Bienala pariziana sarbatoreste anul acesta 50 de ani. A XVI-a bienala este in derulare din octombrie 2008 si se va finaliza in septembrie 2010 (este inedita manifestarea bienalei de-a lungul a doi ani) ca structura artistica desfasurata in timp real, cu scopul de a identifica si de a activa practicile artistice lipsite de vizibilitate.
Alexandru Gurita si Stephen Wrigh propun o arta cu un coeficient de vizibilitate artistica neglijabila, a carei legitimitate nu depinde de recunoasterea spectatorului, inlaturând astfel estetica relationala a lui Nicolas Bouriaud si mitul abordarii artei din perspectiva finalitatii obiectului si a judecatii estetice propuse de Kant. Dezaprobând principiul lui Bouriaud: "opera unui artist este un element de legatura, un principiu de aglutinare dinamica" si al lui Kant care gândea arta din punct de vedere al receptarii spectatorului, Stephen Wrigh adera la o arta fara spectatori, asemeni pictorului francez Bernard Brunon, care in anii ‘80 afirma: "Cu cât este mai putin de vazut cu atât este mai mult de gândit!"
Cu o traditie in arta contemporana, Bienala de la Paris a fost organizata pentru prima oara in 1959 de Malraux (ministrul culturii pe atunci) si Raymond Copriat.
In timp ce bienalele de la Venetia si Sao Paulo expuneau deja artisti binecunoscuti, Bienala de la Paris era o oportunitate de lansare a tinerilor artisti (pâna in 35 de ani), un loc al experimentelor si al neconventionalului. A inceput a fi cunoscuta dupa 1968, an marcant in intrega Europa prin manifestatiile anticomuniste. Bienala a disparut in 1985, iar in 2004 a fost reactivata de catre o asociatie condusa de pictorul Alexandru Gurita, continuând traditia inceputa de Malraux, dezaprobând normele artistice conventionale, afirmând practicile artistice, punând in discutie varii contexte ideologice, sociale, politice.
De-a lungul timpului, nume importante ale artei contemporane au expus in cadrul ei: Kandinsky, Rauschenberg, Joseph Kosuth, Richard Serra, Christian Boltanski, Daniel Buren, Michelangelo Pistoletto, Nam June Paik, Mario Merz, Alighero Boetti, Yves Klein, Joseph Beuys.
Amintesc aici doar câteva momente de referinta:
Bienala din 1963 face melanjul intre diversele discipline artistice si folosirea noilor materiale, ilustreaza incertitudinile si angoasele perioadei, sunt prezenti pentru prima oara artisti din URSS si de pe continentul negru.
In 1965, artistul de origine româna George Apostu este prezent cu sculptura P're et fils.
In 1967, Raymond Copriat ii preda stafeta lui Jacques Lassaigne, care afirma in paginile catalogului expozitiei: „Arta refuza a se lasa incadrata in genuri artistice, ea transcende orice regula, obicei sau rutina". Printre alti artisti, o prezenta deloc neglijabila este sculptorul Arman.
Cea de-a saptea bienala, din 1971, aduce câteva inovatii fata de cele anterioare. Este un moment de tranzitie dedicat celor mai indraznete experimente si formelor contestatare ale artei contemporane, dupa ce, cu trei ani in urma, in 1968, tinerii artisti au deplâns situatia bienalelor declarate moarte. Este prezentata arta conceptuala si manifestari anexe in cel mai vast mod cu putinta, arta hiperrealista si interventiile (land-art, body-art, earth-work). Acum expun Joseph Kosuth, Alighiero Boetti, Bruce Naumann, Richard Serra, Joseph Beuys, Daniel Buren, Gilbert and George.
In 1975 se doreste transgresarea oricarei limite legate de frontierele geografice, de sex, cultura sau politica. Sunt prezenti artisti din Republica Populara Chineza si un numar mare de femei-artist, printre care Marina Abramovic, Valie Export.
Din 1985, bienala nu mai are nicio manifestare artistica pâna in 2004, când artistul brasovean Alexandru Gurita o reactiveaza, mergând pe linia lui Bernard Brunon, in conceptia caruia pictura se afla in afara criteriilor de vizibilitate.
Extinzând conceptul, Stephen Wrigh, semnatarul textului bienalei, promoveaza o forma de arta fara opera, fara curator, artisti sau spectatori. In locul curatorilor, un grup de 50 de persoane din domenii diferite se ocupa de bienala, iar fiecare artist participant este considerat colaborator. Ei si-au fixat singuri datele si locurile in care vor sustine diverse reprezentatii. Regulamentul de participare ne informeaza ca nu sunt acceptate lucrari artistice in acceptiunea clasica: pictura, sculptura, fotografie, video, performance, happening etc.
Fara a putea vedea lucrarile expuse intr-un loc anume, cei interesati pot rasfoi catalogul bienalei si au posibilitatea de a lua parte la nenumaratele conferinte si dezbateri organizate in locuri cât mai variate: in muzee si galerii de arta contemporana, universitati, scoli, librarii atât din Franta, cât si din afara ei: la Centre Pompidou, Ecole du Louvre, Institut National d’Histoire de l’Art si Civica Galleria d’Arte Moderna di Gallarate, Italia.
Ridicând probleme ecologice, muzeologice sau de instruire neinstitutionalizata, câteva proiecte artistice ale bienalei de dupa 2004 mi s-au parut interesante si potrivite a vi le aminti aici:
Marie Charlotte Moreau si Christophe Cardoen au prezentat la Bienala din 2006-2008 situatia Ronului din expeditia Grenoble - Saint Louis. Ei au notat intr-un jurnal de bord situatia râului infestat cu substanta toxica pyralen, cu urmari grave asupra pestilor si vegetatiei din zona. Expeditia este un manifest, intrucât adreseza autoritatilor un semnal de alarma pentru a acorda mai multa atentie protectiei mediului. Mi-au marturisit ca navigarea a fost pentru ei si o cucerire a spatiului intamplarii si un prilej de situatii limita. Vasul in care au calatorit l-au considerat sculptura-obiect si l-au distrus dupa finalizarea calatoriei. Anul acesta intentia celor doi artisti este sa faca un proiect asemanator celui din 2007, dar pe Dunare, surprinzând in imagini calatoria care se va finaliza in România.
Proiectul muzeologic consta in asocierea patrimoniului natural celui cultural prin promovarea unui muzeu al norilor. Prin punerea in circulatie a unor recipiente speciale, distribuite in cafenele si restaurante muzeul va primi apa de la robinet. O pozitie ecologica dealtfel, pentru ca aceasta marcheaza reintoarcerea la natura, iar prin ambalajul de sticla se urmareste diminuarea celor din plastic.
Elisa Bolazzi acumuleaza, de 20 de ani, microelemente din opere de arta ale sec. XX din mai bine de 300 lucrari. Particule din opere au fost furate si fisate cu nume, autor, locul si data furtului. Pot fi vazute la microscop, grupate intr-o microcolectie.
Proiectul Heros de l’art propune publicului scolar sub 10 ani o apropiere de istoria artei prin portrete de artisti care au marcat diferite epoci.
Asa cum Berkeley afirma ca existenta artei se datoreaza perceptiei, Stephen Wrigh ne indeamna sa percepem arta ca atare, cu un coeficient de vizibilitate redusa: fara opera, artist sau spectator si fara curator.