Ziarul de Duminică

Fineţurile protocolului monahal/ de Marius Vasileanu

Fineţurile protocolului monahal/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

04.05.2012, 00:03 160

Pe la anul 1450, Daniil Sihastrul se retrage la chilia situată pe valea pârâului Viţeul, în apropiere de viitoarea Mănăstire Putna. Un alt călugăr, numit Atanasie (tătar convertit sau, mai degrabă, urmaş al unui tătar - conform tradiţiei locale), se retrage cam în aceeaşi perioadă (1466) în locul care se va numi Sihăstria Putnei, situat la doar 4 km în amonte de actuala Mănăstire Putna, a cărei construcţie începea la 10 iulie 1466. Se presupune că, cel puţin la Putna, viaţa monahală începuse cu multă vreme înainte - despre celebra chilie în care a locuit Cuviosul Daniil Sihastrul s-a spus, de altfel, că ar fi fost, într-o primă instanţă, o biserică rupestră, în jurul căreia ascetul şi ucenicii săi au făcut cuib duhovnicesc. Şi în jurul lui Atanasie se adună câţiva ucenici care-şi vor ridica o mică biserică de lemn.

Peste ani, în 1705, la Sihăstria Putnei este înălţată o nouă biserică de lemn, în locul celei vechi, surpate, cu ajutorul unui foarte interesant personaj, vistiernicul Ilie Cantacuzino - al cărui "nume de cod" este "Mâţa sălbatică", prin bunăvoinţa lui Dimitrie Cantemir, în a sa Istorie ieroglifică... Peste jumătate de veac, în 1754, cea mai importantă personalitate care a locuit aici, stareţul Sila, porneşte construcţia bisericii de piatră de la Sihăstria Putnei, pe locul celei vechi de lemn. Biserica de piatră este terminată şi sfinţită (1758) de Episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuţilor. La puţină vreme, însă, alipirea Nordului Moldovei (care se va numi de atunci Bucovina) la Imperiul Habsburgic (1775) va aduce inexorabil decăderea aşezământului monahal şi ruinarea sa completă timp de două veacuri. Abia în anul 1990 a pornit reconstrucţia fostului schit, astăzi fiind refăcut în mod spectaculos cu numele de Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Istoricii constată că, după ocuparea Bucovinei de către austrieci, Sihăstria Putnei nu a mai putut aduce ajutoare din Moldova. Fiind pe punctul de a rămâne fără resurse materiale, egumenul Sila a scris o curajoasă plângere adresată împăratului, prin care cerea scutire de dări şi respectarea drepturilor din vechime ale Schitului. Din păcate, această epistolă (pierdută) a rămas fără ecou, iar după unii istorici nici nu ar fi ajuns la destinaţie. Eforturile egumenului Sila au fost continuate de ucenicul său, alt vieţuitor îmbunătăţit, care a trăit pe aceste meleaguri, Ieroschimonahul Natan. Acesta este numit egumen în urma adunării obştei monahale de la Sihăstria Putnei şi totul este consemnat într-o adevărată - şi spectaculoasă - "carte de învestitură" existentă astăzi în Arhiva Mănăstirii Putna(Manuscris Nr. 105):

"Eu, smeritul stareţ Sila, apropiindu-mi-se sfârşitul şi ieşirea şi călătoria mea din această viaţă, am socotit împreună cu cinstiţii şi cuvioşii fraţi şi am ales pe Cuviosul Natan duhovnicul, cu voia mea şi cu voia tuturor cinstiţilor părinţi, ca să rămâie şi să fie el în urma mea, după mine stareţ şi părinte fraţilor şi purtător de grijă a acestui sfânt şi dumnezeiesc şi liniştit locaş; la care vă poftesc pe toţi de obşte cinstiţilor şi cuvioşilor părinţi ca nimeni această alegere a noastră nici într-un chip să nu o schimbe, ci precum am socotit şi am ales şi am aşezat însumi eu împreună cu cuvioşii şi cinstiţii fraţi, aşa să rămâie şi să fie. La care iată, eu însumi cu a mea mână mă iscălesc împreună cu cinstiţii cuvioşii fraţi, punând şi pecetea Sfintei Sihăstrii"...

