Ziarul de Duminică

Fabulosul salt în timp de pe Podul Işlicarilor

Fabulosul salt în timp de pe Podul Işlicarilor

Autor: Emanuel Badescu

22.09.2010, 23:41 827

Uliţa ce permitea - până la construirea Curţii Noi - accesul lavechiul Palat Domnesc dinspre Drumul Târgoviştei s-a numit o vremePodul Işlicarilor. Unii înclină să creadă că acest nume s-ar fidatorat negoţului cu işlice, un fel de potcap viu colorat adus peaceste meleaguri în epoca fanariotă, breasla işlicarilor fiindînfiinţată împreună cu breasla şalvaragiilor în anul 1783, deMihail Suţu.

Alţii sunt de părere că numele cel vechi semnifica rangul uliţeişi că s-ar traduce astăzi prin "strada boierilor" sau "stradaprincipală". Adevărul se află, de obicei, la mijloc. De ce n-ar fiputut exista pe strada principala şi prăvălii de işlice? DimitriePappasoglu vorbea, cred că în ziarul "Românul", de o corporaţie aişlicarilor. Descriind aceste ciudate pălării, interzise"mahalagiilor proşti", scria, făcând apel la amintirile dincopilărie, că "erau în mărime după cum cerea rangul şi dacă nu arfost croite din material uşor, i-ar fi doborât la pământ pecinstiţii boieri cu povara lor. Asemenea când urca în rădvan,boierul se căznea amarnic, căci işlicul era înalt şi gros cât uncopilandru buhăit". Ne putem imagina chinurile purtătorilor deişlice. Din fericire, distanţele parcurse erau scurte, de cel multcinci ori lungimea străzii Işlicarilor, care, precum se poateconstata şi astăzi, abia atinge trei sute de metri.
Podul Işlicarilor începea din dreptul casei banului IenăchiţăVăcărescu, din care cauză s-a numit o vreme "Podul de la DomniţaVăcărească", în amintirea văduvei marelui ban, fiica lui IonGheorghe Caragea.
Înainte de 1692, pe aceste locuri şi până în dreptul mânăstirii Sf.Ioan cel Mare, se întindea grădina Măgureanului, proprietateaCantacuzinilor. Învecinându-se cu proprietăţile cumnatului lor,contele Constantin Bălăceanu, confiscate de Constantin Brâncoveanu,grădina a fost desfiinţată pentru tăierea legăturii dintre palatulde pe malul Dâmboviţei (confiscat şi el) şi drumurile cătreTârgovişte şi Mogoşoaia, la capătul acesteia voievodul înălţândHanul Constantin Vodă.
În partea estică a grădinii au existat până în 1881 Biserica şiŞcoala Măgureanu. Biserica, realizată, iniţial din lemn de ŞerbanCantacuzino, a fost zidită de marele vornic Pârvu Cantacuzino înanul 1761. Lângă biserică erau nişte "case mari", ce cuprindeau osală spaţioasă, patru odăi, două cămări, două tinzi şi douăfoişoare, precum şi un şir de chilii în apropierea Damboviţei. Înaceste "case mari, cu beciuri şi cu deosebite odăi la poartă, unloc de ajuns pentru dascăli şi elevi", a fost mutată în anul 1803,după cutremur, şcoala de la Domniţa Bălaşa, noul locaş numindu-se"Academia Grecească". Acolo au învăţat Eufrosin Poteca, BarbuŞtirbey, Petrache Poenaru, Nicolae Golescu şi multe altepersonalităţi ale culturii şi vieţii politice româneşti.
Tot în "casele cele mari de la Măgureanu" a funcţionat din 1851 -vreme de patru decenii - Liceul Sf. Sava. Peste drum de Măgureanuşi în faţa Bisericii Sf. Dumitru se aflau casele căminaruluiDrugănescu. "De aici - precizează I.C. Filitti - a pornit în ziuade Paşti, 23 martie 1847, năprasnicul incendiu al Bucureştilor, dincauza unui foc de pistol tras de fiul Zincăi Drugănescu, tânărul de11 ani Constantin Filipescu, care a aprins casele".
Într-o fotografie din I855, locul caselor Drugănescu este indicatde un butoi, în amintirea butoiului cu păcură ce produsesesinistrul... Vecine erau casele Bisericii Sf. Dumitru, unde afuncţionat între 1864-1897 Sf. Sinod şi unde a fost judecat -abuziv - mitropolitul Ghenadie Petrescu.
