• Leu / EUR4.7834
  • Leu / GBP5.7074
  • Leu / USD4.4307
Ziarul de Duminică

Fotografii Bucurestilor (III) (1881-1914)

Fotografii Bucurestilor (III) (1881-1914)

Franz Mandy; Leon Wandelmann; Grand Hotel de France; Bulevardul Maria (dreapta sus); Tribunalul Capitalei; Piata Teatrului National la 1906 (dreapta jos)

04.08.2006, 13:18 1062

In vremea regelui Carol I

Prabusirea trinitatii Szathmari-Duschek-Reiser s-a resimtit cativa ani, in sensul ca amatorii de fotografii au apelat la fotografi incepatori, indolenti ori nepriceputi. Majoritatea portretelor sau a fotografiilor de grup din anii 1881-1885 sunt de foarte slaba calitate, ca si cum ar fi fost refotografiate. Au existat si firestile exceptii. Golul lasat de maestri a fost destul de rapid umplut de artisti care bateau de ceva timp la portile consacrarii.

De departe cel mai bun s-a dovedit a fi Franz Mandy (1848-1910). A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Firma Mandy et Co., de fapt asociatia Franz si J. Mandy, a rezistat concurentei pana in 1879, cand J. Mandy pleaca la Ramnicu Valcea si, de-acolo, la Targu-Jiu, unde activeaza aproximativ un deceniu. Intre putinele fotografii cu antetul J. Mandy et Co. existente in colectiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei se detaseaza aceea intitulata Intrarea armatei romane in Bucuresti. 8/20 octombrie 1878. Este o lucrare de mari dimensiuni, in sepia, luata dintr-un unghi care favorizeaza compararea starii de spirit a multimii cu maretia trecerii ostenilor condusi de Carol I pe sub Arcul de Triumf inaltat la Rondul II de la Sosea.
Franz Mandy, independent acum, mentine atelierul in Calea Victoriei 21, colt cu strada Sarindar, pana in anul 1881, cand se stabileste in "Piata Teatrului. Casele proprii". Ca majoritatea fotografilor de atunci, avea o pregatire artistica superioara, considerandu-se in primul rand pictor, insa, fie ca maniera ii era desueta, fie ca fotografia ii aducea un venit sensibil mai mare, a optat in favoarea artei fotografice. Reclama aparuta in Bucarest. Manuel du Voyageur din anul 1879, pagina 9, pe langa sublinierea emfatica a calitatii utilajelor din dotarea atelierului pour les photographies les plus compliquees si a dimensiunilor fotoportretelor, dezvaluie o specialitate des photographies pour enfants inca neconfirmata.
Adevarata specialitate a acestui fotograf a fost fotografia de arta, evidenta chiar si la o cercetare sumara. Daca portretistica lui Mandy este suficient de cuminte in comparatie cu finetea psihologica a portretelor lui Wollenteit, cu spontaneitatea proprie portretelor lui Szathmari sau cu expresivitatea multor portrete obtinute de Duschek, in compozitie si nu de putine ori in vedute acesta s-a dovedit un maestru. Claritatea exceptionala a fotografiilor executate de Franz Mandy, prospetimea lor uimesc si astazi cum au uimit si in epoca, un singur coleg de generatie, Ioan Spiresu, incumetandu-se sa-l concureze.
Recunoasterea oficiala a artei lui Mandy a fost rapida. Inca din anul 1878 s-a bucurat de obtinerea titlului de "Fotograf al Curtei Domnesci", dar pentru merite care nu sunt clare, la data respectiva aflandu-se in plina tentativa de afirmare. Curand va fi numit si "Fotograf al MSA Doamnei", adica fotograful particular al Reginei Elisabeta, titlu nu doar nou, ci si superfluu, paralel cu primul. Insa marele artist inca nu-si facuse aparitia.
