Ziarul de Duminică

Elisabeta, o regină pentru România (VI). „Cu mulţumirea orbilor” / de Ion Bulei

Elisabeta, o regină pentru România (VI). „Cu...

Autor: Ion Bulei

07.07.2016, 23:54 209

Relaţiile Elisabetei cu Carol, diminuate ca forme de manifestare şi intensitate, ca urmare a nereuşitei cuplului de a da ţării un moştenitor, nu suferă esenţial. O cercetare a arhivei personale a regelui Carol (ceea ce a şi întreprins istoricul Sorin Cristescu, descifrând cu pasiune şi răbdare scrisul gotic al suveranului de pe Tronul României), demonstrează că satisfacerea datoriei la Carol nu intra în contradicţie cu ipostaza de soţ iubitor. Carol participă la trăirile Elisabetei. Împreună vor depăşi şi episodul Elena Văcărescu, cu adevărat traumatizant şi care va pune la grea încercare cuplul regal. „Nu mi-am pierdut capul nicio clipă, deşi niciodată în toată viaţa mea nu m-am confruntat cu o situaţie atât de gravă şi periculoasă care m-a zdruncinat în modul cel mai profund. Elisabeta se află într-o stare jalnică, care mă îngrijorează nespus”. Sunt cuvintele pe care Carol le scrie fratelui său Leopold, la 26 iunie-8 iulie 1891. Adevărul e că regina s-a implicat mult prea mult în această poveste de dragoste dintre Elena Văcărescu şi Ferdinand. Atât de mult încât regele se temea „că ne îndreptăm către o catastrofă... se ajunge la o despărţire cu forţa”. Nu s-a ajuns până la urmă, Elena Văcărescu părăsind scena (nu fără greutate şi consecinţe financiare). Pentru doi ani, Elisabeta părăseşte şi ea scena, retrăgându-se la Veneţia, la Pallanza şi apoi la mama ei, la Neuwied, într-un exil autoimpus, considerându-se pe sine ca victimă a întregii poveşti „şi nu vrea să priceapă că este cea care mi-a produs cele mai mari supărări”. 

Bugetul general al Administraţiei Curţii şi Domeniilor lui Carol I din 1881, anul în care România a devenit regat, era de 1.962.648,94 lei resurse generale şi 1.572.991 cheltuieli generale, ceea ce ducea la un excedent de 389.657,94 lei. Acest buget provenea din lista civilă – 1.185.185,16 lei, din cele trei moşii din domeniul regal privat, Poeni, Broşteni şi Sinaia (nu era cumpărată încă Slobozia) – 192.154,55 lei, din depozitele bancare – 77.950 lei, din apanajul lui Carol de la Sigmaringen – 55.000 lei, din venitul adus de imobilele din străzile Modei, Fântânii, Vamei şi Amzei din Bucureşti – 31.272,40 lei, din rambursări – 32.217,70 lei şi din diverse – 10.000 lei. Aceste cifre variază în anii următori. O resursă importantă a bugetului provenea din Domeniul Coroanei, instituit prin legea din 10 iunie 1884. Din acesta făceau parte 12 moşii (şase la câmpie, cinci la munte şi una colinară), cu o suprafaţă totală de 129.721,4691 ha. Moşiile rămâneau ale statului, dar venitul lor şi obligaţiile care rezultau din contractele de arendare treceau asupra Coroanei.

Familia regală română era departe de alte familii domnitoare europene ca avere şi câştiguri materiale, departe, desigur, de familia Romanov din Rusia sau Habsburg din Austria, Hohenzollern din Germania, dar şi de Savoia din Italia. Nu însă şi de dinastiile din Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru. În acest caz, raportul era invers. La urma urmei, dinastia română avea în Europa poziţia ţării peste care domnea.  

