• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Ziarul de Duminică

FANTASY & SCIENCE FICTION / Cum arata Soarele Lung?

FANTASY & SCIENCE FICTION / Cum arata Soarele Lung?
04.08.2009, 15:42 199
Am inceput sa citesc opera lui Gene Wolfe cu primul volum din Cartea Soarelui Nou (Umbra tortionarului, Leda, 2009, traducere de Irina Horea) si am devenit pe data fan al scriitorului american. Cum aparitia volumului al doilea al acestei serii e prevazuta pentru inceputul toamnei, am atacat primul volum al seriei urmatoare (in cronologia publicarii editiilor originale), Cartea Soarelui Lung. Este vorba despre De partea intunecata a Soarelui Lung (Alexandria, 2008, traducere de Antuza Genescu).
Ei, si aici am avut probleme. Cu toata admiratia pe care o am pentru Gene Wolfe, trebuie sa recunosc ca aceasta a doua lectura a fost mult mai dificila, din cauza neglijentei manifestate de editor. Nu degeaba, in pagina de garda nu este pomenit numele redactorului, asta insemnând fie ca nimeni nu vrea sa-si asume „redactarea", fie ca nici n-a existat asa ceva, iar textul publicat este doar forma (neglijenta si ea) oferita de traducatoare. Multe cuvinte lipsa (sau in plus) – nu mai vorbesc de litere! -, inconsistenta formelor pronumelor – ba feminin, ba masculin pentru acelasi obiect – si altele care fac dificila lectura, dar dragostea de Gene Wolfe este mare si fanul F&SF trece multe cu vederea. Asa ca am dus lectura pâna la sfirsit.
De partea intunecata a Soarelui Lung pare a fi jumatate dintr-o carte, de fapt, iar finalul vine in sprijinul acestei afirmatii. Am vazut ca volumul al doilea incepe fix in momentul in care se termina primul volum. Au si fost publicate impreuna intr-un volum omnibus numit Litany of the Long Sun, in 1994. Unii vorbesc chiar despre „un singur roman in patru volume", referindu-se la intreaga serie a Soarelui Lung (celelate doua volume ale seriei au fost si ele publicate impreuna sub titlul Epiphany of the Long Sun in 1997). Poate câteva rânduri explicative din partea editurii n-ar fi stricat, in afara prefetei lui Michael Andre-Driussi, autorul renumitului Lexicon Urthus, care ofera o privire scurta (prea scurta si cam generala) despre opera lui Gene Wolfe.
Romanul despre care vorbim ne introduce in atmosfera orasului Viron, cu strazile sale prafuite si cartierele selecte cu vile si garzi care pazesc locuitorii sau, dimpotriva, cartiere ale saracilor, pline de cersetori; orasul Viron cu templele mai vechi sau mai noi, mai bogate sau mai sarace, dedicate celor noua zei, cu navetele zburatoare „de oras" sau cu magarii impleticiti, cu bogatani si hoti si asasini si tirfe si preoti, dar si cu sibile – preotesele protezate, semiumane, carora li s-a cam dus pielea de pe mâini lasând sa se vada structura metalica a membrelor... Un oras scos parca din Razboiul stelelor, aflat la granita dintre fantasy si science fiction.
Patera Silk, un preot al manteionului de pe strada Soarelui afla ca manteionul a fost vândut (pentru neplata taxelor catre comunitate) si incearca prin toate mijloacele sa recapete cladirile pentru s-si continua activitatea. Prin toate mijloacele inseamna inclusiv hotie, tâlharie, santaj si, daca o fi nevoie, nici crima n-ar fi exclusa...
In mare, nu se intâmpla mare lucru in acest roman (sau prim volum al romanului Cartea Soarelui Lung), faptele sunt multe si marunte, menite sa ne introduca mai mult in lumea Soarelui Lung, sa ne faca cunostinta cu Patera Silk, pe care banuim ca il asteapta un viitor mai mult sau mai putin glorios, in tot cazul maret. Silk este de atlfel si singurul personaj pe care Wolfe insista deocamdata, celelate – Mayterele Marble, Rose si Mint, talharul Auk ori mafiotul Blood neimpunându-se. Dar, cine stie, mai urmeaza inca trei volume, va fi timp sa aflam destule ...

O lectura care ar fi trebuit sa fie mai placuta, dar pe care traducerea/redactarea n-au reusit s-o faca astfel, o lectura care-i va dezamagi putin pe cei care au citit mai intâi Umbra tortionarului, comparatia intre cele doua – atât ca realizare literara, dar si ca transpunere in româneste – fiind net in favoarea volumului de la Leda. Dar, fiind totusi parte a aceluiasi univers, mergem mai departe, in paralel cu cele doua serii, asteptând-o si pe cea de-a treia – Cartea Soarelui Scurt. Pe care mi-as dori-o publicata de Leda. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470