• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Ziarul de Duminică

Fenomenele inexplicabile din Sicilia/ de Daniel Nicolescu

Fenomenele inexplicabile din Sicilia/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu

11.11.2011, 00:08 444

În Sicilia, la jumătatea lunii iunie, anul acesta, ceasurile au luat-o razna. Timp de aproape trei săptămâni, instrumentele digitale de măsurat timpul (de la ceasurile obişnuite, la cele ale cuptoarelor cu microunde sau playere-lor de tot felul), au început arate cu 15-20 minute mai mult faţă de ora reală, iar în Catania - care s-a dovedit a fi epicentrul fenomenului -, orologiile stradale au prins să funcţioneze cu aceeaşi grabă suspectă.

Evident, toată blogosfera siciliană a sărit în aer, iar tinerii Andrea De Luca şi Francesco Nicosia au solicitat pe Facebook mărturii ale nebuniei ceasurilor. Au primit mii de răspunsuri care confirmau fenomenul, printre care şi unul, exasperat, al unui individ scos din minţi pentru că ajungea la serviciu cu 15-20 de minute mai devreme decât se cuvenea. Ceea ce, în Sicilia, un loc unde timpul pare că stă pe loc şi unde toată lumea este mereu în întârziere, pare de-a dreptul comic. Explicaţiile au venit din toate direcţiile: unii au vorbit despre un fenomen de tip poltergeist, alţii despre radiaţii extraterestre sau furtuni solare, presa din peninsulă şi cea occidentală despre nişte bizare activităţi magnetice ale vulcanului Etna. Desigur, a fost avansată şi ideea unei conspiraţii împotriva legendarei lentori a oamenilor locului. Şi totuşi... Nu unul, ci sute de ceasuri afişau ora anapoda, apoi ceasurile dintr-un oraş întreg şi, în cele din urmă, cele din toată zona, până spre Palermo şi în sud spre Agrigente şi Montallegro. Soluţia cea mai plauzibilă a venit din partea unui reputat profesor de la departamentul de inginerie electronică a Universităţii din Catania, dl. Emmanuele Dilettoso, care a afirmat că nişte implanturi fotovoltaice din reţeaua submarină de energie nu s-au autoreglat (reţeaua se afla în plin proces de mentenanţă), ceea ce a creat nişte variaţii de frecvenţă "care nu au fost compensate într-o manieră adecvată".

Cu doar câteva luni în urmă, mă aflam dinjos de Catania, la vreo 60 de kilometri, într-unul dintre cele mai năucitor de frumoase oraşe italieneşti pe care le-am văzut vreodată. Generic, i se spune Siracuza, în fapt este vorba despre Ortigia, o limbă de piatră - vatra antică şi culturală şi grecească a oraşului -, de circa un kilometru pătrat, aşezată între valurile Mării Ionice. Un oraş unde vechimea zidurilor, graţia netulburată a clădirilor, curăţenia alb-gălbuie a lespezilor marmoreene din caldarâm, lipsa de stridenţă, în general, şi a turismului în mod special, senzaţia, deci, de genuin, de vechi şi de proaspăt simultan, fac din expresia "nu-ţi vine să calci pe jos" un imperativ. De aici, din cartierul general sicilian, am pornit într-o nespus de bună dimineaţă într-o excursie improvizată, la bordul unei maşini închiriate. Eu şi ai mei voiam să urcăm treptele Ragusei, să ronţăim robusta ciocolată din Modica şi apoi să ne întoarcem la vatra noastră de tihnă dintre ape, Isola di Ortigia.

Dar, cum se întâmplă în spaţiile magice, care nu se supun instrumentelor tradiţionale de măsurat (apropo, cu câţiva ani în urmă, în străfundurile Siciliei, în gospodăriile oamenilor au început să ia foc, fără nicio explicaţie, aparatele electrice, iar fanaticii au vorbit şi atunci despre sfârşitul lumii), fiecare pas înainte chema un alt pas înainte, şi fiecare reper epuizat devenea ecoul palid al altui reper urban aflat mai departe, în zarea dintre două dealuri pe chelia cărora stăteau smocuri de măslini şi viţă de vie. Aşa am ajuns, după ore întregi de rătăcire, răspunzând unei chemări nelămurite dar opresive, în Caltagirone, undeva în mijlocul Trinacriei, al triunghiului pe care îl imaginează ţărmurile siciliene. Eram deja în fapt de seară, iar oraşul de majolică sclipea sub razele piezişe şi roşcate ale soarelui, transformând anxietatea noastră de oameni rătăciţi într-un abandon narcotic. În dorul lelii, l-am întrebat pe un bătrân rufos, dar cu privirea ageră, cam pe unde ar trebui s-o apucăm înapoi spre Siracuza şi cât timp ne ia drumul.

Cu un glas hotărât, de geograf doct, don Calogero, sau cum l-o fi chemat, ne-a spus, după indicarea complet inutilă a unui traseu năzdrăvan, că vom face până acolo "una piccola oretta". "Oretta" a însemnat, desigur, vreo trei ceasuri de rătăcire chinuită şi lipsită de speranţă.

Mă gândesc cu tandreţe, acum, nu la funcţiile salvatoare ale diminutivului în mentalul sicilian, ci la felul în care bătrânul nostru va fi primit, în luna iunie 2011, văzând că i-a luat-o ceasul înainte, explicaţia profesorului din Catania: "implanturile fotovoltaice din reţeaua submarină de energie nu s-au autoreglat". Sunt sigur că a plescăit satisfăcut şi înţelept, dându-şi peste cap paharul de Marsala. Pentru că, nu-i aşa, când ai tot timpul din lume, ce mai contează o "oretta" sau 15-20 de minute în plus sau în minus?

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: