Ziarul de Duminică

Faptul ca un scriitor traieste intr-un regim liber nu ii asigura si talentul

06.10.2003, 00:00 15



Neptun, 21 septembrie 2003. Aparent fragil si inabordabil, scriitorul albanez Ismail Kadare se dovedeste in cele din urma un interlocutor fascinant. Povesteste fluent, ca si cand ar scrie, fara stersaturi sau reveniri. Ne plimbam pe stradutele din statiune si el se mira intruna de cele vazute, scuzandu-se ca pana la ora aceea a stat mai mult in hotel. Ii face placere sa mearga pe jos; la Paris, o ia pe Elena de mana si o pornesc pe stradutele cartierului select in care locuiesc, se opresc in fata vitrinelor, iar la libraria din apropiere el se bucura ca un copil cand vede cum scade, pe zi ce trece, teancul cu exemplarele ultimului sau roman.





- Stiu ca ati mai fost in Romania acum 30 de ani, impreuna cu un alt scriitor albanez, Luan Qafezezi. Desi au trecut multi ani de atunci si intre timp ati "batut", probabil, tot mapamondul, poate ca va mai amintiti, totusi, cate ceva din acel voiaj.



- Fireste ca-mi amintesc cate ceva. De pilda, cei cu care am stat de vorba atunci mi-au relatat despre ultima plenara a Partidului Comunist, in urma careia se alterase simtitor aprovizionarea populatiei. Mai stiu ca noi, cei doi albanezi, am fost urmariti in permanenta de Securitate, iar contactele cu familiile albaneze din Bucuresti ne-au fost intr-un fel limitate. Ca scriitor, insa, am fost impresionat de atentia pe care regimul de la Bucuresti o arata fata de colegii de breasla romani. Uite, o dovada e si casa de odihna a Uniunii Scriitorilor de aici, de la Neptun. Numai la voi si in URSS se mai dadea o asemenea importanta artistilor. si asta in vreme ce noi, scriitorii albanezi, scriam fara onorariu, pentru ca legea ne interzicea sa primim drepturi de autor pentru ceea ce publicam. Asta mi s-a intamplat si atunci, in 1974, la Bucuresti, cand am fost obligat sa renunt la suma de bani pe care o aveam de luat pentru "Generalul armatei moarte", care tocmai aparuse.



- Am declarat in mai multe randuri ca aveti un destin asemanator cu al lui Gorbaciov: sunteti mai iubit in afara Albaniei, decat la Tirana, unde apar fel de fel de materiale care va acuza ba de colaborationism cu statul comunist, ba de pasivitate. Cum vedeti aceasta paralela si cat de justificata o considerati?



- Cat de curand, va vedea lumina tiparului la Tirana, sub ingrijirea directorului Arhivelor Nationale, un volum de documente intitulat "Dosarul K". Titlul il parafrazeaza pe acela al romanului meu "Dosarul H", tradus, din cate stiu, si in limba romana. In acest volum de documente sunt adunate toate denunturile facute, in aproape 40 de ani de cand sunt persoana publica, impotriva mea. Prieteni si dusmani, vecini si colegi de breasla - totul va fi acolo. Se spune ca am colaborat cu regimul... De curand, vaduva dictatorului Enver Hodja a dat publicitatii, pretinde ea, o scrisoare incriminanta primita de la Ismail Kadare; vezi Doamne, scriitorul acesta a fost in gratiile regimului. Este adevarat ca i-am scris un ravas, in 1978 sau 1979, in care ii ceream sa-si respecte promisiunea facuta cu doi ani inainte si sa-mi repartizeze o locuinta corespunzatoare. In 1979 eram deja un scriitor cunoscut si, cu toate acestea, locuiam in conditii dintre cele mai precare. (Rade) Din pacate pentru cei care au pus la cale provocarea, acea scrisoare mi-a servit pentru a demonstra cat de "iubit" eram de dictatura, cat de mult eram in gratiile ei. Da, mai spun unii, dar Enver Hodja te-a aparat mereu. Adevarat, le raspund eu, dar de cine ma apara, nu tot de tovarasii lui?



