Se pare că de la această idee a pornit proiectul intitulat "Flautul de aur", care constă în turneul naţional întreprins de doi artişti excepţionali, este vorba despre flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, doi muzicieni aflaţi în plină putere creatoare, care au ales calea unei cariere-apostolat, întru re-crearea unui public românesc pentru genurile cameral şi simfonic.
Cel de-al treilea erou al poveştii este un instrument excepţional venit tocmai din Japonia şi anume flautul de concert din aur de 18 karate produs de Muramatsu, una dintre mărcile de top ale acestui instrument. "Flautul de aur" a fost astfel - graţie muncii şi pasiunii de o viaţă a flautistului Ion Bogdan Ştefănescu - ridicat de la rangul de instrument muzical excepţional, la cel de simbol al împlinirii profesionale datorate unei asidue stăruinţe.
Putem spune că a fost un binevenit contra-exemplu la mesajul care a cuprins, din păcate, multe dintre visele tinerelor generaţii de români, conform căruia "aurul" reprezintă scopul în sine, un scop care poate fi atins peste noapte doar prin lipsă de scrupule.
Atraşi de iniţiativa Radio România Cultural şi a asociaţiei culturale Accendo, spectatorii din Braşov, Piteşti, Reşiţa, Bucureşti, Caracal s-au putut convinge de faptul că numai în mâna unui maestru, un instrument de maestru - care a fost fabricat după o atentă analiză a modului de interpretare a muzicianului român de către un grup de specialişti ai firmei Musamatsu - poate cu adevărat impresiona. Un parcurs ambiţios - date fiind condiţiile drumurilor româneşti - şi un program de concert asemenea nu au pornit de la premisa minimei rezistenţe, tentantă dacă ne raportăm la nivelul tot mai scăzut de percepţie a muzicii clasice în rândul publicului românesc.
Gândit ca o călătorie prin variata istorie stilistică a genului cameral, recitalul susţinut de Ion Bogdan Ştefănescu şi Horia Mihail a mizat pe genul de sonată, reuşind să-şi ducă mai departe firul ideilor muzicale, chiar dacă publicul mai puţin familiarizat cu genul, mai ales cel din oraşele mai mici, continuă să aplaude după fiecare parte, mai precis imediat ce muzica se opreşte. Au făcut bine cei doi artişti că nu s-au înscris în trendul mass-media care, de dragul aplauzelor (a se citi mult clamata audienţă), coboară cât pot nivelul de adresabilitate. Şi roadele au fost pe măsură.
Cu un discurs captivant prin cursivitate şi continuă prezenţă în actul frazării, un discurs purtător al unei rafinate gândiri muzicale, Ion Bogdan Ştefănescu şi Horia Mihail au reuşit să nu lase nici o clipă publicul în pacea vegetativă, ci l-au tentat şi surprins în permanenţă cu motivate propuneri sonore. Trecând seren prin Bach (Sonata nr. 4 în do major), narativ şi volubil prin Mozart (Sonata nr.3 in la major) şi liric prin Dvořák (Sonatina în sol major), cei doi artişti au continuat printr-o trecere cromatic-sonoră şi mai rapidă în partea a doua a recitalului, unde tentele impresioniste ale Sonatei pentru flaut şi pian în la minor au contrastat cu tuşele vii şi apăsate ale filonului folcloric ale Sonatei pentru flaut şi pian de Taktakishvilli, pentru ca finalul programului să aparţină unei palete exotice, pusă sub semnul culorilor calde în care publicul s-a lăsat purtat pe sonorităţile Sonatei latino pentru flaut şi pian de Mike Mower.
Deşi riscantă, această incursiune stilistică care a presupus un program dificil din punct de vedere tehnic, dar şi muzical, a reuşit să încânte şi să strălucească, graţie - printre altele - densităţii care caracterizează cariera celor doi muzicieni, Ion Bogdan Ştefănescu şi Horia Mihail adunând serii de zeci de concerte pe an. De fapt, în cazul concertelor din ţară, putem vorbi despre două voci neobosite, care şi-au unit pentru prima dată forţele în a demonstra marile satisfacţii pe care le poate aduce participarea la un act cultural autentic.
Turneul Flautul de aur a însemnat pe de o parte Horia Mihail - acelaşi partener plin de eleganţă, capabil de a fi cu naturaleţe rafinat, dar şi exploziv şi pe de altă parte Ion Bogdan Ştefănescu - luminos şi plin de swing, neabătut urmăritor al unui drum de sinteză, care pune sub semnul balansului perfect adecvat stilistic un repertoriu imens, pornind de la genul clasic, trecând prin marea varietate a muzicilor contemporane şi a stilurilor improvizatorice şi ajungând până la reflexii jazzistice, datorită unei combinaţii unice de lejeritate şi concizie care îl particularizează ca artist şi interpret.
Cât despre flautul de aur? Acesta chiar aşa şi sună : la superlativul pe care ţi-l poate inspira o maşină excepţională de formula unu capabilă de cele mai uimitoare performanţe, dar numai "în mâna" unui pilot de clasă mondială.
De aceea, putem spune că turneul naţional Flautul de aur a fost, până la urmă, o frumoasă şi utilă lecţie de viaţă.
Figurii acrite aplecate sub lanţul greu de aur de la bordul tot mai înalt al obligatoriului 4x4 în relaţie cu care nu ştie nici ce să dea şi nici ce să ceară, această poveste i-a opus exemplul viu şi luminos al unor artişti minunaţi care se află în posesia instrumentului pe care îl merită.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