Averea suveranilor, suferind fluctuaţiile economiei şi ale pieţei, n-a încetat să sporească cu trecerea anilor. Lista civilă rămâne principala sursă de venit. Ea fusese fixată la 13 mai 1866, la trei zile după venirea lui Carol în ţară. Valoarea ei a rămas aproape aceeaşi. Nu depăşeşte suma de 1.200.000 de lei (doar în 1873). În unii ani Carol nu o ridică, din cauza situaţiei economice din ţară, aşa cum s-a întâmplat în primii ani de domnie. Cam un sfert din această sumă se duce pe cheltuieli personale. Tot din această sursă provin cei 10.000 de lei care vor crea fondul întrebuinţat de Elisabeta pentru cheltuieli caritabile.

La 24 aprilie/6 mai, chiar de ziua ei, pune bazele Azilului „Elena Doamna“. Foarte sensibilă la suferinţă, Elisabeta va da bani toată viaţa pentru alinarea ei. Şi o va face mai cu seamă după moartea atât de timpurie, la nici patru ani, a fiicei Maria. În fiecare an, la 12/24 noiembrie, împărţea din caseta ei ajutoare băneşti la opt fete sărace, patru din Bucureşti şi patru din Iaşi. Cu scop caritabil, regina înfiinţează societatea „Vatra Luminoasă“ şi comandă maşini de scris cu alfabet Braille. De asemenea, înfiinţează „Pâinea zilnică“, unde oferă temporar gratuit orbilor adăpost şi mic dejun şi prânz.  „Societatea Regală Elisabeta“, „Societatea de Cruce Roşie“ îşi propuneau vizitarea la domiciliu a copiilor săraci şi ajutorarea lor. Felul de a fi al reginei, de om bun, atrage şi mulţi impostori, care caută să profite de bunătatea ei, obligându-l pe Carol să acopere cheltuielile care uneori sunt  foarte mari, cum s-a întâmplat în cazul societăţii „Vatra Luminoasă“.