- Sa inteleg ca le stateati ca un pai in ochi?



- Chiar asa. Nu le convenea ca eram printre putinii albanezi care se exprimau liber. De altfel, am aflat de curand ca politia secreta albaneza, Sigurimi, a cerut in mai multe randuri chiar eliminarea mea fizica. Tu stii ca in 1982, dupa aparitia poemului meu "Pasalele rosii", intens criticat de ideologii partidului, am fost trimis la reeducare intr-un sat pierdut in campia Muzecheei. si inca ceva, un lucru care arata cat de turbata era teroarea in Albania acelor ani. In puscarii, detinutii condamnati politic erau pusi sa-mi citeasca si sa-mi analizeze romanele, doar-doar or gasi ceva compromitator, ceva ce le scapase cenzorilor de la Comitetul Central. Li se spunea: "Voi, dusmanii de clasa, intelegeti mai bine ce are in cap Kadare". Teribil!



- Multi dintre scriitorii care au trait intr-un regim comunist se lamenteaza ca, din pricina terorii ideologice, nu au putut crea. Cat adevar se ascunde in aceasta afirmatie?



- Nu sunt de acord cu autorii respectivi. Au fost scriitori buni, foarte buni chiar, in tarile comuniste, dupa cum au existat si exista scriitori mediocri in tarile democratice. Faptul ca un scriitor traieste intr-un regim liber nu ii asigura si talentul. si invers. Pentru ca un regim de constrangere poate sa-ti faca orice, sa te sicaneze, sa-ti interzica sa scrii, sa te aresteze chiar, dar talentul nu ti-l poate lua. Pentru ca talentul se vede si in pagina unei scrisori, cand ii scrii iubitei... (Rade).



- Sa ajungem la zilele noastre. stiu ca, nu cu mult timp in urma, v-au aparut la Editura Fayard doua romane: "Succesorii" si "Fiica lui Agamemnon". Mai stiu ca, venind la Bucuresti, v-ati desprins cu greu de Paris, unde editura va solicita sprijinul la promovarea celor doua carti. Ce scrieti, cu ce va ocupati in prezent?



- Lucrez - chiar si aici am incercat, fara sa reusesc insa - la un roman de dimensiuni reduse, sapte capitole in total, in care as vrea sa dau raspuns la o intrebare ce tine de enigmele naturii umane: poate reinvia dragostea? Este vorba despre un cuplu care ajunge la un grav impas si care incearca sa ia totul de la capat. In general, prefer sa lucrez proze scurte, dificile ca abordare, dar care arata maiestria unui scriitor. La Tirana, dupa aparitia recenta in limba albaneza a celor doua romane - "Succesorii" si "Fiica lui Agamemnon" -, editorul meu pregateste un volum cu cele mai reusite 40 de poeme scrise in anii tineretii. Am reusit sa-mi imprim un ritm propriu de creatie, cu doua-trei carti pe an. Iar in lume, daca vrei sa stii, cam la zece zile apare un volum semnat Ismail Kadare. Daca reusesc sa-mi termin romanul despre care vorbeam, la sfarsitul lui octombrie plec in Albania, unde voi sta pana in preajma Anului Nou. In general, cam jumatate dintr-un an o petrec in tara mea.



- In jurul premiilor acestui festival s-au tesut o gramada de povesti. Ati stat mereu departe de ele, de parca ar fi fost vorba despre o cu totul alta persoana. Cum comentati faptul ca Trofeul festivalului, care vi s-a acordat, este un premiu mai mult onorific?



- Trofeul acesta i-a fost acordat anul trecut lui Alain Robbe Grillet, fondatorul romanului francez modern. Acest lucru este suficient pentru a ma simti onorat. Restul nu mai conteaza.



- Uniunea Scriitorilor v-a acordat, e drept, ca o consolare de ultim moment, si un sejur de doua saptamani in Romania... Va veti intoarce la Bucuresti?



(Ma priveste linistit din spatele lentilelor groase, de parca atunci m-ar fi vazut pentru prima oara.)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO