calcata - metaforic vorbind - de incaltari straine. De aceea, aparitia in peisaj a cate unui regizor "de-afara" continua sa suscite emotii suplimentare.
Continua, mai exact, sa fie considerata un fapt exceptional si caruia i se cuvine un tratament (mediatic, administrativ etc.) exceptional. Nu neaparat mai bun, sa ne intelegem. De pilda, atitudinea cronicarilor teatrali fata de spectacolul unui "strain" - realizat cu material pamantean - se reduce, in linii mari, la o acceptare totala si entuziasta, respectiv (mai adesea) la o negare violenta si tafnoasa, motivata subtextual de ideea "Ce cauta asta aici ca sa manance banii nostri?" si textual, in genere, de asertiunea "De-alde astia avem si noi destui!". Uneori, ce-i drept, avem; alteori, insa, nu. Dar problema este, cred eu, una mai adanca, de mentalitate: in judecarea operei scenice a unui autor de pe alte meleaguri primeaza, in gandirea critica romaneasca, pretentia ca acea opera sa aduca un "ce" diferit, care, la o adica, sa justifice importul. Altminteri, daca face spectacole ca si compatriotii, ce naiba mai vine pe capul nostru?! Globalizarea se vede inca, de pe malul Dambovitei, ca o extravaganta cam lipsita de sens.
Nu demult, au avut premiera doua spectacole semnate de regizori cu nume neobisnuite: Medeea de Euripide, montat la Teatrul National "Marin Sorescu" din Craiova de Yiannis Paraskevopoulos, si Hamlet, album de familie, pe texte de William Shakespeare, Heiner Muller, Rainer Maria Rilke si Vladimir Maiakovski, montat la Teatrul Mic din Bucuresti de Claudio Collova.
Yiannis Paraskevopoulos este un (destul de) tanar regizor grec, aflat la a doua colaborare cu Nationalul craiovean, dupa Romeo si Julieta, realizat in stagiunea trecuta - un spectacol departe de a fi perfect, dar admirabil (de mine admirat, in orice caz) pentru inventivitate, sensibilitate si formidabila energie pe care o degaja. Mai aproape, acum, de o zona spirituala presupus familiara, Paraskevopoulos pierde, parca, ceva din fantezia dezlantuita pe care a vadit-o in tratarea textului shakespearian, dar castiga in concentrare si limpezime. Tragedia antica (al carei text, adaptat, dupa traducerea lui Alexandru Miran, de Elektra Tomai Vlahos si Mircea Cornisteanu, suna frumos in romaneste) este pentru el ocazia de a discuta un subiect atemporal si "fierbinte": relatia de dragoste-ura dintre femeia tradata si barbatul tradator, dar si relatia in sine dintre dragoste si ura. Nu e o perspectiva chiar revolutionara asupra piesei euripidiene, dar, intrucat este construita scenic cu intelegere fata de psihologia protagonistilor si, in registru "tehnic", cu siguranta si simt al ritmului, ea captiveaza, convinge si, in final - un final oarecum masculinist, care-i da dreptate necredinciosului Iason, iertat gratie suferintei ce i-o produce uciderea copiilor de catre Medeea -, emotioneaza. Din pacate, regizorul nu izbuteste sa armonizeze stilurile de joc ale interpretilor, astfel incat unei Medeea tragic-expresioniste - Cerasela Iosifescu da, cu acest rol, indiscutabila proba de excelenta a unui parcurs profesional net ascendent, cladit pe staruinta, munca si pasiune - i se opune un Iason dramatic-realist, prin care Sorin Leoveanu isi marcheaza, cu autoritate, revenirea in ansamblul craiovean; noroc ca, fiecare in felul sau, cei doi sunt foarte buni. Din distributie se mai disting Valentin Mihali (Creon) si Adrian Andone (Pedagogul), laude meritand, pentru expresivitate si disciplina, si actritele ce compun Corul.
Deloc cunoscut in Romania, regizorul italian Claudio Collova, preocupat, dupa cum ne informeaza programul de sala, si de activitati didactice, precum si de cercetare si experiment teatral, propune, la Teatrul Mic, un fel de studiu monografic asupra piesei Hamlet si a personajului sau titular, sprijinindu-se nu doar pe textul shakespearian, ci si pe opere (dramatice si poetice) "ajutatoare". Rezultatul putea fi, neindoielnic, interesant - cu o conditie, insa: aceea ca spectatorul mediu, care nu-si prefateaza vizita la teatru prin lecturi savante, sa inteleaga de ce intamplarile si personajele de pe scena sunt si nu sunt cele, eventual, cunoscute (piesa de referinta fiind, desigur, celebra). Conditia nu este, din nefericire, indeplinita, ceea ce, combinat cu ritmul trenant al montarii, are ca efect o plictiseala ucigatoare. Degeaba admiri decorul semnat de englezul Andrew Walsh, costumele concepute de Velica Panduru sau muzica datorata lui Tom Brandus, degeaba aplauzi (in gand) componenta feminina a distributiei - Coca Bloos (Gertrude si Groparul I, al carui "moment" e singurul care anima, o clipa, spectacolul), Mihaela Radescu (Calauza, adica Polonius, plus alte personaje) si Simona Popescu (Ofelia) -, dandu-i ce-i al sau si lui Avram Birau (onorabil, in Claudius), dar regretand ca tanarul Constantin Lupescu (Hamlet) nu pare potrivit intreprinderii, degeaba... La teatru, cand te plictisesti, nu mai e nimic de facut. Nici de romani, nici de straini.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO