• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Fotografii neuronale cu Belu Zilber (IV)



* Colectia de papioane a lui Zilber * Un hohot al sortii neluat in calcul nici chiar de clovnul Zilber * Digresiune despre creatia in inchisoare * Sase-Sapte ore in fiecare zi la Zilber * Perioada cea mai linistitia, mai binecuvantata a vietii mele





Dar poate ca inca un pacat al lui Zilber, acesta ar fi: n-a apucat sa isi valorifice dezinvoltura culturala in alta zona! Caci rafinamentul si originalitatea ii erau mult mai intinse decat si-a permis sa se desfasoare in aceste memorii si meditatii de puscarie. Cunoscandu-l, cele doua carti ale lui imi par de la un punct incolo monocorde, dezamagitoare. Prea tare cantate la cazaciocul comunismului si-al tarafului de tambale si pedepse. Scrise limitat de tema si obsedat de vina. Asta fata de stralucirea permanenta si bonoma de la batranete, a mintii lui. Dar, sub forta socului si a anilor furati, sunt singurele manuscrise pe care le-a lasat. In decembrie 1999 i-am povestit si regretatului Laurentiu Ulici despre cunostinta mea din adolescenta. A tresarit puternic. "Acum inteleg. N-ai aparut chiar din neant. Ce ti-a lipsit tie mai tarziu, a fost un mentor" - mi-a spus. Asa ca voi continua amintirile cu Belu. Cu un sentiment, sigur, mai putin intens ca al sau, ca scriu au rebours.





In 1974 Belu Zilber face primul infarct. Ramasese totusi un luptator optimist si fara leac. Avea sa-mi tina o teorie voioasa: infarcturile cu numar impar sunt mai greu de trecut: primul, al treilea, al cincilea. Dadea exemple de norocosi care rezistasera la sapte infarcturi. El a trait, cred, doar pana la al treilea. Cand l-am revazut fuma mai departe ("Kent" lung, tigara epocii, pe care o stingea intr-o scrumiera cu putin alcool sa-i taie mirosul de tabac ars) si bea coniac, cand si cand.





Daca povestea de inchisoare spunea mai mult despre ce indurase acolo, decat despre ancheta si proces. Apropo de boala, mi-a zis odata ceva ce nu apare in memorii. Facuse o amigdalita severa. Acolo ce sa le dea medicamente; Cunoasterea la 40 C! Ii rezerva un capitol intreg in "Monarhia de drept dialectic". si nu degeaba, chiar daca n-a putut-o scrie pana la capat: "Pentru o amigdalita puternica e buna propria-ti urina. M-a salvat, domnule. Urina altora nu-i buna, n-ajuta!", mi-a spus intr-o dupa amiaza in treacat, firesc. Imaginea ma urmareste si azi si ma gandesc cate a mai trebuit sa indure un om ca el, si ca el toti ceilalti, in afara de bataile crunte?! Si atunci cate alte atrocitati ca aceasta va mai fi parat Zilber in spatele stilului sau "convertit inspre estetic", cate porcarii a mai voalat din delicatetea aia a lui pierzatoare sub "suculenta paginilor" si sub "pofta cu care a-i descrie un tort somptuos", tort da, dar unul de pisat din care-a gustat cu propria-i gura, gura aia fina, ironica... si sa fii acuzat de umor cinic cand ai trait ce-ai trait, asta-i un hohot al sortii neluat in calcul nici chiar de clovnul Zilber!



Cateva zile mai tarziu, mi-a mai povestit "una" din inchisoare. Le spunea cu picatura. "Opt ani in puscarie, nu am avut dreptul la hartie si creion. Ca sa nu innebunesc, am facut geometrie pe cap. Obtinusem niste rezultate. Pe urma le-am uitat!" Tot el, in prima versiune a memoriilor sale, aceea confiscata de Securitate, face o digresiune despre creatia in inchisoare. Spune ca nu se poate face arta in puscarie: Dostoievski a scris un roman al puscariei dar de abia dupa ce a iesit de acolo, etc. Poate ca daca vreo arta a gandirii se impaca cu incarcerarea, aceea ar putea fi doar dintre cele exacte. Experienta povestita de el, o confirma. S-a intamplat insa si la case mai mari. Evariste Galois aruncase in aer algebra moderna cu teoria grupurilor, descoperirea lui de inchisoare, la Lyon in 1832, in cele sase luni de detentie. Fizicianul Louis de Brooglie, in timpul lung cat a stat in spital (alta forma, benigna, de incarcerare) a generalizat la toate corpurile dualismul unda-corpuscul, einsteinian; si a primit Nobelul.



Revenind la ziua in care l-am reintalnit pe Belu in convalescenta dupa primul infarct, imi amintesc ca purta smoching si papion. Sarbatorea. "Am mai scapat o data!". Avea cea mai teribila colectie de papioane ce-am vazut-o vreodata": peste o suta! si de toate culorile. Numai marci bune. Le tinea intr-un splendid secretaire florentin, alb, cu intarsii. El m-a initiat in arta papionului pe care si-acum regret ca mi-am putut-o dezvolta mai tarziu, cand el nu mai era.





Si mai cred ca tot in acel an 1974, un papion mi-ar fi trebuit si mie. Pentru ca si pe mine atunci, m-a ocrotit un inger: in februarie 1974 am scapat ca prin urechile acului de-o moarte clinica. Dupa o infectie extraordinar de violenta, o encefalita. "A fost o minune, un caz la o mie scapa" - le spunea alor mei prietenul lor, doctorul Radu Portocala, tatal publicistului Radu Portocala de la Paris si directorul adjunct al "Institutului de Inframicrobiologie" condus de acad. Cajal. "Sa aprindeti lumanari la biserica! In mod normal copilul trebuia sa ramana idiot. E uluitor de norocos!" - spunea dr. Portocala. Sa raman idiot! Cand ma gandeam ma treceau fiorii, dar un pic, nu stiu de ce, ma si amuzam. Pe atunci radeam din orice. "Spune-i lui Iacob ca ti-a murit mama si va incepe sa rada, ba te va face si pe tine sa razi" - spunea Tudorel Bratescu, baiatul d-lui G. Bratescu cel care a ingrijit editiile Zilber (familia Bratescu se numara printre putinii intimi vechi si statornici ai lui Belu).



Tatal meu care ma iubea enorm si posesiv era mult mai speriat decat mine. Ii era teama sa nu mi se modifice personalitatea. "Ce sa se modifice, domnule?", il incuraja Belutu. Nina Cassian a facut o encefalita zdravana si dupa numai sase luni a-nceput sa-i traga cu vodca tot asa zdravan ca inainte! Si cu scrisul la fel. Dar la insistentele doctorilor, un rabat tot a trebuit sa fac. Sa aman cu un an admiterea la facultate. Ba doctorii voiau sa repet clasa a XII-a ca sa nu ma obosesc. Dar directorul liceului nici nu voia sa auda, voia sa-mi dau si bacalaureatul la timp. Era celebru pentru cerbicia lui. Iata o mostra: cu cativa ani mai inainte, il avusese elev la clasele de gimnaziu pe Nicusor Ceausescu. Bineinteles ca ala invata ca Bula! Si mai facea si pe nebunul grandelui. ("Groza" era unul dintre cele trei-patru licee de stabi. Dar si de copii care mancau cartea). Directorul l-a chemat pe tata-sau, care era doar general, inca mai traia Dej, iar Ceusescu il palmuise pe fiu-sau in clasa! Adevarul e ca in liceu imi facusem un nume aparte. Intrasem primul (la fel ca si prietenul meu, Florin Cazan). Dupa aia an de an ma dusesem la tot felul de olimpiade, cu mentiuni si premii, si pe o paleta extinsa de discipline. Intr-a XII-a ma pregateam cu lotul olimpic de matematica. La 17 ani, scrisesem deja, intr-o primavara, cateva proze si un volum de poezii. Dibuiam chiar si un roman. "Scoala s-ar face de ras sa accepte ca Iacob sa nu-si dea bacalaureatul la timp!" - mi-a transmis directorul Burcescu prin profesoara mea de matematica, d-na Paltineanu. si l-am dat lejer, in pleasna doctorilor.



Astfel ca din toamna lui 1974 eram complet liber. Mi-am lasat pletele sa creasca. Pe de alta parte, Zilber, care isi redusese dramatic, din cauza sanatatii, meditatiile, pe mine m-a luat. Acum lucram singur. Iar intre timp ma hotarasem sa urmez matematica; pauza fusese binevenita. Lucram, e un fel de-a zice. Belu ma tinea dupa inima lui, dar mai intai la rugamintea tatei care se temea ca am prea mult timp liber: cate 6-7 ore in fiecare zi in biblioteca lui din apartamentul de la etajul 5 (daca mi-amintesc bine!) de pe bulevardul Republicii (Pache) de la rondul-piateta Pache.



Desigur, daca as spune ca in fiecare zi aveam cate 6-7 ore de catharctice convorbiri cu Belu Zilber, as exagera. De cele mai multe ori ma lasa singur: cu problemele de matematica pe care mi le propunea si-n primul rand, cu biblioteca lui. Se odihnea mult. Era bolnav. In anul urmator avea sa mai faca un atac de cord. Eu ii rasfoiam cartile frumos legate din biblioteca si visam. Prin fereastra living-ului sau, batea un soare topit si frumos. Intre doua matematici, mai scriam un poem. I le citeam cand iesea de la el din dormitor. Vorbeam mult. Acum acceptase ca relatia noastra nu mai era demult strict matematica. Intrasem in alta etapa, poate cea mai linistita, mai binecuvantata a vietii mele, afara de anii de maturitate, oricum mult mai incarcati... 



*) Belu Zilber, "Actor in procesul Patrascanu", pag. 163

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867