Cum am mentionat mai sus, in 1881 Mandy isi amenajase un nou atelier peste drum de Teatrul National, langa cofetaria si clubul lui Fialkowsky, pe strada Stirbey Voda, numita din 1890 Campineanu, pentru portiunea cuprinsa intre strada Calvina si Calea Victoriei. Fotografiile provenite din acest atelier sunt realmente fastuoase, marturii ale preocuparii sale in a-si sincroniza tehnica si maniera de fotografiere cu ultimele noutati in domeniu. Impreuna sau indata dupa Spirescu, el a introdus "la noi" platinotipia si fotografiile rastrate, ca in februarie 1893 sa fie primul fotograf din Romania care anunta publicul ca executa si "fotografii in culori"! Este vorba de fotografii monocrome, diferite de cele obisnuite doar prin nuanta: verde, rosiatica, albastruie etc.
Cine crede ca Mandy s-a multumit doar cu activitatea "in atelier" se insala. Fotoreporter, participa la festivitatea redeschiderii Portilor-de-Fier (15/27 septembrie 1896) in prezenta imparatului Franz Josef, a regelui Carol I si a regelui Serbiei. A doua zi, pe ruta Varciorova - Turnu Severin - Craiova - Slatina - Pitesti, imparatul Austro-Ungariei va sosi la Bucuresti, unde timp de doua zile va discuta cu suveranul Romaniei problema persecutiei memorandistilor si a drepturilor romanilor din Imperiu. Ioan Spirescu, Franz Duschek - fiul si Gustav Waber vor imortaliza Capitala impodobita ca niciodata in istoria ei, in timp ce Franz Mandy va fotografia interiorul Palatului Regal. Sunt fotografii de inalta calitate si, pentru cateva, expuse la Expozitia Universala de la Paris din anul 1900, Mandy va obtine mentiunea de onoare.
In acelasi an se va asocia cu dirigintele atelierului sau, Etienne Lonyai, cel care va fonda "Asociatia artistilor fotografi" din Romania. Pana la moartea sa, survenita in 1910, Mandy va lucra neobosit, animat parca de tineretea secolului al XX-lea, redand intr-o tehnica impecabila imagini de pe vechi clisee proprii sau provenite din atelierele lui Frederich Schiller si A.D. Reiser, imagini ale unui Bucuresti care nu mai exista de mult. Insa fotografiile care ne uimesc si ne incanta sunt cele in care figureaza Principesa Maria, culmea artei lui Mandy, dar si a fotografiei artistice din Romania. O curiozitate: incepand cu Mandy, atelierele de succes si-au continuat o vreme activitatea, uneori ani buni, si dupa decesul fotografului care le-a facut "celebre"...
Putinele informatii referitoare la activitatea lui Eduard Pesky (1835-1909) cu greu pot creiona biografia acestui pe nedrept ignorat artist (pictor si fotograf). S-a nascut la Codlea. Studiile le-a facut la Brasov si la Budapesta. Revenit la Brasov, a lucrat in atelierul lui Samuel Herter, trece apoi prin Buzau, pe la Karl Bomhes, de unde, prin anul 1876, se indreapta spre Galati. Cu banii castigati pana atunci si in asociatie cu o misterioasa M-me Julie, a reusit sa-si amenajeze un atelier pe strada Domneasca, langa tipografia lui Otto Bielig. In 1882 cateva anunturi in presa ii semnaleaza prezenta in Bucuresti. Aici cumpara cele doua ateliere detinute de Andreas Reiser, care isi lichidase afacerile ca sa-l insoteasca pe Duschek-tatal in Egipt. Succesiunea prezenta in gazete pana la jumatatea lunii ianuarie 1883, adica aproximativ sase luni, tradeaza o acomodare dificila, poate mai dificila decat se asteptase datorita situarii atelierelor in inima Capitalei.
Lansarea propriu-zisa poate fi considerata publicarea in Cimpoiul, gazeta lui Frederic Dame, a portretului litografiat al lui Grigore H. Grandea, creatorul celebrului Razboiul persiflat de Caragiale. Comenzile au venit unele dupa altele, permitandu-i un trai decent. Fotografiile, care sufera din cauza folosirii unor substante ieftine, sunt numeroase si au fost executate in intervalul 1883-1889. Din 1890, dupa ce renunta la atelierele de fotografie, se dedica exclusiv picturii, avand un atelier de "pictura academica" in casa proprie de pe Strada Doamnei. A lucrat acolo alaturi de sotia sa Wilma, specialista in broderie, pana in anul decesului, in 1909.
Meritul de capetenie al lui Eduard Pesky este acela ca a fost primul "fotograf de cladiri" si primul care a cautat sa surprinda realizarile edilitare dintr-un oras in necontenita transformare. Sunt fotografii reci, care tradeaza mai mult curiozitatea si consternarea autorului, decat sentimentul ca este martorul unui fenomen grandios. Acest "fotograf al Bucurestilor" nu a vrut sau nu a putut sa fie si bucurestean.
Contemporan cu Pesky, Iosif Szollosy (1805-1884) a avut un traseu al carierei destul de sinuos. De fapt, doar cu numele a intrat in istoria fotografiei bucurestene. S-a nascut la 28 noiembrie 1805. Fost lucrator in "Tipografia Craiasca" de la Budapesta, a venit in Bucuresti cu Zaharia Carcalechi pentru a pune pe picioare, la Hanul Greci, tipografia unde va aparea Cantor de Avis, ulterior Vestitorul Romanesc. Dupa vanzarea acestei tipografii in cursul anului 1857 de catre Alexandru Carcalechi, fiul fostului patron si mentor, Szollosy a intrat intr-un pronuntat con de umbra. Il descoperim abia in 1870, cand, asociat cu E. Graeve, a fondat la parterul Hotelului Brofft cunoscuta "Librarie Noua". La finele anului 1882 si inceputul anului 1883, a cumparat atelierul lui Duschek din Strada Franklin 3, diriginte de atelier fiind Gustav Waber, cunoscutul fotograf de mai tarziu cu firma "Fotografia Noua". Din cauza varstei inaintate, a cedat curand atelierul si firma tinerei sale sotii Marie Szollosy, care, din motive sentimentale, il va inlocui pe Waber cu Ioan Spirescu. A fost si o alegere fericita, marele talent al lui Spirescu spunandu-si imediat cuvantul. La Concursul general anual al Societatii Cooperative a constructorilor si meseriasilor romani, firma Szollosy a obtinut in ziua de 18 septembrie 1883 medalia de aur si investitura de "fotograf al Curtii". Peste un an, la 9 septembrie 1884, Iosif Szollosy inceta din viata, zice-se dezgustat de infidelitatile consoartei. Solicitata de administratia Salinei Slanic, firma Szollosy a fotografiat interiorul salinei recent electrificat. Albumul obtinut, cuprinzand sase fotografii de format mare, va produce senzatie la Expozitia Universala de la Paris din 1889, unde a fost recompensat cu medalia de aur. Trei ani mai tarziu, obligata de nevestele furioase sa paraseasca orasul, Marie Szollosy a vandut "in mare graba" atelierul lui Spirescu.
Viata trepidanta a Bucurestilor a distrus numeroase cariere, insa pentru Ioan Spirescu (activ intre anii 1882-1922) a insemnat o trambulina, numele sau circuland ametitor din gura-n gura, fie pentru insusirile de crai, fie din admiratie pentru fotografiile sale expresive si, in cazul doamnelor, poetice. Elegant, spiritual, vorbind perfect frantuzeste, era posesorul unei mustati ce starnea suspine si care a fost considerata de invidiosi un fel de cheie miraculoasa pentru inimile altfel impietrite. Insa acest "om de lume" perfect mai era dublat si de un artist al fotografiei apreciat cu superlative de profesorul sau Nadar si de singurul concurent bucurestean in domeniu, Franz Mandy.
Ioan Spirescu si-a inceput cariera, dupa intoarcerea de la Paris, in atelierul Szollosy. Am vazut cand si cum. In 1888 a vandut atelierul din Galati, fondat de tatal sau, Mihai Spirescu, prin 1865, brasovenilor Josef Karl Bloss si Karl Mandy, semn ca se hotarase sa se stabileasca definitiv in Capitala, unde se bucura de renume si unde avea un atelier asaltat de clienti. Un timp il gasim asociat cu Franz Duschek-fiul, dar nu din jena financiara. Drumul celor doi se desparte definitiv in 1893, cand Duschek rascumpara de la fostul asociat atelierul infiintat de tatal sau, iar Spirescu isi amenajeaza un atelier impunator in casa vecina, ambele ateliere figurand pe Strada Franklin.
