Ziarul de Duminică

Eseuri epistolare (III)/ de Dan C. Mihăilescu, Ciprian Măceşaru

Eseuri epistolare (III)/ de Dan C. Mihăilescu, Ciprian...

Autor: Dan C. Mihailescu, Ciprian Măceşaru

31.10.2014, 00:20 172

Despre nerăbdarea de-a fi răbdător

Ciprian Măceşaru: Astăzi, românul vrea să prospere peste noapte. Şi cu cât e mai arzătoare dorinţa, cu atât parcă el se scufundă mai tare. România a intrat în UE şi românul a crezut că de la Bruxelles îi va fi trimis un camion cu bunăstare, un fel de camion cu ajutoare, precum cele de după 1989, doar că de data asta românul nu a mai aşteptat mărunţişuri, ci a dorit totul. Când a văzut că lucrurile stau altfel, a început să dea de pământ cu UE. Nu prea s-a gândit că trebuie să facă şi el ceva, că schimbarea trebuie să vină în primul rând din curtea proprie. Se lamentează, vociferează, îşi strigă neajunsurile, dar cam atât. Începe să se zbată cu adevărat abia când ştie sigur sau aproape sigur că o să-i iasă ceva. A fost, de exemplu, nevoie de succesul turistic al Sibiul pentru ca, în sfârşit, şi alte oraşe din România să încerce să facă bani de pe urma frumuseţii lor. Bucureştiul s-a străduit să dea repede, repede cu bidineaua peste clădirile din Centrul Vechi, ba nici măcar asta nu a făcut până la capăt. (...) Bucureştiul nu are noroc de primari care să-l iubească, başca faptul că multora dintre locuitori nu le pasă de ce se întâmplă în jurul lor. De multe ori am senzaţia că românii sunt propriii lor năvălitori, că îşi cuceresc şi îşi distrug permanent propria ţară. „Nu avem vocaţia coagulării”, după cum spunea Sorin Lavric într-o emisiune tv. Şi totuşi existăm, am trecut cum-necum peste veacuri, spre uluirea nu doar a celorlalţi, ci şi a noastră. S-a vorbit despre miracol, despre noroc, dar şi, când se dorea înălţarea noastră pe culmi, despre genialitate. Desigur, nu suntem singurii ”ciudaţi” ai Europei. Şi albanezii, de exemplu, au supravieţuit Dumnezeu ştie cum. Dar ce a fost a fost, acum România este o ţară mare (chiar dacă...) şi ar trebui să se închege serios, să dezvolte o civilizaţie solidă. Dispune de multe resurse naturale, este în NATO şi-n UE. Avem aşadar condiţiile necesare coacerii. Ce ne împiedică să obţinem acest lucru? Lipsa răbdării de a construi temeinic? Răbdarea (sau să-i spunem nepăsare?) cu care înghiţim mediocritatea şi hoţia?

Pe de altă parte, lumea întreagă se găseşte astăzi într-o viteză ameţitoare şi este dificil să ai răbdare când vezi că alţii trec pe lângă tine ca glonţul. Intri în panică. Vrei să-i ajungi sau măcar să rămâi pe urmele lor.

Avem acces la foarte multe informaţii, internetul se revarsă zilnic în minţile noastre, orice lucru poate fi găsit pe Google... Îmi amintesc nişte versuri de Andrei Dósa: „google este tatăl meu/ de la el am învăţat/ cum se face nodul la cravată”. Cam asta e situaţia, Google este Tatăl Atotştiutor al lumii actuale, un tată care uneori ne virusează nu doar ordinatorul, ci şi mintea. Astăzi putem comunica imediat cu cineva aflat în cealaltă parte a lumii, îi putem da telefon sau îi putem scrie un e-mail, dar şi mai simplu îl putem contacta prin messenger sau prin intermediul reţelelor de socializare twitter şi facebook. Avantajele sunt evidente. Aşa cum autostrăzile ajută la prosperitatea unei ţări, tot aşa, metodele actuale de comunicare & informare cresc rapid nivelul de cunoştinţe al unei populaţii (dar şi metodele de dezinformare sunt astfel mai diverse), duc la un mers mai rapid al lumii, lucrurile se fac (dar se şi desfac) astăzi mai uşor ca niciodată. Pe de altă parte, mai mult şi mai rapid nu înseamnă neapărat mai bine. Mai ales când e vorba despre calitate. Lumea produce pe bandă rulantă orice, consumăm resurse în neştire, secătuim planeta cu o idioată voioşie. Hic et nunc. Ce-a fost, ce va fi nu mai contează. Un autovehicul nu ne mai ţine toată viaţa. După vreo 4-5 ani trebuie să-l schimbăm. La fel televizoarele, frigiderele etc. Viteza ne face să comunicăm tot mai stângaci, mai superficial. Arta epistolară de altădată a decăzut până în caricatural. Mulţi dintre tinerii de azi scriu în... mesagereză, un limbaj codificat. Am găsit (pe internet, fireşte) un mic dicţionar de mesagereză (ţine-te bine!):

 

„Cf = ce faci?

Cff = ce faci, fată?

bn = bine

np = no problem

Cmf = ce mai faci?

Cmz = ce mai zici?

Dnd = do not disturb (n.r. - nu deranja)

afk = away from keyboard (n.r. - plecat de la computer)

x = thanks (n.r. - mulţumesc)

ms, msi = mersi

Bbl = Be Back Later (n.r. - revin mai târziu)

brb = be right back (n.r. - revin imediat)

poop = pup

Omg = Oh, my God (n.r. - Dumnezeule!)

lma = la mulţi ani

LOL = laughing out loud (n.r. - râd cu gura până la urechi)

xoxo = pupici”

 

Recent, Gabriel H. Decuble a publicat un roman (Tu n-ai trăit nimic) despre generaţia care foloseşte mesagereza. Bravo lui! Iată că fenomenul poate fi exploatat artistic. Să vedem, aşadar, şi partea plină a paharului. Dar ce distanţă mare e între rânduiala scrisorii de altădată şi păsăreasca mesajelor pe care şi le trimit tinerii de azi!... Cum ar spune ei, a fst odt k ncdt. Ştefan Bănulescu scria în Scrisori provinciale: „Ştim cât ne tulbură şi câtă plăcere ne face primirea unei scrisori şi totuşi epistolele ne-au ieşit şi ies tot mai mult din obişnuinţa condeiului”. Scrisoarea înseamnă un ritual, o ceremonie a scrisului, o conduită, ea trebuie să respecte anumite trăsături. Nu mai are nimeni chef de aşa ceva azi, scrisoarea e desuetă, conceperea ei necesită răbdare şi pare lipsită de eficienţă. Astăzi contează numai viteza, nu mai avem vreme să medităm, să înţelegem, să privim, să interiorizăm, totul rămâne la suprafaţă.

 

Fragment din volumul Despre nerăbdarea de-a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu în dialog epistolar cu Ciprian Măceşaru, în curs de apariţie la editura Humanitas

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO