În octombrie, la Cluj-Napoca, Bienala internaţionalǎ de Ceramicǎ, ediţia a II-a, oferă o scenǎ de înalt profesionalism pentru expunerea de portofolii naţionale alǎturi de o seamǎ de invitaţi strǎini, sub egida unui juriu prestigios. Cu ocazia apariţiei în luna septembrie a Revistei Arta nr.13 (editatǎ de Uniunea Artiştilor Plastici), s-a dezbǎtut problematica creaţiei de ceramicǎ în arealul românesc al ultimelor decenii şi a contextului mondial din aceastǎ strǎveche Artǎ a Focului. Iatǎ rǎspunsurile câtorva creatori români la anumite problematici ale domeniului (anchetǎ realizatǎ de Aurelia Mocanu şi Cristina Popescu Russu):
1.Ce vi se pare că datoraţi generaţiilor anterioare din ceramica românească sau internaţională?
2. Ce vă motivează ca artist ceramist?
3. Cum aţi resimţit schimbările artistice, culturale şi economice după 1990 ?
Au existat oportunităţi sau impedimente pentru dezvoltarea domeniului?
4. Care sunt provocările actuale (de ordin conceptual, tehnologic, interdisciplinar etc.)
5. Credeţi că ceramica poate fi un mediu sustenabil pentru un tânăr artist?
6. Cum aţi poziţiona ceramica românească în raport cu cea internaţională?
MARIUS GEORGESCU – Cluj (n.1967)
1. Formarea mea are la bază un transfer de experienţă pe care profesorii mei de la Universitatea de Arte şi Design CLUJ l-au exersat asupra mea. Fiecare generaţie de artişti ceramişti extinde limite de exprimare conceptuală, dar şi de expresie intrinsecă a materialului. Am asimilat tehnici de lucru, precum şi modalităţi de abordare ale discursului vizual de la artişti ceramişti pe care i-am întâlnit în România sau în alte ţări precum Cehia, Franţa, Germania, Italia sau China.
2. Îmi place să dialoghez cu materialele ceramicii. Cred că un material ţi se poate dărui cu adevărat doar atunci când îi respecţi libertatea. Frumuseţea acestui proces vine chiar din efortul pe care trebuie să îl faci pentru a înţelege caracterul materialului cu care lucrezi. Dacă reuşeşti să cunoşti un material, poţi să-i oferi condiţiile prin care el să se manifeste conform propriei sale naturi şi atunci, cred eu, el este bucuros să-ţi întrupeze ideile.
3. Perioada post 1989 este o periodă dinamică, în care schimburile culturale la nivel internaţional s-au intensificat mult, informaţiile circulă mult mai rapid, poţi fi la curent instantaneu cu cele mai noi realizări ale domeniului, fapt care te poate face să reconsideri uneori propriul discurs artistic. Din punct de vedere economic, în România, lipsa resurselor dar şi a educaţiei publicului în ceea ce priveşte arta ceramicii face dificilă o dedicare exclusivă domeniului ceramicii.
4. Ceramica este un domeniu care nu numai că interferează cu ştiinţa, dar dezvoltarea ei depinde de noutăţile tehnologice, fie că este vorba de noile modalităţi de construire a formei, utilizând softuri de modelare în spaţiul virtual şi transpunere prin imprimante 3D, fie că apar noi reţete de materiale ceramice care conferă artistului noi posibilităţi de exprimare. Provocarea este de a ţine pasul cu noile tehnologii, de a le asimila şi folosi într-un mod creativ.
5. Pentru un tânăr artist e greu, dar nu imposibil.
6. Regăsim în ceramica actuală din România aceleaşi tendinţe pe care le avem pe plan internaţional. Un specific local apare uneori la artiştii care se lasă inspiraţi de tradiţiile acestor meleaguri sau de contextul socio-cultural actual al ţării noastre.
GHEORGHE CRĂCIUN - Baia Mare (n.1946)
1. Ceramica se naşte din conlucrarea elementelor primordiale – pământ, apă, foc. Pornind de la un material docil, care se lasă modelat, chiar dacă are o memorie proprie şi se desăvârşeşte prin proba focului. Îmi permite să mă joc cu ea, să construiesc şi să ascund în ea ideile mele. Când trag la roată sau modelez liber, mă pot simţi un mic demiurg (creator).
2. Am admirat dintotdeauna mărturiile lăsate în istoria ceramicii: cea de la Cucuteni, ceramica grecească amplu desenată, ceramica popoarelor primitive, precolumbiene şi măiestria ceramicii populare. Am asistat la formarea ceramicii moderne româneşti, m-a format educaţia primită la facultate pe principiile Bauhaus-ului, neavând profesori de strictă specialitate, ceramică, ci artişti, care căutau ei inşişi drumuri noi, precum Ana Lupaş, Mircea Spătaru. Primele lucrări de ceramică modernă spre care năzuiam le-am descoperit prin anii `60 într-un volum din revista „Secolul 20”, făcute de Patriciu Mateescu: „Mistreţul” şi câteva forme aducând a amfore lipite una de alta, sugerând un grup de balerine. Au apărut simpozioanele de ceramică prin anii ‘70, concomitent cu cele din Europa, simpozioane de care nu am avut parte decât în anii ‘80, când s-au organizat şi în nordul îndepărtat al ţării. În 2001 şi 2002 am organizat chiar eu simpozioane la Faimar, invitând colegii de grupă, pe care îi pot numi „grupa de foc” a secţiei de ceramică din Cluj: Arina Ailincăi, Iudita Crăciun, Marta Jakobovits, Eugenia Pop şi subsemnatul (Elena Tulcan din Timişoara a îmbraţişat sticla). Revista cehoslovacă „Revue du verre” era singura publicaţie de specialitate care circula în spaţiul Europei de Est şi care mă ţinea în contact cu experienţele moderne, novatoare din sticlă şi ceramică. Abia ajuns în Studioul Internaţional de Ceramică de la Kecskemet (Ungaria), am putut lua contact cu ceramica modernă a secolului XX atât ca diversitate de experimente, de formă, cât şi de tehnologii.
3. Consider că ceramica modernă românească s-a născut prin anii ‘70 ca un rod al unei perioade de liberalizare, când am putut vedea expoziţia Henry Moore la sala Dalles, Paul Klee la Muzeul Naţional, de Artă. Brâncuşi şi Ţuculescu ne erau deja cunoscuţi, fără să omit imensa impresie pe care a produs-o expoziţia de sticlă italiană care cuprindea lucrări de Max Ernst, Picasso, Chagall şi Tobey. O perioadă am lucrat în sticlă, după care experienţele mele plastice s-au materializat în paste ceramice, care îmi dau posibilitatea să imi ascund gândurile mai profund şi să mă definesc mai bine.
4 - 5. Este important să recunoaştem că înainte de 1990, industria silicaţilor oferea artiştilor ceramişti tehnologii şi condiţii de contact cu materiale performante. Anii ‘90 au creat posibilitatea atelierelor proprii, libertatea de mişcare, i-a pus pe artişti în contact cu experimentele de pe tot globul. Exemplul cel mai elocvent este tehnica raku, care în timp relativ scurt cucereşte forme de exprimare şi în spaţiul nostru. Trienalele, quadrienalele de artă decorativă la care am participat înainte de 1989, au fost întotdeauna expoziţii „scăpate” de un control ideologic în mare măsură, iar sub apelativul de „decorativă” se ascundeau experimente artistice novatoare. Astăzi cenzura cea mai puternică pare a fi cea economică, capcanele genurilor mai facile, sau forme de exprimare mai neconvenţionale, care pot îmbogaţi mijloacele de exprimare, dar şi derapajele... nu am distanţa necesară, să le pot judeca corect.
6. DA ! Ceramica pote fi o soluţie de existenţă, dacă ai acumulat o bună tehnologie, dacă ai o sumă pentru un atelier personal, dacă nu te părăseşte muza cât timp îţi asiguri existenţa. Foarte important: încă nu avem o piaţă de artă, prin care lucrări majore contemporane – rodul unor cercetări artistice – să aibă căutare.
Ceramica artistică românească face corp comun cu cea internaţională şi poate, în ansamblul ei, să se distingă printr-o cercetare în domeniul formei şi al inovaţiei acestuia şi cred că este prea puţin cunoscută în lume.
