• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Ziarul de Duminică

Evanghelie Zappa. Portretul unui mare aromân/ de Emanuel Bădescu. GALERIE FOTO

Evanghelie Zappa. Portretul unui mare aromân/ de Emanuel Bădescu. GALERIE FOTO

Autor: Emanuel Badescu

28 nov 2014 1170

În documentarea despre casa spătarului Costache Ghica (aromân ca toţi Ghiculeştii. „Şi eu sburescu armâneşte“ i se adresa „albanezul“ Ion Ghica generalului Ioan Coletti, aromân devenit prim ministru al Greciei, întâlnire povestită într-o scrisoare către Alecsandri), am întâlnit de câteva ori numele părintelui Jocurilor Olimpice moderne, prima ediţie desfăşurându-se la Atena în noiembrie 1859 (iar ultima în 1889) şi având printre câştigători doi aromâni: Dimitrie Atanasiu şi Constantin Cristu. Deşi de multă vreme a fost şi este vehiculat numele baronului Pierre de Coubertin, eu mă refer la Evanghelie Zappa. El a fost fondatorul real al acestor „jocuri”. Se născuse în anul 1800 în satul Labova din Epir, la data aceea provincie a Imperiului Otoman. După nume pare să fi fost morlac, cuvântul „zappa” însemnând în acest dialect protoromân „sapă”, la fel ca în limba italiană. Morlacii (sau maurovlahii) din Dalmaţia au dat atât otomanilor, cât şi românilor numeroase personalităţi, între care se detaşează Maurocordaţii şi Suţuleştii (Drăcea pe numele lor), consideraţi fără noimă ca fiind greci, de parcă în Balcani n-ar fi existat şi aromâni.

În Epir, familia din care provenea pe linie maternă Evanghelie Zappa era una de negustori înstăriţi, demnă şi numărând eroi de care se temeau şi grecii (în primul rând ei) şi macedonenii bulgari, mai puţin sau deloc albanezii. Era vestita familie a Megiaţilor. Tatăl se numea Vasile Zappa, iar mama Sotira. Încă de la frageda vârstă de 13 ani, Evanghelie Zappa, care mai avea doi fraţi: Anastase şi Marina, a reuşit să-l convingă pe Ali Paşa, guvernatorul de origine albaneză de la Iannina, să-l pună străjer în satul Mazia. Şi, apoi, să-l ia în oastea care urma să lupte cu armata rusă ce invadase Ţara Românească. L-a urmat pe acest asasin al neamului aromânesc din Moscopole, neam pedepsit crunt în anii 1760 şi 1790 pentru „sentimentele rusofile”, şi când acesta s-a alăturat în 1819 răscoalei aromânilor din Suli conduse de Marcu Bociari (grec după greci!) împotriva stăpânirii otomane. A servit în această armată până la uciderea lui Ali Paşa în 1822. Atunci s-a alăturat mişcării eteriste, ce căuta să reînvie împărăţia bizantină, fondată la Bucureşti de aromânul Rigas şi la Odessa de Ioan de Capodistria, albanez după mamă.

 

Preocupându-mă de multă vreme mişcarea eteristă, îmi permit câteva observaţii vizavi de această mişcare confiscată de greci: spiritul bizantin a dominat intelectualitatea tuturor populaţiilor din Peninsula Balcanică, toţi revendicându-se de la glorioasa cultură şi civilizaţie de limbă greacă, între ei figurând şi Zappa, care a scris şi gândit în limba greacă. Grecii, care nu  aveau în epocă eroi şi personalităţi de anvergură, au interpretat eronat acest fenomen, crezând că ar fi vorba de o reîntoarcere a fiilor rătăciţi la sânul matern. Cum prima etapă a restaurării puterii bizantine a fost eliberarea Greciei lui Alexandru cel Mare, nucleul imperiului râvnit de toţi şi gândit ca o federaţie balcanică, atât în timpul războiului şi mai cu seamă după obţinerea emancipării, ei au pornit o aspră luptă de grecizare în teritoriile locuite acum de aromâni, albanezi şi slavi, foştii lor aliaţi, susţinând că ar fi la obârşie greci deznaţionalizaţi sau convertiţi la islam. Printre victime s-au numărat şi membrii familiei Zappa : „În timpul războiului Greciei – îşi amintea Zappa în articolul dedicat înfiinţării «Societăţii arendaşilor de aici» contra arendaşilor greci şi apărut în Vestitorul Românesc, numărul din 13 august 1852 – după ce am fost  jefuit de toată averea mea de către stăpânitorii şi cârmuitorii locurilor unde mă aflam, după ce mumă-mea bătrână a fost adusă în oraşul Ianinii şi a şezut în ostrovul de acolo numit Micii, la Mânăstirea Ilieca, doi ani de zile la închisoare şi cu fiarele de picioare numai ca să ies eu din ţara Grecească, am dispreţuit toate acestea călcând în picioare până şi dragostea părintească şi am rămas acolo până la terminarea războiului.” Pentru că ignorase – momentan! – jefuirea averii, pentru că nu se revoltase faţă de tratamentul  sălbatic aplicat mamei sale şi luptase alături de ei până la sfârşit, grecii l-au făcut maior şi i-au dat distincţia „Arhanghelul Mihail”.

Zappa, credincios vechilor eleni şi faţă de ideea renaşterii bizantine, i-a iertat pe epigoni, însă, nu a uitat fărădelegile lor. Profund dezamăgit de nerecunoştinţa grecilor şi de metodele lor de grecizare forţată, în 1830 sau în1833 tânărul Zappa va părăsi definitiv patria (elenă doar în sens bizantin, deci figurativ). A luat, pentru început, drumul Parisului. Exceptând clasele primare făcute la şcoala din Labova, nu se ştie când şi ce alte şcoli a urmat, fiind încă din adolescenţă cadru militar, însă nu a fost doar un vizitator. A audiat cursurile cunoscutului College de France, unde a făcut cunoştinţă cu Ion C. Brătianu, C.A.Rosetti, Nicolae Bălcescu şi alţi auditori. Amintirile din anii când însoţise oastea lui Ali Paşa în Muntenia şi spiritul nou, revoluţionar, ce-i anima pe mai tinerii prieteni, l-au determinat să se mute definitiv în Ţara Românească, „la ai lui”. Şi-a lichidat mai toate afacerile din Epir, moştenirea mamei sale fiind enormă şi, împreună cu vărul său Constantin Zappa, s-a stabilit în Brăila, unde exista o importantă comunitate de aromâni şi de alţi balcanici, toţi consideraţi de populaţie ca fiind greci… Simţind că era necesar să ia şi pulsul Bucureştilor, şi-a cumpărat o casă şi a înfiinţat un contoar de comerţ cerealier în recent inauguratul Han cu Tei din Bucureşti. Cu toate că se ocupa doar cu arendăşia, metodele noi de practicare a agriculturii i-au înmiit veniturile, devenind în câţiva ani unul dintre cei mai înstăriţi locuitori ai Capitalei. S-a ajuns şi la mitologie, lumea vorbind că a ajuns atât de bogat fiindcă salvase de bubă neagră pe fiica sultanului sau că a pus mâna pe diamantele lui Ali Paşa…

În anul 1844, „suditul grec” Evanghelie Zappa a obţinut de la Vodă Bibescu împământenirea, având posibilitatea să cumpere de la Alexandru Filipescu moşia Broştenii Noi, iar în 1846 a fost ridicat la rang de pitar pentru donaţia de grâne făcută Sfatului Orăşenesc din Bucureşti, deci boierit. Un an mai târziu, izbucnirea marelui foc din 23 martie a produs pagube în valoare de 55 milioane lei. Printre cei care au contribuit cu mari sume de bani pentru ajutorarea sinistraţilor s-a numărat şi Zappa, care a donat 31.500 lei. Pentru acest gest Vodă l-a făcut serdar. În acest an a publicat lucrarea „Trântorul”, cu subiect agricol, scrisă în limbile greacă şi română.