Din acel an, eliberat cu totul de grija zilei de maine, Spirescu va lucra si pentru propria placere, ca Szathmari sau ca Duschek-tatal. Si numai aceste productii, datorate libertatii, ii vor aduce gloria europeana. A obtinut diploma de onoare la Expozitia Universala de fotografie de la Geneva din anul 1893. Pentru fotografiile ocazionate de vizita in octombrie 1896 a regelui Serbiei Alexandru I a fost recompensat de Carol I cu medalia Bene Merenti clasa 1. Cu o luna inainte, impreuna cu Franz Mandy, Gustav Waber si Franz Duschek-fiul, imortalizase Capitala pavoazata pentru cinstirea vizitei imparatului Franz Josef. Calitatea lucrarilor prezentate Regelui i-a adus titlul de "Fotograf al Curtii". Pe firul acestor succese a figurat si Albumul Curtea de Arges, care a obtinut medalia de bronz la Expozitia Universala din 1889, fiind elogiat de insusi directorul Pinacotecii din Munchen, profesorul von Reber.
Alt fotograf de mare valoare a fost Franz Duschek-fiul (activ intre anii 1885-1919). Insuficient studiat din cauza confuziei de nume cu tatal sau, caruia i-a fost atribuita si creatia fiului, opera lui se intinde de-a lungul a trei decenii. In mod curios, chiar neobisnuit, din ea s-au pastrat doar fotografii de dimensiuni mari si foarte mari. Nu cunosc nici o fotografie tip cabinet de format I sau II. Nu i-a cerut nimeni, barbat sau femeie, sa-i faca o fotografie? Mentionat in anuare, deci prezent in viata bucuresteana, Duschek-fiul s-a deosebit radical de "amicul Spirescu": a cultivat anonimatul, ajungand pana acolo incat sa dispara din istorie si sa fie confundat cu faimosul lui parinte. Modestie, timiditate sau un complex de inferioritate cauzat de personalitatea si de succesele lui Spirescu? S-a multumit sa se retraga sfios si tiptil intr-un turn de fildes. Probabil ca si creatia sa, alcatuita - iarasi curios - din "capodopere", sa fi fost rodul unei intreceri secrete, exclusiv personale, cu Spirescu. Fotografiile Podului Carol I de la Cernavoda executate in 1895 prevestesc curentele innoitoare in arta, de la cubism la suprarealism! Nu prea inteleg cum a fost posibil si ma multumesc cu mirarea. Mai cuminti sunt fotografiile albumului Vederi dupe decoratiunile orasului Bucuresci cu ocasia visitei Majestatei Sale Francisc Josif I Imperatul Austriei si Rege al Ungariei.1896. Cauza? Nu a avut timp sa lucreze pe ele, albumul trebuind sa fie daruit imparatului in ziua parasirii Capitalei. La Expozitia Universala de la Paris din 1900 a obtinut pentru Album pitoresque de la Roumanie nici mai mult nici mai putin decat marele premiu! Rezultatul: o nota amarata intr-un ziar...
Spre deosebire de Duschek-fiul, Alexandru Antoniu (activ intre anii 1890-1925) s-a zbatut toata viata sa se afirme. Ignorat de talent si simtind aceasta grea lovitura a Destinului, a optat pentru ambitie. Pornind la drum cu deviza "vreau, deci pot", Antoniu a lasat posteritatii lucrari curate, valoroase din punct de vedere documentar, dar lipsite de acea atractie magnetica proprie artei. Bineinteles, se intalnesc si exceptii, insa dupa cautari indelungi si obositoare pentru ochiul nerabdator sa fuga de banalitati. Cu toate acestea, el - si nu altul - este fotograful Micului Paris. Lui ii datoram majoritatea imaginilor proaspete a cutarui palat sau cutarui bulevard. Nu vad de ce ar deranja ca s-a bucurat de stima contemporanilor. Fotografiile cuprinse in Albumul General al Romaniei, tiparit in anul 1901 si avand o sectiune importanta dedicata Bucurestilor, i-au adus medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900. Dedicat a son Excellence mr. Tr. Djuvara Ministre de Roumanie a Bruxelles, albumul era totodata si un "Omagiu Corpului Oficeresc din Armata Romana". Aceste aspecte coroborate cu existenta "comentariului la imagini" in limbile romana, franceza si germana fac evident caracterul propagandistic. Convins ca, prin publicarea fotografiilor, face o buna propaganda tarii si numelui sau, Antoniu a mai publicat albumele Expozitia Generala Romana. 1906 si Din Bucuresci (1910), ambele tiparite la Socec.
Fara sa banuiasca, Alexandru Antoniu a pregatit terenul pentru inginerul Stelian Petrescu, inspector la CFR, care, amator fiind, ne-a lasat o "opera fotografica" enorma, fara cine stie ce virtuti artistice, totusi un document extrem de pretios pentru cei interesati de imaginea de ansamblu a Romaniei din ultimii ani de domnie a lui Carol I, de nivelul de occidentalizare atins. Desigur, Bucurestii vazuti de Stelian Petrescu reprezinta un pas inainte fata de ce stim de la Antoniu si au un aer, parca, mai vesel.
Portretist prin excelenta, dar nu si excelent, Leon Wandelmann - fiul (activ intre anii 1897-1940) se lauda si el cu "studii la Paris". Nu in atelierul nemuritorului Nadar, ci in atelierul lui Reutlinger, ceea ce-i cu totul altceva. Fiul fotografului care, in 1872, infiintase la Barlad un atelier fotografic si care, primul in Romania, a facut reclama prin intermediul fotografiei unui obiectiv turistic, in speta statiunii Slanic Moldova, urmase cursurile liceului din localitate. La terminarea liceului, in anul 1889, a plecat la Viena, unde a intrat asistent in atelierul lui Kalman Szekly. De acolo, in 1894, s-a dus la Paris, la Reutlinger. A stat mai putin decat la Viena, probabil ca nu prea avea ce sa mai invete. In fine, prin 1896 se afla din nou acasa, in Barlad.
Obisnuit acum cu traiul in marile metropole, s-a decis sa paraseasca "oraselul" in care se sufoca. A ales Bucurestii, un oras pe cale sa devina o mare metropola, exact ce voia. Avand bani, a gasit repede un spatiu propice unui atelier fotografic pe Calea Victoriei, la numarul 43. Cantitatea masiva de fotografii ramasa de la Wandelmann-fiul ne spune ca vadul comercial nu-i inselase asteptarile. Fotografia intr-o saptamana cat intr-o luna la Barlad! Cu toate ca se ferea sa faca altceva decat portrete si "platinotipii inalterabile", din atelierul sau au iesit si cateva "vedute", nu atat de "curate" ca ale lui Antoniu, insa, gratie prezentei umane, mai vii, mai spectaculoase si care, cred, vor infrunta timpul.
Nici creatia fotografica a lui Gustav Waber (activ intre anii 1881-1910) nu a iesit din comun. A lucrat la Szollosy, apoi a infiintat atelierul cu firma "Fotografia Noua". De cateva ori a iesit cu aparatul de fotografiat pe strada, dar imaginile surprinse, desi instantanee, sunt cuminti. Pare preocupat de ceva anume. Probabil ca treburile in loja "Zur Bruderlichkeit", in care activa, nu mergeau cum se cuvenea.
Acestia sunt fotografii cu adevarat importanti din anii domniei ca rege a lui Carol I. Unii sunt remarcabili, neincetand sa ne uimeasca prin arta sau prin calitatea lucrarilor realizate de ei, altii sunt importanti pentru caracterul documentar al fotografiilor despre curgerea Bucurestilor spre infatisarea occidentala de astazi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7834
Diferență: 0,0942
Ieri: 4.7789
Azi: 4.4307
Diferență: 0,1492
Ieri: 4.4241
Azi: 5.7074
Diferență: -0,6476
Ieri: 5.7446
Azi: 4.5078
Diferență: 0,2134
Ieri: 4.4982