Semnatarii acestui act sunt următorii: egumenul Sila, Natan, ieroschimonah şi duhovnic, Andrei, Teoctist, Alexie şi Calistrat, monahi. Exemplară şi bogată în înţelesuri este şi "cartea de dezlegare" emisă în replică, cu acelaşi prilej, de ierarhul locului, Episcopul Dosoftei Herescu:

"Noi rugăm nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, ca pentru cele ce vei fi greşit în cuget, în cuvânt şi în faptă şi în această ticăloasă viaţă, să te ierte de toate păcatele în lumea aceasta şi veacul ce va să fie să-ţi gătească locaşul fericiţilor drepţi. Şi noi încă poftim pe cuvioşia ta să ne ierţi că de multe ori te-am zavistuit şinvidiatţ, te-am grăit de rău, ţi-am stat împotrivă. De toate acestea şi de câte nu le ţin eu minte ce îţi vom fi greşit, să ne ierţi şi cu molitva şrugăciune de dezlegareţ cuvioşiei tale să ne blagosloveşti, că despre noi cu arhierească a noastră molitvă şi blagoslovenie eşti iertat şi vei fi şi de Mântuitorul Iisus Hristos iertat. Şi când bine a voi Dumnezeirea Lui ca să te mute către cealaltă viaţă pre milostivirea Lui o rugăm ca să-ţi dăruiască odihnă şi cereasca sa împărăţie în vecii vecilor. Amin. Pentru cuviosul Natan ce ai socotit cuvioşia ta ca să fie în locul cuvioşiei tale stareţ şi purtător de grijă la toate treburile acestei Sihăstrii, bine ai făcut, că şi de noi este primit şi sunt a cuvioşiei tale de tot binevoitor".

Iată un splendid mod de predare-primire (văzută) a "ştafetei" duhovniceşti! Din nenumăratele aspecte legate de limbă, de exprimare protocolară, ori în privinţa cutumelor de altă dată, trei sunt concluziile la care ne vom opri:

(1)Puterea de a te retrage din funcţie. A se mai vedea, de pildă, modul exemplar în care a făcut-o îndrumătorul spiritual al lui Daniil Sihastrul, Sf. Lavrentie (Leontie) personalitate mai puţin cunoscută mediului cultural. După mulţi de ani petrecuţi într-o sihătrie aflată lângă Rădăuţi (unde îi are printre ucenici chiar pe viitorul Cuvios Daniil Sihastrul), pentru că devenise foarte cunoscut în întreaga Moldovă, domnitorul Alexandru cel Bun îl cheamă pe Lavrentie în scaunul episcopal recent înfiinţat la Rădăuţi. După câţiva ani de păstorire, Lavrentie se retrage din această demnitate şi preferă să revină la viaţa de simplu monah... Cu aceeaşi ocazie îmbracă haina schimniciei, numele său devenind Leontie. A ajuns astfel unul dintre cei mai iubiţi şi căutaţi duhovnici din Ţara Moldovei. Leontie va fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Tot astfel şi stareţul Sila, simţind că i se apropie sfârşitul, se retrage. După retragerea din stăreţie, Ieroschimonahul Sila a mai trăit doi ani şi a trecut la cele veşnice la 23 aprilie 1783, la aproape 82 de ani, după ce slujise timp de 62 de ani la Schitul Sihăstria Putnei, conducându-l timp de 27 de ani. Actul acesta de a te retrage de bună voie dintr-o funcţie de conducere bisericească (ortodoxă) a încetat aproape complet în zilele noastre - ceea ce aduce multiple neajunsuri...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO