Incepand cu 1853, Moldova si Valahia au intrat intr-o perioada de administrare austriaca, oficialii de atunci numind-o "protectie". Razboiul inceput de Austria si aliatii ei impotriva Rusiei, in ceea ce s-a numit "razboiul Crimeii", a mai durat inca aproape trei ani si drept urmare a fost suficient timp pentru ca militarii austrieci ramasi prin satele Moldovei sa socializeze cu localnicii. Multi dintre ei au ajuns sa locuiasca in casele taranilor. Unii dintre ofiteri au avut rabdarea sa descrie in scrisorile trimise celor de acasa curiozitati de prin partea locului. Unul dintre ei a fost atat de curios sa afle cauza realitatilor pe care nu le intelegea, incat a intrat in detalieri culturale cu gazda sa. Aceasta avea o mare suprafata de teren care putea fi lucrata, insa niciodata nu l-a vazut lucrand mai mult de jumatate, restul fiind lasat parloaga. Intrebat de ce facea asta, si povatuit ca restul de pamant l-ar imbogati prin comercializarea surplusului, taranul nostru a raspuns ca are cat ii trebuie, iar cu restul nu-si bate capul.
Mai apoi, vazand ofiterul nostru cum familia taranului moldovean se chinuia dormind pe "blanuri" goale de scandura intr-o singura camera, l-a intrebat de ce nu foloseste paiele uscate lasate pe camp, care, puse intr-un sac, ar oferi mai mult confort tuturor, fiind racoroase vara si calduroase iarna, asa cum faceau taranii mai saraci din Tirol. Raspunsul a fost ca asa s-a obisnuit si n-ar avea chip sa schimbe o obisnuinta cu alta.
Peste o suta de ani, multi dintre locuitorii satelor dormeau ingramaditi cu totii intr-o singura camera, desi gospodaria detinea mai multe camere, iar pamanturile cultivate, in mare parte, corespundeau numai nevoilor de moment. Nu exista investitia intr-un viitor mediu sau indepartat decat pentru o demografie foarte restransa de oameni, care au inteles sa munceasca altfel si mai mult. Din nefericire acesti oameni, harnici si curajosi cu viitorul in care s-au investit, au fost evacuati din istorie sub stigmatul de chiaburime.
Se prefera existenta ca blat: "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc", cum se spunea prin anii '80. Sau cum afirma un taran prin 1880, ca "de la boier poti fura ca e mult si nu se simte, dar de la vecin, nu-i chip, caci are cat am si eu, si se vede repede". Traiul de pe o zi pe alta din sistemul bugetar de azi, cu un salariu de mizerie, alaturi de umilirile fortate de sefi angoasati si frustrati, continua sa fie, pentru multi romani, cel mai jinduit deziderat social si profesional.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
