FANTASY & SCIENCE FICTION/ Miorita Remix

Usor-usor, cartile cu zombi, vampiri, vârcolaci si altii ca eisi-au gasit publicul, chiar si la noi vreau sa zic. Serii caVampirii sudului (Charlaine Harris, Leda), AnitaBlake (Laurel K. Hamilton, Tritonic), Amurg (StephenieMeyer, RAO) sau Cronicile vampirilor (Anne Rice, RAO) audeja fanii lor, iar editorii sunt in cautare de noi eroi, de noiserii care sa garanteze vânzarea a cel putin cinci-sase-zece volumebazate pe filonul aruncat pe piata de Bram Stoker, taticulsângerosului Dracula.

Mai interesant este atunci când vine un englez in România -unde altundeva decât in Transilvania? -, aduna legende, povesti,balade, superstitii, traditii etc., baga toate astea intr-un mixersi scoate de-acolo o poveste care uimeste populatia tânaraanglo-saxona cu un volum precum Sabia magica (titluloriginal, My Swordhand Is Singing suna mult mai bine, multmai incântator, mai poetic, mai plin de intelesuri), pentru care aluat Premiul Booktrust si Premiul American Library Associationpentru cea mai buna carte pentru tineri (dupa cum ne informeazacoperta a 4-a a editiei românesti, tocmai iesita de subtipar).

Ce este, de fapt, Sabia magica, de Marcus Sedgwick(Nemira, 2009, traducere de Silviu Genescu)?

Cand Miorita apare ca un cântec al neputintei, pe carepersonajul pricipal, Petru (pentru publicul românesc suna veridicnumele "traduse", ar fi fost si ciudat sa citim despre taietorul delemne Peter din satul Chust, de undeva din Transilvania!), nu ilintelege, nu intelege de unde nepasarea, seninatatea cu careciobanul isi priveste/ primeste moartea, când balada, deci, devineo arma, când burlacii decedati sunt insurati pe marginea gropii cuo tanara fecioara, cand Toma, tatal lui Petru, este un fost soldatin armata lui Mihai Voda, cel numit de unii Regele Iarna, cel carepoate scapa de rele comunitatea, cand mai apare si o satra detigani nomazi care cânta obsedant aceeasi Miorita, dar care auavut, cândva, aceleasi teluri cu Toma... cand toate acestea seintâmpla, evident ca nu ne putem astepta decât la o povestecuceritoare macar pentru tinerii anglo-saxoni. Din care nu lipsesctarusii, usturoiul, navoadele peste morminte (carora mortii, ca sapoata iesi, trebuie sa le dezlege nodurile), carbunii aruncati inmorminte (pe care, tot ca sa poata iesi, trebuie sa-i foloseascascriind pâna se termina), capul taiat si pus la picioare care esteintrecut numai de foc si de sabia lui Toma (cea pe care acesta agasit-o pe când se lupta cu turcii, alaturi de Mihai Voda, si cucare putea elimina zombii, da, sabia magica despre care evorba).

Pentru cititorii români nu stiu cum e. Cred ca noi cunoastemprea bine aceste povesti, le stim, ne sunt familiare, nu mai aunimic fantastic in ele.

Sau poate ca au. Poate ca si publicul nostru va vedea aceeasipoveste indrazneata, aceeasi imaginatie exploziva aautorului.

Interesanta este si intepretarea pe care Marcus Sedgwick o da,in final, Mioritei, când Petru ajunge sa o inteleaga: "Si ce nearata ea? Ne spune sa mergem la moarte, fara sa luptam? Sa neacceptam soarta?" "Ne invata sa asteptam moartea cât timp suntem inviata pentru a o intelege, astfel incât atunci când, in cele dinurma, ne vine rândul, s-o primim fara teama. In acest fel, putemtrai fara frica, crezând in noi insine."

O carte care se citeste usor, care surprinde prin felul incare sunt puse cap la cap povestile pe care le stim din copilariesi care ne face sa ne intrebam: de ce n-a scris-o un autor român?Cand vor ajunge scriitorii români de gen sa caute in izvoarelede-aici motive de inspiratie, in loc sa produca palide copii alecartilor vestice?

Poate un bun inceput pe aceasta linie l-au facut SinzianaPopescu si Raluca David prin romanele lor publicate in ultimavreme.