- Vă rog să ne spuneţi câte ceva despre dumneavoastră.
- M-am născut în Sanlucar de Barrameda, un sat din Andaluzia, aproape de Cadiz. Suntem şase fraţi, iar tatăl meu se numea tot Felix Palma şi era renumit pentru că avea un magazin de mobilă. Aşa se face că, la 20 de ani, când a trebuit să îmi semnez prima apariţie publicistică, povestirea "Moartea a la carte", am fost nevoit să aleg ceva care să mă diferenţieze, prin nume, de tatăl meu. Astfel am adăugat la nume acel "J", care provine de la Jesus, al doilea prenume al meu, pe care nu îl foloseşte nimeni.
- Într-un interviu anterior aţi spus că personajele cărţilor dumneavoastră sunt atât reale, cât şi imaginare. Puteţi să detaliaţi? Care vă plac mai mult?
- Când am ales epoca despre care să scriu, în timp ce mă documentam, am văzut că atunci au trăit personaje foarte interesante. M-am gândit că scrierea va fi mai credibilă dacă amestecă personajele fictive cu cele reale, dar nu îmi puteam transforma romanul într-o vitrină în care să încapă toţi, aşa că am făcut un casting prin care să decid care dintre personajele reale vor rămâne. Am păstrat acele personaje care puteau îndeplini o funcţie în economia povestirii. Dragi îmi sunt personajele ficţionale, dar şi cele reale, pentru că şi pe ele le-am inventat, documentându-mă, desigur, şi am pus suflet în fiecare dintre ele.
