Moartea nu are epoleti
Familia Aranici a avut si momente bune. De pilda, cand s-au nascut cei doi baieti, Vladimir (venit pe lume in 1950, pe cand tatal sau lucra la Comitetul Central) si Pavel, nascut in 1960, cand fostul director al Serviciului "Bande" a fost numit sef al Directiei Regionale a Securitatii din Brasov.
Nu se stiu circumstantele in care Aranici a ajuns comandant la Brasov. Oricum insa serviciul pe care il coordonase isi pierduse, practic, "obiectul muncii", prin disparitia grupurilor de rezistenta armata din muntii Romaniei. Intre timp, fusese avansat la gradul de colonel si primise doua distinctii ale statului socialist, pentru activitatea sa in cadrul Securitatii: Ordinul "Steaua R.P.R." clasa a II-a, prin Decretul 376 din 20 august 1955, si Ordinul "23 August" clasa a IV-a, prin Decretul 308 din 12 august 1959.
Dar, la Brasov, activitatea sa la Securitate nu straluceste. In 1960, de pilda, dintr-un total de 1.723 de arestati "pentru infractiuni considerate ca fiind indreptate impotriva securitatii statului" la nivelul intregii tari, Directia Regionala a Securitatii Brasov se putea lauda cu o contributie minora, avand in vedere populatia si ponderea judetului: doar 60 de persoane arestate, dintre care doar trei pentru infractiuni grave, de spionaj si tradare. Cu toate acestea, Pavel Aranici cunoaste o ultima avansare a sa in functie: la data de 20 ianuarie 1961, este numit secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, revenind in anturajul lui Alexandru Draghici.
Aceasta noua propulsare in elita Internelor se datoreaza, fara indoiala, relatiei apropiate pe care Marta Draghici o avea cu Elisabeta, sotia lui Pavel. Doamna Aranici povesteste, cufundata intr-un fotoliu care ii micsoreaza parca si mai mult trupul si vocea: "Imi aduc aminte ca sotul meu a lucrat aici la Brasov la Securitate si ne-am dus sus la Poiana intr-o duminica. Si a venit ministrul Draghici. A venit cu sotia. Eu lucrasem cu doamna Draghici la Comitetul Central, sectia Externe, si ea era sefa mea. A venit la Poiana, eu eram cu un copil mic in brate si am stat de vorba acolo. La un moment dat, ma intreaba daca nu vreau sa ma mut din nou la Bucuresti, adica sa-l duca pe barbatul meu acolo, la Interne. Ba da, de ce nu!?". Astfel, Elisabeta si Pavel Aranici s-au mutat din nou la Bucuresti.
Dar noua calitate de demnitar in elita Internelor nu a durat mult pentru fostul sef al Serviciului "Bande". In vara anului 1963, ministrul de interne Alexandru Draghici intrerupe, fara drept de apel, cariera colonelului Aranici in Securitate. Practic, la 11 iunie 1963, ministrul de interne il demite pur si simplu din functie si ia decizia sa il scoata din minister. Si astazi, Elisabeta Gall se framanta, incercand sa descopere motivele acestei bruste caderi. Pretextul a fost, se pare, o camasa galbena, cu maneca scurta, pe care Aranici o imbracase si care starnise iritarea ministrului. Pavel, cum isi aminteste sotia sa, nu a mai purtat apoi niciodata camasa buclucasa. Chiar in momentul in care Pavel Aranici era chemat in biroul ministrului si luat la rost pentru tinuta, discutia incheindu-se brutal prin concedierea sa, doi ofiteri de Securitate ii "aranjau" locuinta cu microfoane: "Au venit doua persoane, au spus ca sunt de la telefoane, de la televiziune. Au cerut carnetul acela de televizor sa vada daca am achitat sau n-am achitat. M-am dus, am luat carnetul, l-am dat. Au luat carnetul, s-au uitat, aveam papagali multi si m-au intrebat despre papagali. N-au facut nici un comentariu. Nu mi-au zis nimic. Mi-au zis 'E in regula, doamna, multumim' si au plecat. Poate or fi venit sa-mi puna vreun ascultator cand m-au trimis dupa carnet. M-am gandit si eu, mai ales ca, pe urma, vine sotul meu si spune 'Uite ce s-a intamplat, m-au dat afara'. De ce? Nu stiu. Prima data a zis ca au fost retrogradati mai multi salariati si printre ei a fost si el, ca s-a luat de el ca de ce poarta camasa galbena..."
Reactia lui Pavel a fost amplificata de prezenta in casa a celor doi asa-zisi functionari de la "telefoane". Marturisirile i-au fost facute sotiei printre hohote de plans, asa cum Elisabeta nu-l mai vazuse niciodata. In acel moment, Aranici incepea sa simta cum sortii il parasesc. Singurul gest a fost nu de impotrivire, ci de resemnare si ditamai colonelul de Securitate, fost secretar general al MAI, a inceput sa planga mult timp, in hohote, in fata sotiei si intre zidurile casei: "Stiu ca a plans, groaznic cum a plans, groaznic...", se cutremura si astazi Elisabeta. Adevarul, daca ea l-a stiut vreodata, s-a ferit sa ni-l marturiseasca. Asa cum se afirma intr-o marturie a unui fost inalt functionar al Securitatii, generalul Gal, Aranici a fost brusc inlaturat in urma unui denunt: intretinea de mai multa vreme relatii "neprincipiale" cu o studenta. Unele acte s-au petrecut chiar in biroul sau, despre care nu avea habar ca era supravegheat, asa cum el ii supraveghea pe altii. Nu era prima data cand un om care trebuia sa stie totul cadea in capcana propriei indatoriri.
Dar lacrimile nu mai puteau schimba destinul fostului ofiter al Securitatii. De la Ministerul de Interne, verdictul a fost clar: "Trebuia sa plecam ori la Brasov, ori la Sibiu, ori la Oradea. Aveam aceste trei variante. Si atunci, eu aveam foarte multi prieteni aici si am zis sa mergem la Brasov, avem cu cine sa discutam. Mi-a parut pe urma foarte rau. Stiti de ce? Am venit aici dupa ce sotul meu a fost retrogradat si nici dracu' nu s-a mai uitat la noi, nimeni. Nici buna-ziua, nimic. Atunci cand te vedeau, intorceau spatele... Nimeni, nimeni nu s-a mai uitat la noi", isi aminteste printre lacrimi Elisabeta, vaduva lui Pavel Aranici. Primii care au tradat vechile prietenii au fost chiar fostii subalterni si apropiati ai colonelului, ofiterii de securitate Mihai, Chirita si Solomon, de la Directia Regionala MAI Brasov ("Cu astia era prieten foarte bun - mai ofteaza Elisabeta - dar au murit toti..."). Caci moartea nu are epoleti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
