• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Femeia care devine

Femeia care devine

E bine. Dupa cum imi avertizam cititorii si patronul in nr. 300, aceasta este ultima cronicheta pe care o public in cuprinsul rubricii de fata. La 26 mai 2000 am inceput cu N. Steinhardt. Am fost curios cu ce subiect voi ajunge sa inchei. Iata-l. Este Noica*. Mi se pare fair enough, ca sa nu spun perfect. Asa se face bucla.

Optzeci de scrisori si cartoline expediate de Constantin Noica intre 18 august 1968 si 18 august 1986 (ce simetrie!) catre acea doamna care a tradus in franceza nu doar poeme de Blaga, dar si Lacrimi si sfinti, nepoata a lui Duiliu Zamfirescu (fiica stiurlubaticului diplomat, cu chic dandyst si arome de samba, Al. Duiliu...), plecata din tara in 1961 (dupa sase luni de inchisoare in 1949 si un stagiu la cooperativa Dactilografia din 1958 incolo) pentru a reveni la Bucuresti ca traducator oficial al Quai d'Orsay-ului pe langa Charles de Gaulle, Pompidou, Giscard d'Estaing si Mitterrand. Ce rasucire de destin, nu credeti?
Familiara cu Cioran, Eliade si Barbu Brezianu, cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ionesco, Leonida Mamaliga, Arsavir Acterian si altii asemenea, Sanda Stolojan il provoca pe Noica prin putinatatea operei, dezinteresul pentru posteritate si cheltuirea nepasatoare a talentelor. Dar il incanta prin faptul ca "asemenea barbatilor adevarati si spre deosebire de aproape totalitatea femeilor, tu iubesti mai mult partea a doua a vietii decat pe cea dintai. E aci un criteriu hotarator pentru mine spre a judeca pe oameni. Si de aceea nu judec femeile, caci ele stau sub conditia aceasta, deopotriva incantatoare si trista, de-a fi in fiinta si nu in devenire. Iubesc in tine mai mult decat orice faptul ca devii. Ca esti un concept deschis, si o bucurie deschisa, si o crestere catre nu stie nimeni ce (ca in Bach). Undeva esti inclasabila" - o elogiaza el la 30 iulie 1971. Superb omagiu!
Fara sa fie spectaculoasa ori surprinzatoare informativ, suita epistolara se retine in esenta prin jocul atat de complicat si delicat, cu dreptati alternante, dar perfect impartite, intre cei plecati definitiv si cel ramas, autoexilat, in tara. Cum bine rezuma Matei Cazacu in prefata, "Sanda alesese calea actiunii politice deschise, de lupta impotriva dictaturii lui Ceausescu. La randul lui, Dinu lupta cu tentatia exilului interior in care a putut, printr-un efort supraomenesc, sa formeze discipolii chemati sa duca la bun sfarsit misiunea ce-si propusese: salvarea culturii romane. Ca in parabola fecioarelor intelepte, Dinu Noica voia ca macar cativa tineri sa aiba lampile pregatite, pline cu ulei, pentru a intampina cu lumini pe Mirele care putea veni oricand (...) Cine a avut dreptate si cine s-a inselat? Fiecare cititor isi va putea forma o convingere proprie citind aceasta carte unica in cultura romaneasca. Il rog doar sa cantareasca argumentele pro si contra cu multa atentie: sacrificiile acceptate cu surasul pe buze de Dinu Noica au oare o greutate mai mare decat sacrificiul destararii la care a fost silita Sanda Stolojan?".
Oricat ne-ar veni noua, celor ramasi in tara, sa raspundem (instinctiv si cu orgoliul suferintei): "da", nimeni nu va putea cuantifica intr-adevar vreodata monstruozitatea care a condus la sciziuni de-o asemenea natura si amploare.
Asa se face ca, din unghiul lui (prepaltinisan) de vedere, in aprilie 1969 Noica nota riscul de rinocerizare a lui Ionesco: "Eugen Ionescu ramane pentru mine un mare strain: n-are nici o forma de bucurie. Emil are cate ceva, de aceea l-am iubit atat (...) Pe deasupra (Ionesco) risca sa devina un rinocer: are idei clare si distincte, crede ca stie si e agresiv in consecinta".
Celui atat de nesatios de a-si recupera viata irosita-n puscarie ("Manastirile trebuie revazute. Tara trebuie regasita din cand in cand"), intr-o Romanie care, vrand-nevrand, inca asculta de "Glasul Patriei", prietena din Paris ii trimitea (precum Nemoianu lui Negoitescu si lui I.D. Sirbu cam in aceeasi perioada), pe post de vocea cuminte-launtrica a lui Tartarin, "cinci mine de pix, dar nu stiu daca le-am nimerit, nu-mi aduc aminte ce marca era pixul..."
Ceea ce, vezi bine, nu-l tulbura nicidecum pe minunatul pedagog utopic si mustrator duhovnic. Acesta cautioneaza senin ceausismul in stilul si cu motivatiile specifice (necondamnabile!) ale anilor 1967-1970: "S-a facut o minune, voi nu va dati seama. Suntem lasati sa scriem, sa graim, cine ar fi crezut? Romania are acum o sansa unica de a fi. Lasati-ne sa fim, atata va cerem - nu ne sugrumati...", in vreme ce-si lipeste - heideggerian? - cu rasina de brad o talpa la pantof: "Intai trebuie sa epuizam solutiile naturale, abia pe urma sa trecem la tehnica..."
Acelasi necrutator, ghidus, jubilativ, dar si incruntat expeditor recita la Rozavlea, dupa o sfanta cina taraneasca, taman din Cartea lui Iov, lasand un legat testamentar pe deplin memorabil: "In ce ma priveste, stii calea pe care am ales-o. Suspendat fiind de viata, am inteles sa o suspend si mai mult, plutind peste lucruri ca Norii lui Petru Cretia (...) Mi-a iesit un mecanism de viata, un fel de a functiona ca o masina. Am mers si merg somnambulic din carte in carte, sfarsind prin a crede ca multi dintre cei pe care-i indragesc sunt nefericiti, spre capatul vietii, pentru ca n-au stat sub nici un delir organizat".
Sunt acestea, cred, cuvintele cheie pentru fiinta si intreaga lucrare a lui Noica.
Oarecum paradoxal, daca fabula ramane in stapanirea lui Noica, morala ei - una pe cat de simpla, pe atata de totala si definitiva - ii apartine lui Cioran: "Dinu redescopera viata, o reincepe, ii scrie acesta Sandei Stolojan la 18 sept. 1972. Nu si-a pierdut timpul in cei sase ani (de inchisoare, nota ns.). Speranta nu-i cu putinta decat dupa ce ai trecut prin infern, desi Dinu este atat de impermeabil la dezgust incat si-ar pastra optimismul chiar si dupa un sejur in paradis".
In sfarsit, merita sa meditam o data mai mult la aceste cuvinte poematice dedicate de Noica Sandei Stolojan in august 1971, pentru ca ele contin esenta relatiei dintre cei plecati si cei ramasi in tara. Valabile atunci, dar valabile cu asupra de masura si astazi: "Voi, dragii mei, visati pentru noi libertate, maretie si indraznire, ca in lumile unde cerul e sus. Noi cautam ceva care ni se pare mai adanc decat libertatea. Am numit-o necesitate. O putem numi ciobul de cer din noi, ii mai spunem intrarea noastra in rost".

*) Sub semnul departarii. Corespondenta Constantin Noica - Sanda Stolojan, prefata de Matei Cazacu, Editura Humanitas, 2006, 185 pag.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895