"Dupa ce a venit din armata, m-am maritat. A inceput calvarul cu soacra-mea, bucatareasa, care nu m-a putut inghiti si numai calvar am avut toata viata, pana a murit", isi amintea in mai 2001 vaduva fostului colonel de securitate Pavel Aranici, intrerupandu-se din confesiuni doar pentru a intreba, cu vocea ei subtiata si cu un puternic accent, daca "domnul nu doreste" o dulceata sau macar tort de biscuiti. Apoi a revenit, aproape obsesiv, la acel moment in care au fost arestati amandoi de catre Siguranta.
Cred ca acela a fost un liant special, care a unit doi oameni altfel diferiti, moment consemnat sec in fisa de cadre a colonelului Aranici: "In anul 1939, fiind cunoscut ca facea parte dintr-un cerc de elemente de stanga, a fost arestat impreuna cu alti utecisti. La cercetari n-a recunoscut nimic din ceea ce priveste activitatea sa politica si dupa cateva ore a fost lasat liber, impreuna cu ceilalti tineri. Dupa un scurt timp, i-a fost incredintata sarcina de secretar al Comitetului Judetean UTC Sibiu, sarcina pe care a avut-o pana cand a plecat militar."
Lucrurile s-au complicat pentru cei doi tineri in 1941, cand mama lui Aranici, Iuliana, decide sa paraseasca Clujul (intrat intre timp sub ocupatia maghiara) si sa se mute la Sibiu, alaturi de fiu, care sfarsise scoala de meserii, cu calificarea de lacatus, si se pregatea de angajare. Conflictul intre nora si soacra apare inca inaintea casatoriei, Iuliana urmandu-si si dominandu-si fiul inclusiv pe linie de partid: "Ea a intrat in partid din cauza lui", isi aminteste batrana Elisabeta. Prin decizia de a-si pune casa la dispozitia comunistilor pentru intalniri conspirative, bucatareasa intra in contact cu lideri comunisti, care ii inlesnesc fiului ei inclusiv "munca de partid" in ilegalitate. "O asculta pe maica-sa si nu pe mine. Eu nu am avut dreptate niciodata in casa la mine, cat a trait soacra-mea.
Asa ca n-am avut o viata frumoasa", rememoreaza batrana, alungand dintr-o data plina de iritare pisicile care i se tot incurca printre picioare.
Instrainarea si-a aratat repede primele roade. Desi Pavel era "foarte sociabil, nu era firea mea, eu eram mai retrasa; intelegea pe toata lumea, ajuta pe cine putea, era linistit, nu se enerva", cata vreme
s-a aflat in armata, pe front, nu i-a scris Elisabetei nici macar o scrisoare. Sau, dupa cum banuieste si astazi doamna Elisabeta, i le fura soacra, bucatareasa. Caci "in 1945 a venit acasa in permisie doua saptamani. Atunci ne-am casatorit si pe urma s-a dus inapoi. Dupa vreo trei luni s-a eliberat".
De pe front, Pavel Aranici, desi a luptat in razboiul antisovietic, are referinte bune la dosarul de partid: "In octombrie 1942 a fost incorporat pentru satisfacerea stagiului militar la regimentul 5 artilerie antiaeriana din orasul Sibiu, iar dupa trei luni a fost trimis pe frontul antisovietic. Din declaratiile tovarasilor Rat Florea si Tudoran Nicolae, rezulta ca in perioada militariei tov. Aranici Pavel a avut o comportare buna fata de ostasii din unitatea din care facea parte, purtand uneori discutii cu unii militari, in fata carora demasca propaganda mincinoasa fascista, aratandu-le acestora ca razboiul dus impotriva URSS este un razboi de jaf si cotropire. De asemenea, se arata ca si fata de populatia civila a avut o comportare buna. In anul 1943, fiind intr-un concediu la Sibiu, a luat legatura cu tov. Victor Vezendeanu, care l-a sfatuit sa nu mai plece pe front. Au stabilit o intalnire pentru ca sa primeasca instructiuni in vederea ilegalizarii sale. A primit un nou ordin de chemare si a cautat sa se intalneasca cu Victor Vezendeanu, insa acesta n-a venit la data fixata, apoi a asteptat cinci zile si, fiindu-i teama ca va fi dat dezertor,
s-a prezentat la unitate, care se afla pe pozitie in orasul Pascani, unde a stat pana la venirea trupelor sovietice, dupa care data unitatea s-a mutat la Caransebes, de unde tov. Aranici Pavel a fost lasat la vatra cu gradul de sergent. In iulie 1945 a fost primit in PCR".
Intre timp, mama lui avansase si ea, gratie "muncii" duse in ilegalitate, de la slujba intr-un restaurant la cea de responsabila a Gospodariei de Partid din Sibiu. S-a dedicat in continuare supravegherii vietii si carierei fiului, spre disperarea de o viata a nurorii sale, care defineste inraurirea pe care Iuliana Aranici a avut-o toata viata asupra fiului ei in termeni fara echivoc; intrebata daca nu ar fi preferat ca sotul ei sa nu fi intrat in Securitate si sa fi avut o viata simpla si poate mai plina de bucurii, vaduva colonelului Aranici a ramas un pic pe ganduri si apoi a spus: "Problema nu a fost unde a lucrat, sau asa... La noi problema a fost soacra-mea, bucatareasa...".
In termeni psihologici, obsesia lui Aranici pentru mama, faptul ca nu i-a iesit vreodata de sub tutela, este numita "groaza de abandon". Copil din flori, pentru Pavel, in numele iubirii, mama a devenit un "coordonator", iar fiul - propriul ei proiect. El era rodul unor visuri si planuri niciodata implinite. Astfel, resentimentele mamei mai intai fata de cel care a parasit-o si apoi fata de cei care au umilit-o ca slujnica si bucatareasa au devenit notele dominante ale ascendentului cultivat asupra fiului, ca si resentimentele transformate in "ura de clasa". Ura care a stat la baza ascensiunii lui Pavel Aranici pe linie de partid si mai apoi la Securitate. Nu intamplator, din momentul in care el ocupa prima functie importanta, parasindu-si definitiv meseria de lacatus la Fabrica Rieger, Iuliana Aranici renunta si ea sa mai lucreze la Gospodaria de Partid, traind pana la moarte nu atat din pensia de ilegalista comunista, cat din banii, functiile si gradele la Securitate ale fiului ei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
