Ziarul de Duminică

Erotic, parodic, biblic/ de Daniel Cristea-Enache

Erotic, parodic, biblic/ de Daniel Cristea-Enache

Erotic, parodic, biblic/ de Daniel Cristea-Enache

Autor: Daniel Cristea Enache

22.07.2011, 00:04 200

Antologia este puternică şi, într-un sens profund, izbitoare.Autorul "nouăzecist" a făcut o selecţie dură din conţinutul a treivolume anterioare, foarte diferite între ele (Te voi iubi pân'la sfârşitul patului, 1993, Balada lui DanielBănulescu…, 1997, şi Daniel, al rugăciunii, 2002),deschizând acest ansamblu, aparent imposibil de obţinut cu cincipoeme inedite. Şi pentru că majoritatea textelor din antologie suntde o relativă întindere, neputând fi citate în întregime, să alegchiar prima dintre aceste piese inedite, pentru a da o idee desprenetocita expresivitate a poetului: "Mă chemi. Şi cărăm împreună pestradă o găleată cu clor./ Disperarea bate veselă pasul pestefeţele tuturor!// Înmuiem bidineaua. Şi-o strivim de nasul oricăruilucru impur./ Disperarea flutură fericită peste chipurile celor dinjur!// Tu să nu mori. Fiindcă eu la mine numai pe tine te am./ Aşamurdară cum eşti de carne pe suflet. Cum e de abureală un geam.//Te rog frumos să nu mori. Să nu care cumva să uiţi şi s-o faci./Ajungând aidoma celor ce sar de pe blocuri. Ca o carne oferită ladraci.// Te clatini. Îndureraţii şi suferinzii se zvârcolesc. Staijos./ Lumea în care trăim pare luminată de la intestinul meugros.// Aprind un chibrit. Facem un pas. Mai scăldăm locul într-obăltoacă de clor./ Murdăria fuge ca o şopârlă. Şi se caţără peinima tuturor.// Tu să nu suferi că la tot ce facem lucrăm înzadar./ Poate Dumnezeul meu ne va ridica la el. Într-o a lui hârtiede ziar.// Şi atunci în tot împrejurul meu va fi dragoste.Desăvârşire. Text sfânt./ Chiar şi în stânga. Încleştată demâna-mi. Tu. Despăducheată de tot de pământ.// Aşa că nu te grăbi.Haide. Nu putrezeşte-te (sic!). Mai rabdă un strop./Disperarea îşi bate pasul ei de defilare... Hei, Hop!" (Cânteculde disperare al lui Daniel Bănulescu).

În ultimul poem din antologie, apăsat-biblic, personajul Danielva zări cameleoni ce-şi tot schimbă culoarea, atârnaţi în "pâlcuride copaci". Dar şi lirismul acestei cărţi de traseu şi experienţeeste unul cameleonic. Daniel Bănulescu poate schimba tematica,registrul, ritmul şi formula cu o dezinvoltură caracteristică. Şi oface. Piaţa Universităţii, încă o bucată remarcabilă, parescrisă de un alt poet: "Nu ne-am nimerit nu eram foarte aproape/Când ea încă striga/ Prietenul meu luase un glonte în spate/Şi-acum îl plimba// Ajunsese cu el pe la Scala/ Ajunsese cu el pela «Te rog frumos»/ Glontele era viu prietenul meu era fraier/ Eracea mai grozavă bucată de os// Cu care altădată iubeam lumea/ Cucare el iubind lumea bărbăteşte se lăsa peste ea/ Prietenul meurepet era fraier/ Dăduse un colţ îl dădea// Eu stăteam şi beam ocafea mi-era bine/ Şi după ce beam o cafea mai beam o cafea/ Lumease cam plictisise de mine/ Prietenul meu se cam plictisise deea".

Proiectul antologiei de faţă subsumează aceste diferenţe, fără ale topi însă şi a amesteca totul într-o pastă vizionară. Autorul afost atent şi la delimitarea vârstelor poeziei sale, cu marcareaunor specificităţi de etapă; şi la traseul subteran ce dăreliefului vizibil o altă dimensiune. Lectura este aşadar de douăori palpitantă. Mai întâi, fiindcă acest relief imagistic e variatşi spectaculos, provocator şi exotic. Iar apoi, deoarece imaginileatât de insolite şi gesticulaţiile post-avangardiste, nota picantăşi sexualizarea locvace se desfăşoară, de fapt, în marginile unuiproiect - pe care îl putem înţelege pe măsură ce sematerializează.