„Vreau să pun bazele unei colonii pentru orbi, în care ei să trăiască la un loc cu familiile lor, nevăzători şi văzători”, spunea regina Elisabeta în 1898. Avea 20 de societăţi de caritate pe care le patrona, de la azile pentru copii la societăţi de încurajare a industriei casnice. Toate reginele Europei de atunci se întreceau în acţiuni caritabile. Elisabeta punea, poate mai mult decât toate, în astfel de acţiuni, şi suflet şi timp, nu numai bani. La 5 octombrie 1908, familia regală inaugurează cu multă ceremonie lucrările la clădirea fundaţiei Vatra Luminosă. Proiectul reginei era foarte ambiţios. Nu voia doar o fundaţie caritabilă, ci şi una economică şi culturală. Elisabeta se gândea la un întreg cartier cu case pentru orbi, cu o şcoală cu ateliere de diferite meserii, unde ar fi putut lucra nevăzătorii pentru a deveni utili lor înşişi şi societăţii. Pentru finanţarea proiectului regina face apel la donatori. Scrie la diferite case regale şi princiare din Europa. Scrie băncilor (inclusiv Băncii Naţionale a României), societăţilor petroliere, cluburilor (de pildă clubului Concordia), diferitelor Institute (cum ar fi Notre Dame de Sion, din Bucureşti), sau personalităţilor publice. La Expoziţia din 1906 de la Filaret sunt expuse diferite obiecte produse de orbi, de regulă împletituri, dar şi tiparniţa lui Teodorescu, nevăzătorul care inventase o tipografie în limbajul Braille. În acest stand era şi un registru în care se puteau înscrie vizitatorii care donau bani pentru Vatra Luminoasă. Pe prima pagină regina scrisese: „O para pentru Vatra Luminoasă! Cu mulţumirea orbilor! Elisabeta”. Şi banii au început să se strângă. Cei mai mulţi vin de la regele Carol, care dăruieşte 500.000 de lei, şi de la regină, care donează, între altele, jumătate din venitul său anual în ţară şi renta primită de la fratele ei. Printre donatori sunt principesa de Wied, ducesa de Meklenburg, Alex. Marghiloman, Marie Poenaru, Theodora Cazzavilan, g.ral Mavrocordat, L. Lahovari... Se cumpără un teren în afara oraşului (azi cartierul Vatra Luminoasă), între străzile Tepeş Vodă şi Mărcuţa. Până la construirea propriului local, în 1906, se închiriază un imobil în strada Carol nr. 31, apoi un altul în Calea Moşilor, nr. 140-142. În acelaşi an se deschide şi primul atelier de împletituri (în final vor fi 12). Din 1909 cei 80 de nevăzători au patru pavilioane, în care erau locuinţe pentru interni, o şcoală, o cantină, o curte de circa 1.500 mp, o grădină de circa 10.000 mp, unde era amenajat şi un teren de sport. În comuna Andronache, Fundaţia mai avea 280 ha, unde se cultivau porumb, orz, ovăz. Se amenajează şi un grajd pentru creşterea cailor şi porcilor. De asemenea, un spital oftalmologic. Elevii luau lecţii de citit şi scris în Braille. Orele de curs sunt completate cu ore de muzică, cu un cor, cu un ciclu de conferinţe. Sunt angajaţi profesori (unii, precum prof. Robin, predau în esperanto). Pentru a găsi banii necesari suverana demarează un dispozitiv publicitar al întregului proiect, dă interviuri în presa românească şi străină, invită pe toată lumea să contribuie cu donaţii. Un reporter al revistei franceze „Femina” îi ia un interviu, prilej cu care Carmen Sylva propune colecţionarilor de autografe o carte poştală cu una dintre maximele sale. Prezentarea proiectului ajunge şi în America, preşedintele Theodore Roosevelt declarându-se sprijinitorul acestuia şi admiratorul reginei după ce i-a citit The Rhapsody the Dambovitza, volumul ei de traduceri ale unor poezii populare, realizat împreună cu Alma Strettell. Donaţiile, vânzările de tiparniţe, de autografe nu sunt suficiente pentru susţinerea financiară a proiectului. Adaugă jumătate din venitul său anual, care era de 82.000 de franci. Primele patru pavilioane sunt construite în 1906 şi până în 1916, la moartea reginei, sunt ridicate cincizeci de case. Fundaţia ia proporţii. Planurile sunt ambiţioase. Dar nu şi capacităţile manageriale. Regina Elisabeta n-avea deloc spirit practic. Pentru costisitoarele lucrări, regina semnează un împrumut în Germania. Nu poate înapoia la termen banii. Împrumutătorii vin în ţară, se duc la Palat şi ameninţă cu proces. Carol I, care cel mai tare se temea de ridicol, e înspăimântat. Şi „deoarece era o fundaţie a Elisabetei, pe care ea a transpus-o în viaţă cu planuri fantastice şi utopii, am vrut să evit un scandal şi am luat în mână toată afacerea, am reglementat datoriile însemnate şi am trecut instituţia în administraţia statului”. Lichidarea îl costă pe rege 650.000 lei. Banii îi dă, desigur, din buzunarul propriu. Supărările trec şi fundaţia rămâne. Mulţi oameni nefericiţi au binecuvântat gestul regal. A face bine e un risc. Care totdeauna trebuie asumat.

În afara cheltuielilor caritabile, banii din caseta reginei se duc pe medicamente. Avea sensibilitate foarte mare la curent, avea deficienţe de vedere, afecţiuni dentare... Sănătatea ei a fost tot timpul într-o stare precară. Cheltuieli face regina cu călătoriile ei la băi sau la mare (la pavilionul care-i purta numele, la Constanţa). Sunt apoi cheltuieli pentru grădinărit. Ea amenajează o foarte frumoasă grădină la Peleş. Furnizorul ei pentru preocupările florale este Friedrich Pildner, iar pentru vestimentaţie – Washington Moon. Elisabeta nu face o pasiune pentru haine. Se aseamănă şi din acest punct de vedere cu soţul ei. Plăcerea eleganţei rafinate nu o are la Curte decât principesa Maria. 

În politica ţării nu s-a amestecat decât atât cât i-a îngăduit Carol. În două rânduri trece peste interdicţii iniţiale: în povestea Elena Văcărescu şi în găsirea unui principe pentru tronul Albaniei. Dar nici Elena Văcărescu nu ajunge regină în România, nici Wilhelm de Wied rege la Tirana decât pentru câteva luni. Elisabeta nu le-a purtat noroc niciunuia dintre ei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO