FOILETON / Thriller serotonin

"Acum sau niciodată", îmi zic mie însumi ca unui dubleteteric, calmîndu-mă zadarnic: un ordinar personaj dostoievskian cerevine periodic la locul crimei din tinereţea sa neliniştită.

Cu ochii larg deschişi, un pic ruginiţi de atîta luminădepozitată în irişii expuşi, urmăresc cum în venele elastice îmicreşte constant nivelul admis de serotonină, fără a mai zice decheagurile de sînge ce marchează (pentru unii, chiar dacăsingulari!) renaşterile spirituale ratate. Şi, Doamne, e vorbachiar despre serotonina adevărată: acel hormon secretat direct însistemul nervos central, făcut responsabil de medici pentruneurotransmiterea depresiei şi a anxietaţii. Or, cunoscut lucru,nivelul de serotonă în compoziţia sîngelui persoanelor îndrăgostiteşi al celor considerate a fi obsesiv-compulsive este cu 40% maiscăzut decît în cel al subiecţilor "normali".

Aşadar, odată şi odată trebuie să fac dezvăluirea. Altfel simtcă voi exploda: că îmi va exploda şi ultima rezervă de îndemînaremortală latentă. Probabil aşa se simt toţi acei care iau ilegal cusine, în Ziua Judecăţii de Apoi, o taină străină, ce nu le onoreazădefel purificarea finală!

Timp de douăsprezece ori - pe toată durata anuluicalendaristic -, exact în perioada cînd luna îşi iese din matcărelevîndu-şi petele întunecate (de la resturile de serotoninăneutilizate, rămase peste zi?), Adono Costenar îşi trăieşte dinplin porecla de "supraterestru", fără a posedaşisymbola,parola secretă (pentru atîţia muritori!) detrecere nepedepsită spre alte tărîmuri ontologice intangibire. Întimp ce sîngele oamenilor, îmbogăţit cu drame zilnice, obişnuieştesă curgă vertical din femei în perioada ciclului, iar pe bărbaţi îitrage jos din patul conjugal sau din afacerile cu moartea - uneorişi cu iubirile pierdute la cărţi -, la Costenar el doar se ridică.De la tălpi, sîngele lui se întăreşte mai spre creştet, căpătîndforma alungită a capului: ca într-un mauzoleu mirific. În acestezile speciale (pentru noi toţi, dar cu motivaţii atît dediferite!), îl văd ieşind de la mansarda celui mai înalt bloc dinoraş, pe care o populează împreună cu un papagal şi un porcuşor deGuineea: cu privirea mai mult aţintită spre cer decît sprerealitatea terestră, ieşită abrupt şi direct din propriul săuumăr.

Vecinii săi expuşi, în modul animalic cel mai literal posibil,complexului Oedipus ori altor handicapuri iraţionale transmise princontaminare socială nu pot înţelege pînă la capăt două lucruriesenţiale: 1. "de ce?", la calităţile sale corporale şi mentaleexcepţionale, Costenar e un tip (încă) singur şi, desigur, 2. "cumde nu?" şi-a identificat Maya tangibilă, zeiţa feminină supremă cufuncţiile clare de alăptare şi educare (familiare încă vechilorgreci) sau responsabilă de existenţa iluzorie (la vişnuiţiiindieni)!

Dar cine ar putea recunoaşte cum e să deţii - în aceeaşi palmăcare bate şi mîngîie cu aceeaşi fatalitate - diferitele capete alefenomenului Maya şi, în plus, să posezi ori, mai curînd, să fiiposedat de "complexul lui Actaeon". Actaeon, vînătorul legendarcare, întîmplător, a văzut-o îmbăindu-se nudă pe zeiţa grecilorantici Diana.

Legenda ne spune că, "mînioasă, zeiţa" l-ar fi transformatimediat în cerb, ţintă accesibilă tuturor obiectelor ascuţite: fiesăgeţi, fie colţi de fiare. Sub această înfăţişare nouă şi inedită,nefericitul vînător a fost sfîşiat cu o cruzime turbată de cătrepropriii săi ogari de vînătoare: chiar pe muntele mitic Cithaeron,rămas să suplinească, pentru oamenii moderni, locul unde şiraspinării oricărui vis e frîntă adesea.

Dar aşa cum orice obiect (inclusiv virtual) riscă să terănească la capătul experienţei sau a utilizării lui preaîndelungate, devine foarte clar în curînd că ceea ce e mai puţinpericulos în lumea asta să te înconjori de propria tasolitudine.

De aceea, printre lucrurile personale şi instrumentele ce îlajută să îşi practice - cu decenţa zilnică presupusă - meseriasacră de meteorolog, inclusiv un trautonium moştenit de la părinţiidecedaţi cu mulţi ani în urmă, Adono deţine doar un papagal şi unporcuşor de Guineea. Primul are "viză de reşedinţă pemanentă" încolivia cu grilaj metalic, iar al doilea - într-o cutie obişnuităde carton.

Această falsă stranietate (pentru ochiul străin, repet) nu dămai puţină valoare prieteniei circulante între toate forţelenaturii. Într-o seară dintr-acelea care începe să mustească deserotonină, papagalul lui Adono umblă neliniştit prin cuşca salucioasă.

Deja îmi imaginez cum îşi scoate gîtul, pansat cu penecolorate, printr-o zăbrea lărgită a coliviei metalice şi strigăsacadat în faţa ecranului mat: "Ti-Vi... Tiiii-Vi...Ti-Viiii...".

Acum ştiu că e timpul să îmi scot luneta...

În timp ce butonează telecomanda prin măruntaiele familiareale postului "National Geographic", îl văd pe Adono Costenar cumîşi prepară cafeaua de seară. Cînd gustă din ceaşca mov conţinutulnegru al ibricului abia luat de pe foc, o grimasă involuntară îistrăbate faţa: cafeaua nu e atît de fierbinte, pe cît e deputernică. Va trebui, probabil, să dilueze cumva lichidul dens şiamar. Costenar dechide uşa frigiderului şi, cu celaltă mînă rămasăliberă, caută (nu fără o doză de disperare) cutia familiară dincarton pe care scrie cu litere de-o şchioapă "Lapte". După modulcum o agită nervos, îmi dau seama că nu a mai rămas pic de lapte.Aproape că pot auzi zgomotul pe care îl are impactul cutiei în caree păstrat laptele cu pereţii solizi ai coşului de gunoi: ambelegoale.

Nu fără o anumită doză de satisfacţie îl urmăresc cum iesegrăbit la non-stop-ul din colţul străzii, de unde îşi cumpără ocutie cu lapte pasteurizat. De sus, luna plină îşi răsfrîngeefectele ei halucinogene direct pe creştetul bărbatului,ca osteatoză de lumină - aşa cum se întîmplă la degenerarea unui ţesutsau organ uman prin depunere masivă de grăsime.

Cînd intră în casă, Costenar e deja ameţit de-a binelea.Porcuşorul de Guineea e unica fiinţă care îl întîmpină,strecurîndu-i-se periculos printre picioare. Ambii mi se parparteneri egali din acelaşi ecosistem natural ori filmexistenţial.

Încercarea repetată (şi puţin neghioabă, aş zice!) a lui Adonode a-şi turna lapte direct din cutie peste cafeaua neagră, demultrăcită, coincide cu efectele de vîrf ale lunii pline. Pot jura căomul meu gîndeşte şi acţionează în transă. Spre (parţial!) mareamea surprindere, Costenar a vărsat peste porcuşorul de Guineeaaproape tot laptele. Cu o oarecare anticipare de cîteva secunde,papagalul generase deja un zgomot gutural suficient de alert pentrua atrage atenţia a două patrule de poliţie: dar insuficient încîtsă fie de real folos partenerului său cu blană linsă şilucioasă.

În doar cîteva secunde, Costenar se pomeneşte lungit pe podea,înainte de a ajunge cu vîrful degetelor (de la mîna dreaptă)spătarul de lemn al scaunului. Toată nebunia selenară care a urmatmai departe s-a desfăşurat chiar în bucătăria lui mică, neprevăzutăcu decoruri magice. Dar totul s-a petrecut atît de repede, încîtreproducerea evenimentelor nu ar imita decît rîgîiala careconcurează consumarea unei halbe răcoaroase de bere.

Mai întîi a apărut o nălucire, parcă preluată dingiumbuşlucurile lui Jerry-şoricelul împărţite cu motanul Tom dinserialul animat omonim sau din metamorfozele magice alepoveştii "Cenuşăreasa", dar cu o tentă eroică şi eroticăneşteptată: porcuşorul de Guineea, bietul animăluţ de companiesolitară, a fost cuprins parcă de un soi de letargie cosmicăgenerală, urmată de o convulsie artistică parţială.

În tot acest timp, corpul a început să i se mărească cuaceeaşi viteză cu care blana scîrboasă căpăta reflexe de pieleumană. Eu însumi am fost nu puţin scandalizat, văzîndu-l cum setransformormă într-o blondă sexy: direct pe retina mea dilatată.Ochii săi languroşi, despre care cu cîteva clipe în urmă nu ai fizis că puteau aparţine unui animal cu blană linsă şi lucioasă,străpung cu greu întunericul format artificial, lăsînd loc deaccesibilitate semantică echivocă: aşa cum recrutul visător poateconfunda cu uşurinţă steaua de mareşal cu cea de sergent.

Dar minunile abia îşi încep marea lor paradă: mai exact să sedea într-un spectacol teluric deloc gratuit. În ceaşca cu cafeaconcentrată (pe care Costenar nici aşa nu a reuşit să o dilueze)apare o altă nălucire, la fel de erotică, una care treptat seîncheagă în trupul nud al unui negru african. Ştiu că aici nu potsă greşesc: forţa lui impresionantă dar genuină şi nările umflatecare filtrează aerul din jur îmi amintesc pe dată de eroii meipreferaţi din lecturile romanelor cu sclavi, iniţiate încă petimpurile copilăriei mele neautorizate.

