Din cand in cand ajungem sa citim (cu o incapatanare demna de ocauza mai buna) cate o carte a unui autor foarte cunoscut, foarterespectat, intrat de-o vreme in randul clasicilor, si dupa ultimapagina ne intrebam de ce am dus-o pana la capat. De ce n-amabandonat-o la primele semne de slabiciune. Sau laurmatoarele.
Ce ne face sa nu abandonam lectura atunci cand e vorba despre ocare nereusita a unui mare maestru? Sa fie doar speranta ca autoriicelebri nu pot rata absolut? Ca ceva-ceva tot vom gasi in aceacarte? Sau ca poate porneste mai greu, dar cu siguranta pe parcursisi va reveni?
Cred ca, pur si simplu, in cazul autorilor celebri ne e mai greu saacceptam ca si ei dau rateuri. Si imi amintesc acum de micul romanDintr-o lume in alta, de Adolfo Bioy Casares. Ce aiureala! Sau ceparodie!
De la marii autori avem pretentii. Cu ei suntem mai putinindulgenti. Daca gasim o carte proasta a unui necunoscut... Bine,pe aceea, probabil, nici n-o vom gasi, avem si noi criterii deselectie, nu? Dar cand ne aflam in fata unui rateu al unui maremaestru... (si nu ma refer aici la seriile lungi care se dilueaza,ci la carti de sine statatoare) ne simtim tradati. De parca ei arfi niste masini de scris capodopere. De parca... Ce sa-i faci,frustrarea cititorului este mare. A fanului F&SF, si maisi.
E usor de ratat in F&SF? Mai usor decat in mainstream? Evident.Conditiile sunt altele. Cerintele sunt altele. Pentru ca un romanpoate fi realizat ca roman, insa vandut/receptat ca SF orifantasy... sa rateze exact elementele de gen. Mai mult: ratareaacestora sa duca la indepartarea cititorului de text, sa duca laratarea intregii carti.
Aceste ganduri mi-au fost starnite de recenta lectura a volumuluiCartea lui Ptath, de A.E. Van Vogt (Leda, 2009, traducere de LigiaCaranfil). Pe coperta a patra se spune ca este singurul lui romanfantasy. Nu pot sa nu ma intreb de ce a fost ales spre publicare.S-au tradus multe dintre cartile lui Van Vogt; nici pentru Leda nueste o noutate, in defuncta colectie "Galeria fantastica" a aparutOdiseea navei Space Beagle (2006). Ne amintim cu placere de altecarti publicate in romaneste la inceputul anilor '90, de Arsenaleledin Isher, de Fauritorii de arme, de Lumea non-A... De ce a fostales acest roman acum? Probabil pentru motivul mentionat anterior:e singurul roman fantasy scris de Van Vogt.
si totusi eu mai gasesc un motiv: Cartea lui Ptath a fost publicatade Van Vogt in 1947, iar Tolkien a publicat Fratia inelului, primulvolum al seriei Stapanul inelelor, in 1954. C.S. Lewis a publicatsifonierul, leul si vrajitoarea, primul volum al Cronicilor dinNarnia, in 1950. Poate editorul roman a vrut sa ne atraga atentiaasupra unui fantasy de dinainte de marile romane ale genului. Sipoate ca ar trebui sa-l judecam ca pe un fantasy scris inaintea"descalecatorilor"...
...Daca ar fi vorba de un fantasy pe acea linie. Dar Cartea luiPtath este un roman despre zei, despre lupta dintre Ptath (impreunacu sotia lui, L'onee) si zieta Ineznia, despre o cavalcada detreceri dintr-un trup intr-altul, despre un salt in timp de douasute de milioane de ani (cand Pamantul, in cele trei tinuturi -Gonwonlane, Accadistran si Nushirvan -, va avea zeci de miliarde delocuitori!)... Romane cu zei au mai fost, dar nu le zicea nimenifantasy, probabil. Azi le putem incadra la fantasy, dar azi suntemsi la cincizeci de ani dupa Stapanul inelelor, dupa Narnia etc. Cumziceam, pretentiile sunt altele.
Sa retinem coperta editiei de la Leda, cu o ilustratie de PeterElson, care o reproduce pe cea a editiei din 1984 de la PantherScience Fiction. Leda stie sa ofere carti foarte bine facute. Chiarsi atunci cand nu face cea mai buna alegere a titlului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