Primul Daniel Bănulescu, cel din Te voi iubi pân' lasfârşitul patului, e un autor proiectat ca personaj erotomantăvălindu-şi tinereţea prin aşternuturile femeilor. Un "ghem defemei" care mai târziu va deveni un "trib de femei": prima imagineconotează încâlceala, posesia uşoară la un capăt şi complicată lacelălalt; a doua consacră regalitatea, dominaţia absolută a unuimascul încoronat. În ambele ipostaze, diferenţiate destul de clar,dar şi suprapuse în unele versuri, interiorul de acuplare se vadesface spre exteriorul de vizibilitate, asimilând, pe rând,blocul, strada, cartierul, oraşul, lumea toată. Pare că pereţiicad. Decorul devine transparent şi intimitatea se arată în nuda eineruşinare, fără nicio problemă în a se devoala brusc şi a seproiecta apoi expansiv. Sânii femeii tinere, picioarele eifierbinţi şi "interminabile" ridicate către tavan în jurulbărbatului cuceritor, sexul din care acesta, în nebunia lui de craistahanovist, îşi va face o "muzicuţă", părţile trupului ei adunate"laolaltă/ ca o haită de câini lucioşi ţinuţi împreună în lese cu osingură mână": toate acestea sunt expuse repetat şi nu foartecolorat, ca şi cum poetul ar căuta să fixeze un tipar sexualizantşi un invariant. Aş spune că Daniel Bănulescu joacă aici pe mucheadintre erotic şi parodic, construind un personaj cu atributedonjuaneşti, pentru a-l reconfigura ulterior, prin distanţare. Lamomentul apariţiei primului său volum, această distanţare nu fuseseferm făcută (nu avea cum): însă în proiectul integrator de acum,uşorul accent autoironic şi permanenta dedublare a îndrăgostituluide profesie capătă o semnificaţie aparte. Sexul serializat şi"exportat" e parte a experienţei cărnii: şi ceea ce este maiimportant, în poezia de traseu a lui Daniel Bănulescu, e carneaomenească ce îmbătrâneşte şi va putrezi, iar nu sexeleîntrepătrunse. Astfel că frenezia erotică se va stinge într-omângâiere, iar aceasta - într-un simbolism accelerat - va echivalacu o amânare a morţii: "Îmi explici că dacă nu ţi l-aş mai mângâia/Trupul tău ar face pungi de sânge// Chipul ţi s-ar scofâlci şi ţis-ar jupui părul ţi s-ar înăcri/ Dimineaţa te-ai trezi şi te-aidescoperi/ Umedă şi îngreţoşată/ Sub unghia ascuţită a cearceafuluirâcâindu-ţi gâtul". În altă parte, aşternutul plăcerilor îşi pierdedintr-odată albeaţa şi dulceaţa, răsturnându-se într-o imagineterifiantă şi o reprezentare religioasă, moralistă, cu draciregăsiţi în sângele prea fierbinte: "Adorm mângâiat sub mângâierileei/ Mă plimb în maşina ei în care până şi dracul şi-a înţărcatcopiii/ Mă întorc în patul ei care nu e decât botul căscat altopoganului pentru gunoaie// Maniera ta e rafinată comportamentulsupus/ Pieliţa fină/ Dar oricât aş fi de atent/ Sângele tău tot îşiscutură în sângele meu şi coarnele şi coada şi copitele".

