• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Ziarul de Duminică

Florile prea puţin ştiunte ale lui Andreescu/ de Ziarul de duminică

Florile prea puţin ştiunte ale lui Andreescu/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

2 mai 2013 303

O pictură a lui Florin Andreescu promite să anime piaţa de artă spre final de primăvară. După recordul absolut al lui Luchian, Andreescu, un alt pictor care apare prea rar în licitaţii şi despre care se ştie prea puţin, intră în atenţia colecţionarilor cu o capodoperă.

 

Ioan Andreescu

1850, Bucureşti - 1882, Bucureşti

Ulcică cu flori de câmp

[1874-1875]

ulei pe pânză, 65 x 50 cm

Valoare estimativă: 100.000 - 200.000 euro

Licitaţia Vechi Maeştri ai picturii româneşti

 

Ioan Andreescu s-a născut la Bucureşti în 1850, în familia unui negustor. Tatăl său, Andrei Dobrescu, preocupat să-i asigure o educaţie mai înaltă decât a sa, îl înscrie la pensionatul particular al lui Andreas Apostolatos. Îşi continuă apoi studiile, după o întrerupere de doi ani, la Gimnaziul „Lazăr” din Bucureşti, unde se afirmă aptitudinile sale pentru desen. Odată absolvit ciclul secundar, urmează Colegiul ”Sf. Sava”, însă situaţia financiară a familiei cunoaşte în curând un declin, iar Andreescu este nevoit să se gândească la o carieră care să-i asigure un venit, într-un timp cât mai apropiat. Părăseşte cursurile colegiului pentru a se înscrie, în 1869, la recent înfiinţata secţie de desen liniar şi caligrafie a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman.

Andreescu frecventează timp de doi ani cursurile de desen şi, sporadnic, pe cele de pictură, unde constată că nu este atras de stilul practicat de Aman sau de Tattarescu şi nici de lecţiile de desen artistic pe care aceştia le predau. Cursurile pe care le găsea interesante erau cele ţinute de C. I. Stăncescu, profesor de estetică şi istoria artei. De la acesta, Andreescu a aflat pentru prima dată de artiştii de la Barbizon şi de noile principii ale picturii de peisaj, prin care putea înţelege acum picturile lui Nicolae Grigorescu. Opera acestuia, prin noutatea şi semnificaţiile pe care le aducea, avea să aibă ecouri adânci în creaţia lui Andreescu.

Apariţia lui Grigorescu în peisajul artistic românesc, dominat de academismul profesorilor de la Şcoala de Arte Frumoase, avusese efectul de a declanşa contestarea autorităţii acestora. Pe atunci, criticile aduse maeştrilor săi l-ar fi influenţat pe studentul Andreescu care se opunea, prin structura sa, dogmelor impuse de şcoală. În studiul său exhaustiv dedicat operei lui Andreecu, istoricul de artă Radu Bogdan aduce în lumină cadrului epocii, în care schimbările întrevăzute în pictura românească întâlneau predispoziţiile, încă nedesluşite complet, ale tânărului artist.

Luptându-se cu lipsa de apreciere a profesorilor săi, care căutau alte valori în lucrările de artă decât cele care emanau din talentul său, Andreescu a eşuat în mai multe rânduri în încercarea de a obţine un post de profesor de desen şi caligrafie. După doi ani de sârguinţe, în 1872, este numit profesor cu titlu provizoriu la Seminarul episcopal din Buzău. Aspiraţiile sale par de neînţeles acum, cunoscând resursele artistice de care dispunea Andreescu, însă devin clare atunci când aflăm modestia care îl caracteriza şi neîncrederea în capacităţile artei, după experienţa şcolii de arte, care îi pune în faţă numai câteva reproduceri după opere din arta universală, pânze academice şi o seamă de prelegeri care îl lăsară indiferent.