IUDITH CRĂCIUN- Baia Mare ( n. 1946 )
1. Îmi plac foarte mult materialele ceramice. Fiind ancestral, lutul ne povesteşte cel mai mult despre viaţa omenirii. La fel, gresia, faianţa, portelanul pot înmagazina foarte multe date. Eu am lucrat din fiecare, cunosc toate tâlcurile lor: sunt foarte ascultătoare, mă ajută în exprimare, pot transmite ideile, sentimentele şi gândurile mele.
2. Studiind istoria ceramicii, populară şi cea modernă, mereu îmi creează o plăcere de a le privi şi de a admira frumuseţea lor: materialul, formele, culorile, rezolvările, perfecţiunea şi spontaneitatea lor, toate te învaţă câte ceva, prin ele poţi vedea istoria lumii.
3. Preocuparea mea în domeniul ceramicii are un traseu paralel: cel de profesor şi cel de artist. Fiind o preocupare permanentă predarea, am descoperit multe procedee tehnice, unele greşeli s-au transformat în avantaje, reuşind în final să-mi pun la punct un procedeu personal de turnare, care s-a îmbogăţit în permanenţă, furându-mă şi bucurându-mă de fiecare obiect reuşit. M-am format deodată cu elevii mei şi mă bucur că mulţi dintre ei şi-au ales domeniul ceramicii ca mod de exprimare artistică.
4. Până în anii `90 aveam o radiografie sumară a ceramicii, citite în expoziţiile republicane şi de la colegii ceramişti invitaţi la simpozioanele de la Faimar. După `90 am luat contact cu ceramica mondială la Studioul Internaţional de Ceramică din Kecskemet, Ungaria, cât şi prin revista Neue Keramik, la care am reuşit să mă abonez. Pentru mine, o şansă foarte mare s-a dovedit a fi existenţa fabricii Faimar, care îmi oferea tehnologie şi materiale multiple, iar deschiderea orizontului artistic l-am regăsit în Studioul din Kecskemet, Ungaria. Mă bucur că am aflat despre - şi am aderat la nucleul de ceramişti din jurul Galeriei Galateea.
5. Urmăresc comportamentul combinaţiilor dintre materiale, posibilităţi de interşarjabilitate, efecte obţinute prin turnare, alcătuirea formelor cât mai variate. Formele mele doresc să fie cât mai expresive, clare, unicate, să exprime rigoare, echilibru, să se înscrie în spaţiu ca nişte forme arhitecturale, îmblânzite cu elemente plastice şi colorate discret, pentru a se înscrie într-un ambient modern.
6. Urmărind evoluţia elevilor mei, văd că domeniul ceramic le poate îndeplini năzuinţele: unii şi-au dezvoltat atelier propriu şi îşi câştigă existenţa din ea; pe alţii îi văd prin expoziţiile reprezentative, şi nu în ultimul rând unii au îmbrăţişat cariera didactică în acest domeniu. Vizionând Bienala Internaţională de Ceramică de la Cluj, ultimul mare eveniment din 2013, corelat cu Expoziţia de Ceramică Românească deschisă simultan la Casa Matei tot din Cluj, am putut vedea că ele formează un întreg, şi doar etichetele mi-au atras atenţia că sunt doua expoziţii diferite. Nivelul celor două expoziţii vorbesc de la sine despre ceramica românească şi cea internaţională.
ANDREI FLORIAN - Cluj (n. 1959)
1. Dascălilor noştri dublaţi de calitatea de buni artişti ce ne-au învăţat alfabetul unui nou limbaj le datorăm deprinderea unui univers al creaţiei şi bazele unui mod de gândire pe al cărui trunchi ne construim propria abordare, conceptualizare şi operare. În ceramică, cea mai complexă dintre arte, după opinia mea, operând cu instrumentele fiecăreia dintre celelate arte plastice şi cu un imens conţinut tehnologic propriu, metodica paşilor mici este primordială. Simultan, trebuie să existe continua informare despre tehnici, materiale, tehnologi noi şi experimentul personal. Ceramica nu este pentru grăbiţi şi superficiali! E bine şi aşa, sau e destul de bine, se exclud. Lucrarea comunică şi nu poate fi redusă la tăcere.
Datorăm artiştilor care ne-au fost model, toată recunoştinţa noastră.
