A doua zi, dis-de-dimineaţă, Bill Clinton o trezeşte pe Hillary. Semn rău, el nu se mai aşază pe marginea patului cum a făcut cu şapte luni în urmă. Străbate camera de la un capăt la altul, spunându-i că situaţia este gravă. Va trebui "să depună mărturie că întâlnirile lui cu Monica Lewinsky exprimau o intimitate deplasată". Lui Hillary i se taie răsuflarea, plânge, urlă, nu înţelege motivul pentru care soţul său i-a trădat încrederea, de ce a pus în pericol atât căsătoria lor, cât şi preşedinţia, de ce a minţit. "Sunt dezolat, repetă el. Încercam să vă protejez, pe tine şi pe Chelsea."
Preşedintele traversează "câmpul de mine" al depoziţiei "fără să violeze legea". Hillary nu asistă la interogatoriu, nu vrea să-i vorbească soţului ei, se teme de întâlnirea faţă în faţă, singuri, în vacanţă, la Martha's Vineyard. Bill doarme pe canapea, la parter, Hillary la etaj. Ea evită întâlnirile, încearcă să înţeleagă. Sentimentele sale merg de la mânie la tristeţe, simte o teribilă senzaţie de singurătate, într-o insulă invadată de mass-media. Prietenii îi vin în ajutor. Marion şi Elie Wiesel, Walter Cronkite, Maurice Tempelsman o îmbărbătează, aşa încât, la sfârşitul verii, deşi decepţia mai există, destinderea îşi face şi ea apariţia, femeia rănită ridică fruntea.
Cuplul face apel la un consilier în probleme conjugale, soţul vinovat îşi recunoaşte greşelile şi imploră iertarea poporului american în timpul unui mic dejun de rugăciune la Casa Albă, întâlnire care reuneşte mai mulţi lideri religioşi. Atitudinea umilă a lui Bill Clinton o emoţionează pe Hillary, dar acesta nu este un motiv pentru a ierta durerosul afront.
Este un moment dificil în viaţa ei, foarte greu, momentul reflecţiei, când trebuie să cântărească pro şi contra, când trebuie să evalueze incertitudinile, prima şi cea mai importantă fiind viitorul cuplului lor. Va avea dorinţa şi puterea să lupte pentru a salva căsnicia lor? Este sigură de sentimentele sale, îl iubeşte în continuare şi, dacă luptă, va fi în scopul de a obţine şi victoria preşedintelui. Dacă observăm cu atenţie felul în care se comportă First Lady, atitudinea ei ne arată că rezolvă o chestiune intimă cu detaşarea unei avocate. Se protejează, îşi asumă problemele şi vrea ca nimeni să nu-i plângă de milă. Madeleine Albright a trecut printr-o despărţire, în anul 1982, dar niciodată n-a putut să-şi ascundă sentimentele. "Când eram supărată pe Joe, jumătate din Washington ştia. Îmi purtam inima pe tavă", spune ea. Hillary dă dovadă de o mare demnitate, înţelege că orice cuvânt ar putea aduce prejudicii viitorului cuplului lor, dar şi viitorului Americii. Timpul gafelor a trecut.
Hillary Rodham Clinton cunoaşte în toate amănuntele bazele procedurii de destituire, ea ştie la ce limitează Constituţia impeachment-ul, şi anume "la trădare şi alte crime şi delicte grave". În mod clar şi precis, Kenneth Starr îl acuză pe preşedinte că a minţit sub jurământ în ceea ce priveşte comportarea sa personală, că a obstrucţionat justiţia, şi că a abuzat de putere. Ultimele două acuzaţii nu au niciun fundament. Cât despre "minciună sub jurământ în legătură cu o chestiune privată, cu ocazia unei plângeri în drept civil", ea nu constituie "după spusele marilor istorici şi specialişti ai Constituţiei, un motiv de impeachment".
Kenneth Starr forţează legea federală făcând public raportul său pe Internet, fără niciun considerent legal. Cuvintele lui Hillary spun multe despre rana produsă de acest gest. Ea califică actul drept "obscenitate pură", care aduce "atingere preşedintelui şi, în acelaşi timp, Constituţiei". Cu cât creşte supărarea ei împotriva lui Kenneth Starr, cu atât mai mult simte nevoia salvării cuplului şi, în acelaşi timp, aducerea faptei în justiţie. În toamnă, First Lady intră în campanie pentru Partidul Democrat, îşi onorează toate angajamentele, primeşte multă lume la Casa Albă, acceptă un reportaj pentru revista Vogue. Stevie Wonder îi dedică un cântec despre puterea iertării, Nelson Mandela, vorbindu-i, pune accentul pe gloria de a te ridica din nou, chiar după ce aşteptările ţi-au fost înşelate, Dalai-Lama îi oferă o eşarfă albă şi o încurajează să nu cedeze nici în faţa "amărăciunii, nici în faţa furiei declanşate de suferinţă şi nedreptate". Membrii democraţi ai Congresului îi aduc sprijinul lor, iar unul dintre ei spune: "Hillary, dacă ai fi fost sora mea, i-aş fi dat lui Bill un pumn în figură din toate puterile".
Un eveniment istoric se produce. Democraţii câştigă cinci fotolii în Cameră, la Senat nu se întâmplă nimic, el rămâne stabil. Este pentru prima oară, din anul 1822, că partidul preşedintelui câştigă fotolii în timpul celui de-al doilea mandat. La trei zile după scrutin, senatorul Daniel Patrick Moynihan anunţă că nu va mai candida pentru cel de-al cincilea mandat. Şi dacă Hillary ar fi cea care i-ar urma? Pe moment, ideea pare cel puţin stranie.
Fragmente din First Ladies, de la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton(foto 1)
În pregătire la Curtea Veche Publishing. Traducere de Olimpia Coroamă
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