Emanciparea bruscă se pare că comportă şi ea nişte riscurispecifice, chiar dacă istoricii profesionişti atrag atenţia maimult asupra efectelor psihologice marginale. Negroidul se dă lablondă cu aceeaşi repeziciune cu care s-a "materializat" din ceaşcacu cafea de pe masă: precum Afrodita din spuma mării.

Aceasta, adică blonda naturală - şi nu zeiţa greacă afrumuseţii -, începe să rîdă în hohote, stricîndu-i brusc toateplanurile macisiste. În mentalitatea sa originară, negrul desigurnu înţelege care e motivul acestui rîs obraznic şi totodată nu maipuţin îmbietor. Dar urmărind linia privirii emanate de blondaemancipată, numai o clipă durează să vadă că nu are penis. Se uităîn jur şi zăreşte colivia.

Tipul zîmbeşte cu o doză permisivă de nedumerire, luminîndtoată camera cu sclipirea intensă a dinţilor săi albi, care nu aucunoscut cariul industrializării forţate. Cu degetele mîiniidesfăşurate peste aripile păsării cu cioc încovoiat, negrul scoatepapagalul şi îl pune iute în zona sa genitală. La fel defulgerător, papagalul îşi lungeşte extremităţile şi se transformăîntr-un penis mătăhălos, împrejmuit cu păr creţ şi vopsit în maimulte culori. Pomenindu-se dotat subit cu un organ genital masculindemn de toată invidia pe întreaga sa linie adamică, tipul negroidîşi pîlpîie rapid retinele pigmentate cu galben: acum priveşte maineajutorat decît în clipa cînd realizase că n-are deloc sex.

Lucrul cel mai penibil care putea să se întîmple în aceastăscenă (incitantă, neîndoios) putea să fie doar unul cu putinţă,fapt care s-a şi întîmplat: luneta mi-a lunecat din mîini. Zgomotulţăndărilor împrăştiate în jur au avut un efect cel puţin tonifiant,dacă nu chiar hagiografic: pentru "eroul" meu lovit de efectelelunii pline.

Imediat ce se trezeşte din transa de jumătate de oră, Adonoface un tur vizual al bucătăriei. Pe podeaua lucioasă vede ultimelepicături de lapte, pe care porcuşorul de Guineea tocmai reuşeşte săle lingă cu o dexteritate nebănuită pentru un rozător. Aşa lungit,Costenar ridică cutia goală şi o aruncă la coşul de sub chiuvetă.Trezit şi revigorat complet, îl văd cum începe să umble nervos.Abia atunci observă că uşa de metal a coliviei e deschisă.Papagalul umblă neliniştitit dintr-un colţ în altul, repetînd fărărăgaz "Lu-na... Luuuuu-na...Lu-naaaaa...".

Dacă ar privi mai cu atenţie, Costenar ar putea remarca, fărălegătură aparentă, penele zburătăcite ale păsării. Dar oricum nu arînţelege mare lucru din tot ce s-a întîmplat în lipsa lui(terestră, pot spune exact).

Ţinînd încă ceaşca în mînă, Costenar priveşte repede afară.Rămîne uimit pentru o clipă, aş putea spune că chiar imobilizat(mental). Din colţul de jos al lunii curge o substanţă lichidă, cureflexe spumoase de lumină albă-albă. Cu ochii larg deschişiurmăresc, mai curînd imobilizat (în transă!), cum bărbatul urcă dela mansarda celui mai înalt bloc din oraş. Ajuns pe acoperiş, îlvăd pe Costenar cum îşi întinde iute ceaşca sa mov, pictată cumotive pastorale, marginile căreia, în numai două secunde,debordează de cel mai pur lapte natural.

Atunci îmi caut şi eu, instinctiv, vasul mic de porţelan dincare îmi sorb de obicei dejunurile frugale şi solitare. Cuvîrfurile degetelor aproape lipite (de la mîna stîngă) apuc cana detoarta sa tocită, iar cu cealaltă mînă, acum liberă, încerc sădeschid geamul ermetic al camerei de la subsol.

Dar imediat mă văd obligat să renunţ, realizînd că noi doi -eu şi Costenar - am atins evoluţii diferite ale aceleiaşi maladiişi, în timp ce trag înapoi perdeaua pentru a mă proteja de efectelefatale ale lunii pline, cu lumină devenită brusc ruginită, măautosurprind că reflectez aproape cu voce tare: "N-ar fi rău deloc,fratele meu, ba chiar foarte bine, în perspectivă medie, să-migăsesc o chirie la un alt etaj şi într-o altă clădire şi, cineştie, poate într-o altă viaţă"...