Aflat pe val, începând din anul 1848 a cumpărat un mare număr de moşii în judeţele din jurul Capitalei. Izbucnirea revoluţiei nu l-a prins în mreje, poate din cauza viitorului ei incert, însă pornirea războiului Crimeii l-a pus în mişcare. A dăruit armatei ruse o mie de „cerferte făină”, pentru care Ţarul şi generalul Lüders i-au mulţumit călduros şi, împreună cu Miloş Obrenovici, s-a oferit să finanţeze trei corpuri de voluntari: românesc, sârbesc şi grecesc, care să lupte contra otomanilor. Plecarea în grabă a ruşilor şi intrarea în Bucureşti a trupelor otomane şi austriece l-au determinat să renunţe la proiect. Vechile sentimente rusofile ale aromânilor din Monastir se treziseră în acest „grec”, cum îl numea Vestitorul Românesc, gazeta altui aromân, Zaharia Carcalechi, însă el a bătut rapid în retragere când situaţia s-a schimbat. Nu era un aventurier, ci un om prudent. Cam în aceeaşi perioadă, în Tulcea erau condamnaţi la moarte pentru rusofilie mai mulţi „negustori greci”...  

Cum viitorul nu putea fi ghicit, în aşteptarea rezultatului acelui conflict ce luase proporţii europene s-a retras la moşia Broşteni. Lângă fostul conac Filipescu, pe o colină, a înălţat un măreţ palat în stil neoclasic, finalizat în 1857, care va fi lăudat de Vodă Cuza şi de aromânul Dimitrie Bolintineanu. Era înconjurat cu un zid înalt de 5-6 m, gros şi prevăzut cu contraforţi. În această curte impunătoare, cu grădină englezească şi livadă, se pătrundea printr-o poartă blindată, de castel medieval. Mai trebuie adăugat că sus, în dreptul fiecărui colţ, străjuia câte un turn de observaţie în care se afla un arnăut cu pistoale la brâu. Nu departe, în anul1859 a ctitorit şi o biserică, din pisania căreia aflăm că fusese ridicat în rang de mare serdar, poate la cererea Ţarului. În acelaşi an a cumpărat şi transformat Hanul Cernica în Hotelul Atena şi a fondat Zappeyonul la Atena, participând în ziua de 15 noiembrie ca iniţiator şi investitor, cu acţiunile de la Societatea Elenă a Vapoarelor plus suma de 3.000 de galbeni, la Olympii, primele jocuri olimpice desfăşurate după interzicerea lor de către împăratul Teodosie cel Mare.

Ar mai fi de subliniat, pentru eliminarea oricăror confuzii că Zappeyonul, uriaşul complex dedicat jocurilor olimpice construit cu banii lui Zappa, va fi inaugurat abia în 1889. În anul 1860 i-a eliberat pe ţiganii de pe moşiile sale. În acelaşi an, aflat în drum spre Constantinopol, unde sultanul urma să-i acorde investitura, principele Cuza a înnoptat cu suita sa în  palatul lui Zappa cel „de naţiune albanez”, cum îl arată aromânul Dimitrie Bolintineanu, consilierul domnitorului, ignorând că şi el putea fi atribuit altei etnii din Balcani, în cazul lui, după tată, macedoneană. Nu-mi pot reţine o remarcă: tocmai Bolintineanu, cel care deplângea soarta „milionului de aromâni” fără un stat al lor, nu făcea deosebirea dintre originea transmisă din moşi-strămoşi şi actele emise de autoritatea locală, niciodată aromână. Or, din acele acte rezulta că aromânul cutare este grec, albanez, macedonean, bulgar, sârb sau croat! Ce păcat că Principatul Pindului, creat de Mussolini şi condus de Alchiviad Diamandi, cel care mai încercase să fondeze state aromâne în 1917, a fost atât de efemer…

Discutând cu principele, Zappa a aflat că se intenţionează fondarea unei Societăţi Literare de tip academic şi a oferit pe loc 5.000 de galbeni austrieci, încântat de idee, căci era interesat de orice iniţiativă măreaţă în spaţiul tutelat de otomanii barbari. Mai târziu va oferi 50.000 de galbeni pentru înzestrarea armatei cu tunuri şi construirea Atheneului Român şi 10.000 de galbeni pentru publicarea Dicţionarului (pe a cărui copertă autorii, Laurian şi Massim, au scris: „Memoriei fericitului Evanghelie Zappa, din allu cui fondu se lucredzia şi se tiparesce, se dedică acestu opu” şi Gramaticii limbii române, sume uriaşe, greu de imaginat ca donaţii. Nu i-a uitat nici pe albanezi, oferind circa 10.000 de galbeni pentru apariţia unui ziar de limbă albaneză…

Va lăsa prin Testamentul conceput în 30 noiembrie 1860, aşadar imediat după întâlnirea cu domnitorul, următoare indicaţie: „Să (se) dea pe fiecare an una mie galbeni la orânduita Societate Literară Română pentru desvoltarea şi regularea limbii române, conform Întăririi Domneşti sub No. 503 din anul 1860 Octomvrie 17, urma petiţiunii mele (publicată în Analele Societăţii Academice în 1870, p.161, n.n.) date pentru aceasta spre a se pune şi acestea cu dobândă anuală a celor 5.000 de galbeni pe care i-am oferit pentru regularea acestei limbi prin un Dicţionar naţional şi o Gramatică şi alte opere clasice spre desvoltarea ei, precum s-a zis în mai sus menţionata petiţiune a mea.” După decesul lui Constantin Zappa, executorul testamentar al marelui său văr mort în 20 iunie 1865 necăsătorit, în anul 1892 urmaşii acestuia, Statul Român şi Statul Elen au reclamat averea rămasă fără moştenitori legali. Avocaţii Academiei ai fost Dimitrie Gianni şi Vasile Maniu. Cu această ocazie urmaşii au prezentat acte din care reieşea, spre disperarea grecilor şi indignarea românilor, că familia Zappa era de origine albaneză… S-a ajuns la ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi Grecia, deşi Zappa nu fusese de obârşie greacă, nu-şi lăsase grecilor averea, se născuse în Imperiul Otoman şi fusese supus otoman, apoi cetăţean român. Grecia a pretins, abuziv, toată averea.

Nu insist asupra acestui aspect: este uşor de lămurit din dezbaterile parlamentare şi din presa epocii. Cu un sfert de veac în urmă, în ziua de 1 august 1867, cu ocazia deschiderii lucrărilor Societăţii Literare în casa spătarului Costache Ghica (construită de morlacul Petre Tabai), sculptorul Karl Storck a executat un bust de marmură al lui Zappa ce a fost amplasat în salon. Dinaintea lui, istoricul Vasile A. Urechia, iniţiatorul Albumului Macedo-român apărut în 1880, a ţinut un discurs impresionant, din care am reţinut frazele mai relevante pentru tema acestui articol: „Evanghelie Zappa, când puse piciorul pe malul Dunării României Libere lăsă să iasă din pieptul său ţipătul fratelui iubit: Si eu hiu Român! Evanghelie Zappa era un adevărat român[…]. Să ne amintim deci, domnilor, în această zi în care inaugură societatea ce va dispune de donaţiile lui Zappa, să ne amintim de el în mod demn, de cultura şi secolul în care trăim şi de acea amore a românismului care a umplut viaţa lui. Acea marmură rece, care va păstra în sala Societăţii Literare suvenirea gloriosului ei donator, o va încălzi căldură iubirii şi a respectului nostru. Onoare lui Evanghelie Zappa! Iubirea lui de Românism fie un exemplu care să afle mulţi imitatori!”

La finele discursului, Urechia a pus pe creştetul de marmură o coroană de lauri. În încheiere adaug că bustul s-a aflat în holul Academiei până în 1949. Noua Academie a „poporului de muncitori şi ţărani”, formula ce înlocuise poporul român, nu suporta acest vestigiu al Românismului.

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007