• Leu / EUR4.9148
  • Leu / GBP5.5638
  • Leu / USD4.5152
Ziarul de Duminică

FANTASY & SCIENCE FICTION / Scarabeul sau dihorul?

FANTASY & SCIENCE FICTION / Scarabeul sau dihorul?
08.07.2009, 15:27 74

Arkadi si Boris Strugatki sunt cunoscuti cititorilor romani de o buna bucata de vreme, de la povestirile publicate in revistele SF ale anilor ’90, si chiar mai dinainte, din almanahurile Anticipatia ale anilor ’80, unde au aparut „Picnic la marginea drumului" (1985) sau „A doua invazie a martienilor" (1988).
Si-au atras inca de la inceput pretuirea fanilor SF datorita „aerului estic" din povestirile si romanele lor, acea impletire de minunare sefista cu calitate a scriiturii, acea sugerare a problemelor carora cei doi scriitori rusi le pun aripi metafizice.
"Scarabeul in musuroi" (1981 – aparuta in romaneste la Nemira in 1993 si la Paralela 45 in 2009, traducere si postfata de Valerian Stoicescu) face parte, impreuna cu "Insula locuita" (1969) si "Valurile linstesc vantul" (1985 - aparuta in romaneste la Nemira, in 1994) dintr-o trilogie a Pelerinilor, o civilizatie extraterestra care intra in contact cu pamantenii.
Romanul aparut recent la Paralela 45 se infatiseaza cititorului ca un roman pseudo-politist (din care lipseste crima), ca un thriller (din care lipsesc fiorii), dar cu toate calitatile acestor (sub)genuri literare la un loc. Este o ancheta oficiala pornita pentru descoperirea lui Lev Abalkin. Cine este Lev Abalkin? Citesti cartea si nu ramai cu vreo certitudine. Poate fi un pamantean al viitorului la fel de bine cum poate fi un extraterestru infiltrat printre noi, cu cine stie ce ganduri ascunse.
Dar nu asta e important. Importanta este reactia pamantenilor la toata povestea cu acel sarcofag in care se aflau treisprezece ovule fecundate, obiect gasit de pamanteni, adus pe Pamant si lasat sa-si faca treaba: adica nasterea a treisprezece oameni (?) care, pentru siguranta planetei, au fost expulzati apoi pe alte planete, cu interdictia de a se intoarce.
Ca in "Picnic la marginea drumului", avem de a face si aici cu artefacte ale unei alte civilizatii, cu care rasa umana vine in contact. Cine sunt aceste civilizatii si ce vor ele de la noi? Asta e o intrebare la care toti savantii lumii, toti mai marii lumii ar vrea sa cunoasca raspunsul.
Pelerinii – cum sunt numiti in carte acesti extraterestri – se tin deoparte. Observa, probabil. Numai noi, pamantenii, ne dam de ceasul mortii cautand raspunsuri. Poate pentru ca ei le stiu deja si asteapta. Dar noi ce stim? Si, ca intotdeauna cand nu avem informatii exacte, intra pe rol imaginatia. Iar imaginatia oamenilor... face cat o mie de inamici. Sau o mie de mii. Si tot asa.
Poate ca, la urma urmei, toata aceasta vanzoleala a omenirii e degeaba. Poate ca extraterestrii sunt doar in trecere pe langa noi. Poate ca nu vor nimic de la noi. Dar parca poti sa stii? Un personaj spune in carte ca poate e vorba de un scarabeu scapat intr-un musuroi de furnici. El isi vede de treaba si merge mai departe, in tip ce furnicile se agita. Dar acelasi personaj se intreaba: si daca este un dihor in cotetul de gaini?
Fratii Strugatki nu ofera solutii. Ei se pricep foarte bine sa puna intrebari. Si poate, uneori, e mai bine sa-l ai langa tine pe cel care imagineaza intrebarile.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9148
Diferență: -0,1483
Ieri: 4.9221
Azi: 4.5152
Diferență: -0,6906
Ieri: 4.5466
Azi: 5.5638
Diferență: -0,6961
Ieri: 5.6028
Azi: 4.9264
Diferență: 0,5429
Ieri: 4.8998