2. Ceramica stimulează instinctul de cercetător, căruia îi datorăm plaja eşecurilor, dar şi pe cea de strălucite reuşite pe tot parcursul civilizaţiei umane. Depăşirea dificultăţilor previzibile sau accidentale de pe parcurs devin sursă de energie revigorantă. Când dialoghezi cu materia o înţelegi ca pe un prieten, o cunoşti şi îi anticipezi reacţiile, ai o stare de împlinire majoră cu care ceramica te înrobeşte definitiv. E sublimă aşteptarea la uşa cuptorului, similară celei de la uşa sălii de naşteri. Deschiderea ei aduce vestea zămislirii a ceva în care ai pus propriul suflet. Experimentul ajustat se transformă în reuşită, în performanţă mult mai preţioasă. Aduc satisfacţie întâlnirile cu breasla conaţională sau de aiurea. Ele confirmă şi validează nivelul în plan conceptual, artistic, al noutăţii, performanţei tehnicilor personale.
3. Din 1986 până în 1990, am fost ceramist la o cooperativă din Negreşti-Oaş, apoi dascăl titular la UAD şi membru UAP Cluj din 90. Nu am constatat o diferenţă între cele două perioade în zona oportunităţilor, cu excepţia circulaţiei libere în ţările europene. Oferta din partea instituţiilor abilitate este străvezie.
Prin efort individual sau de grup, se creează oportunităţi. Noi ni le facem. Pasiunea şi efortul personal creează oportunităţi. La noi, ele ne aparţin. La fel şi efortul, cheltuielile realizării operei, publicitatea ei şi eventual vânzarea la preţuri înjositoare. Dacă n-am spera n-am fi aici.
4. Personal, nu am fost cantonat niciodată exclusiv într-o anume zonă a domeniului Am cochetat cu mixaje de materii încă de la început. Porţelan pe lemn, asamblaje de piatră şi furnir, grafică prin amprentări umane şi recolorare în tehnici personale, panouri mixate cu vitraliu sau traforate, cu lumină de atmosferă, figurări din nuia de alun mixate cu materii naturale sau sintetice şi lumină, ceramica monumentală în şamot, mixări cu lemn, ceramică şi sticlă în formule diverse, au dat naştere unor cicluri şi perioade de cercetare distincte.
Cercetarea actuală este în zona plasticităţii şi rezistenţei la uscare-ardere a componentelor evocării spaţiale modulare pe tema obiectului cultic redimensionat, realizate prin presare în forme de ipsos de până la un metru, în paste de gresie cu ardere la 1.100-1.200 grade Celsius.
Asocierea în asamblaj a acestor forme dă o varietate nelimitată de decupaje spectaculoase. De asemenea mixarea lor cu sticlă topită sau elemente de sticlă suflată, lărgeşte gama de variante de asamblare şi expresie ale acestor ansambluri obiectuale spaţiale.
5. Greu de exprimat păreri pe această temă.
Această activitate este costisitoare. Spaţiu, apă, curent trifazat de putere, canalizare, depozit, mobilier, cuptor, cabina de glazură, compresor, strung etc., presupun un efort uriaş. Masele ceramice, paste, barbotine, glazuri, coloranţi, pigmenţi, săruri, au costuri mari. Recuperarea investiţiei într-o lume sufocată de lipsuri este puţin probabilă, ca şi sprijinul de la stat.
Asocierea ar fi soluţia, dar numărul partenerilor e greu de armonizat în opţiuni, iniţiative, viziune, comportament de echipă.
Ceramica poate fi o activitate sustenabilă pentru absolvenţi doar dacă pasiunea extremă îi determină asumarea unui efort de anvergură, fără riscul secătuirii până la momentul final.
6. Aş da aici un răspuns concis! Mai bogată în spirit, profunzimea mesajului cultural, complexitate conceptuală, mai imaginativă şi de o expresie mai rafinată. Toate acestea în ciuda diferenţei majore în diversitatea materialelor specifice şi dotării tehnice şi tehnologice.
Aici stăm foarte bine şi dacă trendul prezent de revigorare a domeniului prin tinerii ceramişti, mult mai mobili şi mai dotaţi în zona comunicării şi receptării informaţiei în ce priveşte manifestările importante internaţionale domeniului rămâne măcar constant sunt optimist în ce priveşte acest reviriment deja vizibil. Tinerii artişti ceramişti vor asigura un viitor ceramicii româneşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