Cât priveşte istoria bisericii de care am amintit, ea coboară pânăîn anul 1655, când, într-un proces dintre episcopia Buzăului,căreia îi servea acest lăcaş de metoh, şi marele boier RaduDudescu, aici a-a făcut jurământul pentru stabilirea adevărului. Deatunci Bisericii Sf. Dumitru i se spune şi "biserica de jurământ".Casa din spatele ei, reconstruită în iunie 1850, a aparţinut pânăla 19 aprilie 1827 banului Constantin Bălăceanu. Lângă ea, pe loculunde se află Studioul Cassandra al Academiei de Teatru, a fostcândva casa doctorului Darvari. Vis-a-vis a locuit doctorulSilvestru Filitti, fratele episcopului Constantin Filitti alBuzăului. Distruse de marele incendiu, în locul caselor doctoruluiFllitti, căpitanul Budişteanu a construit hanul ce i-a purtatnumele, transformat ulterior în Hotelul Budişteanu.
Printr-o minune, majoritatea imobilelor construite pe aceastăstradă înainte şi după 1847 există şi în prezent. Şirul pitoresc decase care sfârşeşte în dreptul fostului Hotel Regina - rebotezatCentral, iar sub comunişti Rahova - i-au adăpostit în preajmaanului 1900 pe negustorii de mărunţişuri ai Capitalei, multeprăvălii fiind împărţite în raioane minuscule, cu proprietari carese concurau pe viaţă şi pe moarte. Nu mai spunem că, sfidândînghesuiala, se mai găseau în aceste prăvălii mici ateliere destopat haine, de confecţionat bijuterii, de reparat pendule şiceasuri de buzunar. Această porţiune cu un vad comercial atât deintens s-a numit până în primii ani de domnie ai Iui Carol I "UliţaFranţuzească", datorită faptului că pe ea se afla - undeva întreHotelul Budişteanu şi Hotelul Central - Consulatul Franţei.
Podul Işlicarilor continua de la Poarta de sus a Curţii Domneştipână la intersecţia cu Podul Beilicului din Piaţa Sf. Anton,această porţiune numindu-se în unele documente "Podul prin CurteaVeche" şi, mai târziu, pe vremea lui Cuza, "Uliţa Curtea Veche".După scoaterea la mezat a Curţii Vechi de către Vodă Hangerli, aiciau apărut, unul după altul, câteva dintre cele mai cunoscute hanuriale Bucureştilor, precum Hanul Roşu, ce aparţinea familiei Golescu,Hanul Verde, Hanul Mustacoff şi Hanul Manuc. Tot aici, faţă-n faţăcu fosta Baie Sf. Pantelimon, a existat la finele secolului XVIIICafeneaua lui Altântop, spaima stăpânirii, un pitac domnescporuncind cu străşnicie patronulul să interzică "taclalele despredomnie sau stăpânirea turcească".
La capătul "de jos" al acestei străzi a biruit timpul cea mai vechebiserică a oraşului, având hramul Bunavestire. Până la strămutareaCurţii Domneşti, a fost biserică domnească. În epoca regulamentarăa fost frecventată de demnitarii şi ofiţerii ruşi, poate nuîntâmplător dacă luăm în considerare vechimea şi rostul ei debiserică domnească. Prin 1867, strada a primit numele DomnitoruluiCarol, iar din 1881 a cuprins Podul Beilicului până laCaravanserai, în dreptul căruia s-a construit, din piatră, podulŞerban Vodă. A rezistat pe această întindere şi sub numele destrada 30 Decembrie până la tăierea prelungirii fostului Bulevard1848 în anii 1966-1973. După "revoluţie", i s-a schimbat iarăşinumele - în strada Iuliu Maniu - şi din nou - până când? - înstrada Franceză.


In imagini: 1. Biserica Domnească; 2. Colţ din strada Carol, pelocul Halei de păsări; 3. Spre Piaţa de Flori - 1928; 4. SchitulMăgureanu; 5. Bazarul Kirsch; 6. Fanarioţi la plimbare; 7. StradaCarol; 8. Magazinul lui Leopold Paţac


EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrulCabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat înistorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "MagazinIstoric" şi la "Ziarul de Duminică". A publicat 1 Decembrie 1918Alba Iulia - Bucureşti şi Imnurile naţionale la români. Este şicoautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România,Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican laIerusalim, Conspiraţia securităţii, Bucureştii în imagini în vremealui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

AFACERI DE LA ZERO