Laurenţiu Ulici observa în 1988, când Daniel Bănulescu încă nudebutase editorial, o "predilecţie pentru viziune" şi o "anumeviolenţă lexicală". Tot în acei ani, Mircea Martin îl vedea, lacenaclul Universitas, ca pe "un poet care descoperă şi se descoperăpe sine scriind". Ambele verdicte critice s-a confirmat în timp:chiar dacă eu remarc o violenţă mai degrabă imagistică decâtlexicală în versurile poetului "nouăzecist". El preferă poemul lungpentru a-şi da un mic traseu de expunere şi rulare; şi, deasemenea, pentru a sparge naraţiunea sui-generis prinimagini şocante şi disparate, dintr-un alt set vizionar. Avem decio libertate de atitudine a personajului ce trece triumfător şi apoiumil prin diferitele experienţe; şi o libertate asociativă, pe careautorul o apără pe toată circumferinţa. Dar în acest cadru poetic(şi, uneori, în pofida lui!) proiectul de căutare şi transformareva subsuma şi cele mai rebele versuri: nu prin cenzură, ci prinintegrare. "Multe dintre poemele alese au fost drastic rescrise",avertizează autorul pe clapeta antologiei lui. Nu e totuşi orescriere drastică: sînt intervenţii "locale", prin care poetul aoperat modificări în sensul proiectului şi nu, gratuit, în afaralui. Un singur exemplu, din Balada lui Daniel Bănulescu...:"Port o coroană de drac/ Deasupra mea străluceşte un înger devrajbă/ Zilnic coboară la mine să-şi soarbă cafeaua îmi facedestăinuiri şi mă umple de ură// Puterea lui se scurge asupra meaprecum un firişor de salivă/ Vorbele lui se amestecă cu herpesurilecelor din jur printre vorbele mele// Înaintea pedepsei stauîmpreună cu el în acelaşi autobuz înghesuiţi/ Rinichi la rinichi/Şi nu mai reuşesc să mă desfac de pornirile mele/ Şi nu mă mai potopri din trăit" (Grădina Zoologică). Şi iată ce devine acestfragment de poem, în versiunea prelucrată din antologie: "Port ocoroană de drac/ Deasupra mea străluceşte un înger de vrajbă/Zilnic coboară la mine să-şi soarbă cafeaua îmi face destăinuiri şimă umple de ură// Puterea lui se scurge asupra mea precum unfirişor de salivă/ Gândurile lui aleargă prin gândurile mele ca oturmă de porci// Înaintea pedepsei stau împreună cu el în acelaşiautobuz înghesuiţi/ Rinichi la rinichi/ Şi nu mai reuşesc să mădesfac de pornirile mele/ Şi nu mă mai pot opri din trăit"(Grădina zoologică). Versul "Vorbele lui se amestecă cuherpesurile celor din jur printre vorbele mele" este oricum maipuţin reuşit decât "Gândurile lui aleargă prin gândurile mele ca oturmă de porci". Dar mai important e că versiunea nouă se înscriemult mai bine într-o sferă de trimiteri biblice şi reprezentărireligioase, în care limbajul redevine esenţial şi vechi, astfel că"herpesurile" nu mai au ce căuta în pagină, dar "turma de porci",da. Şi modificarea majusculei din titlu, de la GrădinaZoologică la Grădina zoologică, îmi pare semnificativă.De la un reper urban, bucureştean, parte a unui decor cunoscut princare personajul tânăr şi nesăţios se preumbla ostentativ, nedeplasăm - odată cu poetul - spre echivalarea lumii cu o grădină aunei zoologii suficiente sieşi, şi astfel culpabilă.

Sexualitatea dezlănţuită a primei vârste poetice s-a convertitîntr-un fel de penetraţie verticală, şi mai şocantă, cu rugăciunile"penetrând până în cel de-al nouăsprezecelea cer/ Acolo undemoartea îşi pierde din puteri"; iar dacă în Balada lui DanielBănulescu... personajul era încă disputat între bucuriilecărnii şi angoasa finalului, în excepţionalul Daniel, alrugăciunii el iese "rar prin oraş", şi când o face, seîndepărtează rapid, în "salturi hotărâte", de "băştinaşii" fărăDumnezeu. Toate converg în proiectul asumat şi tonul este acumserios, grav, dramatic, tragic. Versul caută şi reuşeşte să devinărevelatoriu: personaj şi autor se regăsesc într-o aceeaşi iluminaremistică.

Alături de Cristian Popescu şi Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescueste nu un autor debitor generaţiei '90: ci un poet prin caregeneraţia aceasta se omologhează şi va rămâne în istorialiterară.


*) Daniel Bănulescu, Ce bine e să fiiDaniel Bănulescu, Editura Cartea Românească, Bucureşti,2010, 144 p.

AFACERI DE LA ZERO