Odată ajuns în pădurile din jurul Buzăului, colindând dealurile şi văile, cunoaşte meleagurile simple şi liniştite cu care rezonează şi simte ritmurile naturii. Din admiraţia pentru stejarii bătrâni, iazul mărginit de arbuşti şi plante, câmpia deschisă unde, o dată pe an, privea oamenii adunându-se la bâlciul de Drăgaică, se declanşează impulsul creator şi, pe măsură ce lucrează, află în pictură mijlocul de a se descoperi pe sine şi scopul însuşi al vieţii sale. Acest moment, în care i se întrezăreşte în artă posibilitatea unui limbaj care îl determină să îl aprofundeze, marchează începutul existenţei sale ca artist.

 

Importanţa pe care o are astăzi opera lui Ioan Andreescu trebuie analizată nu doar din punctul de vedere al creaţiei în sine, în termenii estetici pe care îi avem la îndemână datorită numărului însemnat de exegeţi ai muncii lui Andreescu, ci şi prin prisma rezonanţei artei sale în rândul colecţionarului sau a publicului avizat. În această idee trebuie să interpretăm apariţia picturii lui Andreescu în cele mai importante expoziţii şi colecţii ale anilor ce au urmat dispariţiei premature a artistului.

Opera de faţă, capodoperă a primei perioade de creaţie a lui Andreescu, şi anume cea care precede etapa franceză, intra în epocă în colecţia lui Scarlat Yarka (1846 - 1915) - avocat, procuror la Curtea de Conturi din Bucureşti. Operele pictate de Andreescu ce aveau să intre în posesia lui Yarca compuneau, după decesul lui Andreescu din 1882, cea mai însemnată colecţie de picturi ale artistului din afara familiei Dobrescu (numele adevărat al lui Andreescu). În afara acestei calităţi importante a colecţiei sale, Scarlat Yarka era unul dintre personajele de vază ale Bucureştiului de la cumpăna dintre veacuri. Căsătorit cu Maria Prejbeanu (1853, Pau, Franţa – 1937, Bucureşti) în 1874, Yarka îşi mărea considerabil averea – primea drept zestre o moşie în jud. Ilfov şi 51.000 lei, avere care oricum era însemnată, trăgându-se dintr-o familie de boieri (cluceri) din zona Râmnicu-Sărat – Buzău.

În volumul al II-lea al monografiei dedicate lui Ioan Andreescu, Radu Bogdan începea descrierea colecţiei Yarka drept al doilea cel mai important ansamblu de tablouri Andreescu, pe primul loc aflându-se, evident, colecţia familiei pictorului. Importanţa tablourilor lui Yarka este oferită de numărul considerabil de opere ce au împodobit casa soţilor Scarlat şi Maria – cca. 20 de picturi, însă acestea sunt mai importante datorită prezenţei lor în cele mai semnificative manifestări culturale ale perioadei 1885-1947.

În expoziţiile dedicate artistului, ce încep cu adevărat să fie reprezentative după 1923, operele din colecţia Yarka sunt mereu foarte bine prezentate, atât în presă, cât şi în cataloage şi monografii dedicate lui Andreescu. Astfel, şi opera de faţă are un traseu expoziţional privilegiat, atât datorită valorii unui ulei pictat în perioada buzoiană, cât şi datorită provenienţei. În perioada în care “Ulcică cu flori” s-a aflat în colecţia familiei amintite – după ce Scarlat Yarka deceda în 1915, colecţia sa a fost împărţită între soţia Maria şi fiica Arabella – opera fost prezentă într-o serie foarte importantă de evenimente expoziţionale. Opera, pictată cel mai probabil între 1874 şi 1875, avea să fie prezentată publicului în ianuarie 1876, cu ocazia Expoziţiei societăţii “Amicilor Bellelor Arte” din Bucureşti. Este foarte probabil ca pictura să fi fost achiziţionată de către Scarlat Yarka chiar în urma acelei expoziţii, ştiindu-se faptul că colecţionarul şi Andreescu se cunoşteau chiar în cursul acelui an. După cum spuneam mai sus, opera a beneficiat şi de aura posesorului ei, acest lucru fiind evident prin faptul că “Ulcică cu flori de câmp” s-a aflat printre operele semnate de Andreescu care s-au regăsit în cele două expoziţii ale Cercului Artistic “Intim-Club” (1885 şi 1886), una dintre cele mai exclusiviste societăţi culturale ale sfârşitului de secol XIX. Luând fiinţă în casa doctorului Nicolae Kalinderu, “Intim-Club” îl avea preşedinte onorific pe Vasile Alecsandri, iar comitetul ce se ocupa de organizare (pe plan artistic) era alcătuit din Ion Mincu, G.D.Mirea şi Ion Georgescu.

