Ziarul de Duminică

Femeile dictatorilor (IV)/ de Diane Ducret

Femeile dictatorilor (IV)/ de Diane Ducret

Autor: Diane Ducret

27.01.2012, 00:05 344

Continuăm publicarea unor fragmente din volumul Femeile dictatorilor, în pregătire la Editura Curtea veche. Este o carte care zugrăveşte istoria în timp real, prin ochii celor aflate mai mereu în umbră. De cele mai multe ori realităţile cunoscute atât de bine din manuale, cărţi, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea evită totuşi în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar totuşi le completează portretul, înfăţişându-i şi într-o latură umană, mai puţin cunoscută publicului larg.

Diane Ducret este jurnalistă, dar are şi formaţie de istoric şi filozof. Născută la Anderlecht, Diane a copilărit în Ţara Bascilor şi a studiat în prestigioase instituţii de învăţământ din Paris şi Roma. În prezent, colaborează la realizarea de filme documentare istorice pentru postul France 3. La începutul anului 2011 i se publică prima carte, Femeile dictatorilor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO