Acuma lumea mi se pare nicicum. Stau aci în camerăşi ascult slujba religioasă. Stau şi mănânc. Mai lucrez cât pot. Îimai spun unui vecin ce stă din sus de mine: "Aiasta o fost viaţamea" şi ăla îmi mai zice: "Lasă, lasă!".
La noi, în Desiştea, fiecare e pentru el acuma. Şi aşa-stoţi.
Acolo, pă front, ni să zicea că un ungur trebuie să omoare zeceruşi. Că asta-i norma şi că noi, din Transilvania, suntem unguri.Eu n-am crezut ordinu ăsta şi cum am mai spus… nici nu l-amrespectat.
*
* *
Nopţile mergeam. Erau copacii. Omătu până-n brâu. Şi am ieşitdin pădure. Nu s-o auzit nici cocoşi cântând şi nici câini bătând.Nimic nu s-o auzit. Şi iară am mers. Eram şase. Şi toată noaptea ammers. Am văzut o licăritură de foc către ziuă. Acolo. Undeva. Cacum ar fi de aici de la mine până unde am pământ, în Vranişte. Toţişase am zis că tragem acolo, orice ar fi. "Merem acolo, Dumitre!",o zis ăla din Rogoz. Şi am auzit vorbă de om. Tăţi ai mei o ziscătă mine: "Du-te tu, că ştii ucraineşte". M-am dus. Am salutat."Mă, nu eşti tu român?" - o zis unu din ăla de lângă foc. "Ai demine, odată am crescut. De aia zic eu că Dumnezeu îi mare. Acolo,în vârful Carpaţilor din Ucraina, am dat de alt român. Acolo, satuăla era plin de partizani. Da românu ăla avea un fecior care lucrala Sfatu Popular şi de care le era frică la toţi. Şi ne-am dus cuel. Într-o coastă sta casa lui. Într-o coastă. Acolo.
Când ne-am băgat în casă, ceaunul era pe vatră. Ne-o fiert ooală de cartofi. Aşa de mari cartofi n-am mai văzut veci. Amin. Laei nu era pâine. Pământu ăla făcea numa secară, cartofi şi ovăz. Dane-o dat lapte cât am vrut. Avea vaci. Lapte cu cartofi tocaţi amamestecat. Când am gătat, el o adus un lipideu plin cu paie în casăşi o aşternut un cearşaf peste paie şi s-o culcat. Pă mine m-oculcat acolo unde avea cuptoru. Apoi, de dimineaţă, i-o spus lafecior cum să ne ducă mai departe. Ne-o dus prin sat în jos.Fecioru ăla striga la fiecare casă să ne aducă de mâncare.
Ne aduceau oale cu lapte. Apoi ne-o adus ouă. Ne-o umplutbuzunarele cu ouă la toţi şase. Da nefierte. În capătul satuluine-o băgat la o casă, ca şi cum ar fi la noi casa aia de la ValeaMare şi ne-o pus ouăle să fiarbă şi un partizan care o fost cu noio zis către mine: "Hai până în tindă", da o vorbit ucraineşte. "Totce aveţi la voi armătură să puneţi pă masă. Dacă nu, aci vă rămânoasele". Le-am zis la ai mei. "Ia, mă, ce-o zis partizanu. Hai săpunem tot pă masă". Toţi am avut grenade şi pistoale. Care ce. Mă,eu am avut un pistol da am mai avut unu în raniţă, unde era harta,binoclul şi lupa care mi-o rămas de la comandantul de companieHodnagy-ur. Acolo nu m-o căutat.
Am băgat pân buzunare ouăle fierte. Nu eram flămânzi. Am urcatpă dealu pă care ni l-o arătat. "Mergeţi p-acolo şi ieşiţi în vârf,acolo-i un căsoi cu vaci şi mâncaţi lapte cât vreţi", aşa ne-o zispartizanu ăla şi ne-o lăsat să plecăm.
Şi apoi am intrat în pădure. Şi apoi am ieşit din pădurea aia.N-o fost omăt. O fost ca un câmp. Şi am ajuns la căsoiul ăla cuvaci. Acolo am văzut pentru prima dată bidoane de alea pântrulapte. Cum o apărut apoi şi pă la noi la colhozuri. Ăla de la vacio vorbit cu mine tăt în ucraineşte şi mi-o zis: "Pă când coborâţila vale îi armata maghiară".
*
* *
Pă drum tocmai era o maşină neagră. Şi o coborât un general dinea. "Voi sunteţi soldaţi unguri", o zis acela către noi. "Voisunteţi rahaţi" o mai zis şi s-o uitat urât la mine. Exact aşa ofost. Şi o dat ordin să ne ducă la bucătărie. Închisori nu aveau,aşa că ne-o băgat într-un grajd. Apoi ne-o scos din grajd şi ne-odat de mâncare.
Veneau trupele ungureşti şi nemţeşti de nu încăpeau pă drum. Înspate îi fugăreau pe toţi ruşii. Şi acolo, în Ghelatin, îi zicea,s-o început o ofensivă. O fost trei zile de front. Când i-o mânatai noştri pă ruşi, când ruşii pă ai noştri. O fost sânge de săîngropau papucii în sânge acolo. Când se opreau: noi intram la ruşidupă morţii noştri, ruşii veneau la noi după morţii lor. Şi ne damţigări unii la alţii. De la noi o murit doi. Cârtiţă Gheorghe şiCârtiţă Pintea o murit acolo de la noi. Restul o fost unguri şinemţi. Tăt de-un neamţ ori de-un ungur dădeai. Tot de-un neamţ oride-un ungur erau morţi pe linia ferată. Acolo când am umblat printeritoriu am dat şi de armata românească. O fost încălţată cuopinci. Tulvai! Zic drept, bine că nu m-o cunoscut că eram român.Îmi era ruşine aşa, dacă mă cunoşteau. Apoi între ei nu m-ocunoscut nimeni. În armata aia să dădeau douăzecişicinci la fund casă nu greşască soldatul. La unguri, în armată, bătaia o fointerzisă. Da te-o pedepsit altfel. Eu spun exact ce-o fost. Euspun numa din ce-am umblat.
La unguri în armată o fost de mâncare aiaiai. Da şi lege ofăcut. Când vedeau armata românească, soldaţii din alte naţiistrigau: "Ni, mă, opincarii".
*
* *
În armata ungurească unu n-o furat. Până să ajungem noi în NagyDebrecen nici un soldat n-o încuiat valiza. Pă când am mărs noi, oîncuiat valizele. S-o furat din valiză. O venit pachet de acasă şis-o furat. Unu din Năsăud o fost. O fo bucătar. Ajutor de bucătar.Şi când o venit recrut, l-o pus să înveţe. El cum o stat pă acolos-o dus la bucătărie că l-o cunoscut toţi bucătarii ăia. Şi s-oapucat să fure o şfaică de unsoare. Şi o ieşit pă geam cu untura.Da o spart şi geamu. Când o dat bucătarii să facă cafeaua dedimineaţă. O zis că ei nu mai fac nimic. S-o dus la ofiţeru deserviciu şi-o raportat. "O umblat oarecineva la unsoare şi gata, numai facem cafeaua", o zis bucătarii ăia.
Acolo, când să dădea mâncare la trupă, gusta întâi ofiţeru deservici, doctoru şi sergentu de zi şi de nu erau caloriile aruncamâncarea la porci şi la soldaţi le dădea hrană rece. Iară bucătariierau la închisoare. Acolo aşa o fo regula. Şi de aia s-o temutbucătarii şi o raportat.
Hoţu când o ieşit pă geam cu untura s-o tăiat la un picior. Dael n-o ştiut, că era tare speriat. Şi ofiţerul de serviciu o mărspă dâra de sânge de la geam până la el la pat. Şi i-o deschisvaliza şi o aflat unsoarea. O şi pus doi soldaţi. Unu înainte, unuînapoi, cu baionetă pă armă. L-o băgat la închisoare. În trei zilei-o venit sentinţa cu împuşcarea.
Mai mulţi am fost în garda aia de onoare. Erau din fieşcarecompanie din Debrecen. N-am ştiut nimic. Tot platoul ăla era plin.Toată armata din Nagy Debrecen s-o strâns acolo. Şi-am văzut căvine comandantul închisorii, pă la douăşpe ceasuri, că pă ăla l-amcunoscut că făceam şi noi gardă la închisoarea aia. Era şi un popă.Şi lângă ei unu cu haine tărcate. L-o adus în faţa armatei plină şide generali. I-o cetit sentinţa. O zis că o furat o şaică deunsoare şi nu-i pagubă după o şaică de unsoare, da îi pagubă şiruşine că să fură în armata maghiară. Şi no. Pă când o gătat decetit sentinţa, hoţu numa tăt cruci o făcut când o stat acolo. Apoii-o zis un general să zică şi el ceva. Da nu o vrut să spună nimic.Popa l-o spovedit. L-o pus în genunchi. Pă când l-o sculat o fostca un ştergar moale.