În secolul XX, opera avea să revină în lumina reflectoarelor în 1923, când, cu ocazia celei de-a treia expoziţii organizate de Fundaţia Culturală “Principele Carol”, era prezentă în cadrul expoziţiei “Andreescu şi Luchian”. Anul următor, avea să fie prezentată publicului european pentru prima oară, fiind una dintre cele cinci opere semnate Andreescu, prezente la cea de-a XIV-a Expoziţie Internaţională de artă a oraşului Veneţia. Acolo, pe panoul românesc, “Ulcică cu flori de câmp” a lui Andreescu avea să fie expusă chiar lângă capodopera lui Nicolae Grigorescu, “Printre dealuri şi vâlcele” (colecţia Muzeului Naţional de Artă al României). În perioada interbelică, până în 1947, opera continuă să rămână în vizorul marilor critici de artă, fiind readusă în faţa publicului în alte câteva rânduri, în manifestări prilejuite de expoziţii dedicate artei româneşti în ansamblul ei. În ceea ce priveşte traseul operei în colecţiile bucureştene, cert este că acest ulei s-a aflat în colecţia familie Yarka până în 1937, an în care Maria Yarka deceda. Pentru a proba acest lucru, ne folosim şi de prima monografie dedicată lui Andreescu de către Alexandru Busuioceanu, tipărită în 1936, moment în care “Ulcică cu flori de câmp” este descrisă şi reprodusă, purtând şi menţiunea colecţiei – Maria Yarka.

“Tonul brun al vasului, ca şi mănunchiul de culori deschise al florilor, pe fondul mat aproape negru al pânzei, trimit de-a dreptul la vechii pictori olandezi, atât de sobri în culoare şi atât de atenţi la redarea realistă a modelelor”. Practic, acestea sunt primele aprecieri pe care critica le conferă în scris operei noastre, spusele lui Al.Busuioceanu fiind concludente şi pentru datarea operei, pe care tot monografistul lui Andreescu o realizează, plasând uleiul în 1874. Tratarea într-un spirit clasicist este caracteristică acelor ani în care pictura lui Andreescu însă resimţea experimentul între pictura de atelier şi cea în plein-air. Factura monumentală, dimensiunile şi însăşi tema şi realizarea ei ţin să întărească spusele lui Busuioceanu, plasând astfel opera între cele de factură clasică. Opera impresionează prin echilibrul sensibil pe care Andreescu reuşeşte să îl realizeze între dimensiunile însemnate ale uleiului (65 x 50 cm) şi motiv. Oala, pictată central, în tonuri teroase şi fără o prea consistentă iluminare (dovadă că pictorul stăpânea efectele de lumină artificială) devine punct de referinţă pentru fondul cromatic oferit de mănunchiul de flori. Pictura ne oferă fără tăgadă dovada înzecită a nobleţei tuşei lui Andreescu şi, chiar dacă aminteşte de mici tehnici academiste, delicateţea, punerea în pagină, dar mai ales meşteşugul cromatic şi ritmul pensulaţiei se contopesc într-o adevărată capodoperă.

 

Provenienţă:
colecţia av. Scarlat Yarka (1846 - 1915), cel mai însemnat colecţionar al operelor lui Andreescu, în afara familiei pictorului; între 1915-1937, colecţia Maria Yarka (1853-1937); colecţia dr. Gheorghe Stroe, medic al pictorului Ion Theodorescu-Sion; colecţia compozitorului Aurel Stroe.

Extrase din catalogul “Licitaţia Vechi Maeştri ai picturii româneşti”, Artmark, 15 mai 2013

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713