• Leu / EUR4.7231
  • Leu / GBP5.2496
  • Leu / USD4.2103
Ziarul de Duminică

Fantasticul renunţă la regină şi păstrează regele/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

28 iun 2013 143

„Introducere în fantasticul de interpretare” (Editura Tracus Arte) este un titlu care înspăimântă. Sau cel puţin dă impresia de curs universitar arid. Dar aşa cum Cosmin Perţa se flexibilizează pe el însuşi, la fel îşi ţine scrisul în formă. Şi oricum, deja este recunoscut ca cel mai abil şi inventiv autor de blurb-uri şi hook-uri pe copertele cărţilor lui. El intră în categoria adevăraţilor oameni de cultură, cei care creează atât în ficţiune, cât şi în teorie.

Mai întâi, cercetătorul ne propune un termen plecând de la distincţia între fantasticul de interpretare al lui Matei Călinescu şi fantasticul modernist, teoretizat de Roger Caillois şi Tzvetan Todorov. Prima categorie ar acoperi proza din centrul şi estul Europei, în timp ce a doua s-ar manifesta în literatura din vestul şi nordul european, America de Nord şi Orientul îndepărtat. Fantasticul de interpretare presupune, aşa cum se bănuieşte din titulatura lui, participarea hermeneutică a cititorului. Dar diferenţirerea clară între cele două subspecii este făcută chiar de la început: „Dacă în cazul fantasticului modernist avem de-a face cu evenimente ambigue, neliniştitoare, în care irump forţe stranii, halucinante, enigmatice sau groteşti, în mijlocul unei lumi obişnuite, recognoscibile, pentru a culmina cu un final de cele mai multe ori nefericit, fantasticul de interpretare încearcă să stimuleze şi să elibereze imaginaţia cititorului, minunându-l, nu deconcertându-l, conducându-l spre descoperirea credibilului în interiorul incredibilului sau invers, totul într-o tonalitate optimistă”. Punctul comun cu fantasticul modernist ar fi existenţa unui sentiment al unei prezenţe supranaturale, adică vis, traumă sexuală refulată, mitologii personale etc. Miza acestui tip de fantastic este declanşarea epifaniei, pe când cel modernist ţintea să terifieze şi încuraja lectura pasivă.

Foarte riguros, autorul decelează în interiorul fantasticului de interpretare următoarele categorii: fantasticul psihologic, fantasticul minimalist, fantasticul absurd şi fantasticul delirant. Cel psihologic „doar propagă o atmoseferă de tip fantastic, fără finalitate”. Fantasticul minimalist are parte de o definiţie sărăcăcioasă, respectiv el intervine doar o singură dată în naraţiune, dar o marchează complet. Ca un leu la vânătoare de girafe...

Dar, odată încălzit, Cosmin Perţa descoperă muşuroiul tribului fantastic, cu toate speciile lui: fantasticul popular şi mitic, fantasticul mitologic, fantasticul oniric, fantasticul ezoteric, fantasticul feeric, fantasticul ştiinţific şi cu siguranţă trebuie să mai existe ceva rubedenii.

Cartonaşe galbene

Continuând nuanţările teoretice, el menţionează greşeala lui Lovecraft şi Penzoldt cu privire la reducerea fantasticului la zona de horror. Todorov a clarificat că spaima este doar un corelativ al fantasticului. Dar nemilosul cercetător îi găseşte şi lui scaieţi în păr când acesta afirmă că adevăratul fantastic nu suportă încrederea absolută sau totala neîncredere. Ba şi Caillois ar călca în străchini când condamnă „fantasticul explicat” pentru că ar decepţiona cititorul printr-o rezolvare tehnică. Tânărul nostru cercetător este de părere că visul, halucinaţia sau delirul nu rezolvă o situaţie stranie.

Acelaşi aplomb îl dovedeşte şi în discutarea spiritului comun est-european în domeniul fantasticului de interpretare. Ţările din fostul lagăr socialist şi-au peerfecţionat „limbajele literare cameleonice”, ceea ce automat presupune descifrarea lor. Alături de ele se găseşte „sindromul Nozdriov” care angrenează personajele împreună cu cititorul într-o lume ce oscilează între realitate şi fantastic. Dar o astfel de implicare nu se obţine decât prin construcţie migăloasă şi are ca finalitate intrarea la idei, dubitaţia.

 

Cameleonul şi societatea post-industrială

Un alt tovarăş al fantasticului este absurdul, în lipsa căruia musai să intre în scenă verosimilitatea. La un autor ca Urmuz „naraţiunea este şi absurdă, şi fantastică în acelaşi timp”. Mult mai târziu, sub presiunea schimbărilor la toate nivelurile civilizaţiei, fantasticul s-ar fi disipat, ajungând la un asemenea grad de camuflare, încât pare a face perfect parte din normalitate. Drept e că şi lumea a luat-o tot mai tare razna. Dar această nevoie de a deduce fantasticul pentru a-l percepe implică o strădanie similară celei din fizica cuantică. Fantasticul contemporan este „rareori monocord, preferând schimbările rapide de registre şi polifonia”.

Cu alte cuvinte, fantasticul în general devine tot mai mult fantastic de interpretare. „Fantasticul pur” al lui Teodorov a dispărut făcând loc unui fantastic cameleonic care este în termeni foarte buni cu realul. Greşeala lui Caillois si Teodorov ar fi că ei au separat lumea reală de cea supranaturală. Carevasăzică nu dualitate şi fisură, ci polifonie şi armonie. Supranaturalul nu ar fi decât una dintre dimensiuni, în care se manifestă fantasticul. Astfel, critica fantasticului pur duce la critica fantasticului practic, fără nicio legătură cu ce înseamnă „pur” şi „practic” la Kant.

 

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7231
Diferență: -0,2408
Ieri: 4.7315
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2103
Azi: 5.2496
Diferență: 0,2578
Ieri: 5.2727
Azi: 4.2861
Diferență: 0,4641
Ieri: 4.2800