L-o dus lângă beci. L-o legat la ochi. O ieşit din gardă patrudintre noi. "Ochiţi! Foc!" S-o tras patru cartuşe în el. Numa ces-o lăsat moale într-o parte. Ăla o fost singurul copil la tatălsău. Din Năsăud.
Încă două săptămâni în odorul cazărmii erau spânzuraţi de mânurişi agăţaţi pe la spate soldaţi de-ai noşti. Ardeleni. Negreau aşacum îi haina a mai neagră. Când nu mai bătea pulsul îi slobozea. Îiţineau două ceasuri legaţi. Da numa două săptămâni. Apoi n-am maivăzut. Că s-o îndreptat armata. Adică o revenit aşa cum o fostînainte să vină şi românii în ea. Aşa o fost.
*
* *
Apoi, în nouăsutepatruzecişipatru, nici nemţii şi nici unguriinu s-o mai bizuit pe românii din armata lor.
O prins a ne dezbrăca de haina militară. Eu am venit prinBiserica Albă şi prin Sighet către Desiştea. N-am dezertat. Da dacăei nu s-o mai bizuit pă mine, nici eu nu m-am mai bizuit pă ei. Amvenit acasă. Decât să mă las dus în Germania, mai bine cătrăDesiştea. Aşa am gândit. Şi bine am făcut. Eram mai mulţi. Ne-amvorbit că dacă ne prind să zicem că ne căutăm compania noastră. Căne-am rătăcit. Că ne-am pierdut. Atuncea să pierdeau companiile desoldaţi între ele, nu numai soldaţii din companiile lor deluptă.
Apoi, în Hust, am ajuns sara. Am intrat pă o uliţă cum îi la noiuliţa Băleştilor. Sta acolo la o poartă un om. Cu mâinile păpoartă. L-am salutat în ucraineşte. O zis că el ştie cât îi ceasuşi ne-o poftit în grădină. Da ne-am spăriat. Da ăla o zis:"Haidaţi, măi, că şi fecioru-meu o venit amu. Pă când am ajuns îngrădină am văzut un caporal ungur. Da era fecioru ucraineanului.Ne-am prins de umeri. Ne-am sărutat. Am băut toată noaptea. Cândne-am săturat de băut, ne-am dus în podu şurii la somn. Ucraineanuo chemat unu de-a lui, din capu satului şi la două ceasuri dinnoapte ăla ne-o trecut apa mare cu luntrea. Acolo, la Hust, amvăzut ăia mai mulţi oameni betegiţi de soartă. Ciungi ori ologi, îndimineaţa aia stăteau claie în piaţă. Că p-acolo am trecut săajungem la apă. Nu ştiu de ce erau aşa. Da alţii aşa de mulţi n-ammai văzut. Unu ori doi erau şi pă la noi. Da nu atâţia ca-nHust.
După ce am trecut apa mare, am ajuns într-o parcelă de mălai. Amstat acolo toată ziua. Ne-am jucat în cărţi.
Am ajuns în noapte la o casă să durmim. Am desfăcut mălai şine-am culcat pe piţiene. La o doamnă. Avea bărbatu dus înrăzboi.
Dimineaţa o venit ucrainenii din vecini să ne vadă.
Am avut 4.000 de ţigări. Le-am împărţit la ucraineni şi tarebine le-o părut.
Doamna aia mi-o dat mie igozolvanul bărbatului ei.
Acolo o trecut păste noi frontu într-o noapte. Eram în şură. Lasomn.
Apoi ne-am luat păste câmpuri până la Biserica Albă. LângăSighet. Acolo am dormit. Dimineaţa am trecut Tisa înot. Şi dinSighet ne-am împărţit, care o mărs prin Berbeşti şi pân mina de laVăratec în Lăpuş. Alţii către Bistriţa. Şi eu prin Vad şi Năneştişi Onceşti şi Rozavlea până în Desiştea.
Când am ajuns acasă m-o văzut părinţii şi tare s-o bucurat. "Haiîn casă, măi, Dumitre", o zâs mămuca. Da eu am zis: "Nu. Puneţiciubărul că tăt îs plin de păduchi. Şi apoi oi intra în casă".Exact aşa o fost şi nu altfel.
*
* *
Să trag perdelele să vină lunima şi să opresc radioul. Mă duc pălaiţă în drum să stau la o odihnă.
Timpu meu s-o dus şi o ajuns numa o poveste.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
