Sebastian F. Amza: Sunt curios. E frig la tine, inauntru, acolo unde ti se lafaie viziunile?
Aurelia Mocanu: Nicidecum, e mai degraba un du-te-vino de imagini, emotii, idei care, intr-un moment fericit, pot propune ceva. Sa ajungi cu ele in afara ta, in cazul de fata pe o panza, iar ele sa se lege acolo, miraculos, intr-o viziune - acesta este inceputul unui drum fragil si dureros. Odata cu acest moment al traiectoriei, insa, frigul este bine-venit, pentru ca numai dozand lucid ingredientele obtii unda verde spre starea de gratie.
SFA: Esti un artist cu trei picioare: unul in America, al doilea la Paris si al treilea pe strada Theodor Aman din Bucuresti. Cam incomod. Cum nasti ideile?... Normal?
AM: Un picior e pe cale sa se atrofieze... Dar sper sa-l reactivez curand cu o expozitie la New York. Cat despre comoditate si normalitate, sunt doua cuvinte aflate in afara granitei oricarei gestatii artistice reale.
SFA: Obsesia pentru papusi... Stii ca, din punct de vedere antropologic, papusa e un substitut. E fetisul unui act de maternitate ratat. De ce atatea papusi, fiindca, dupa cate stiu, tu n-ai avut o copilarie nefericita?
AM: Uite si o intrebare cu un procent ridicat de normalitate!... Nu, nu am avut o copilarie nefericita si nici nu este vorba de un caz de maternitate ratat. E ca si cum ai spune ca Nabokov a scris Lolita pentru ca, probabil, undeva, inauntrul sufletului sau, zac ascunse sentimente pedofile. Artistul este prin definitie un receptor si, in acelasi timp, un transmitator al unui amalgam de date terestre si celeste. Nu este esentialmente necesar ca aceste date sa fie legate de o biografie personala. Subiectul papusilor e o oglinda a orfelinatelor din Romania sau din oricare alt colt al lumii, a mutilarilor la care poti fi supus la o varsta inocenta si extrem de frageda. Deocamdata, nu vreau sa dau mai multe detalii, fiindca e vorba de un proiect in devenire.
SFA: Am observat ca ai pasiunea targului, a iarmarocului. Ce-ti aduce, ce-ti provoaca un astfel de "marche aux puces", in afara de milostenia pentru kitsch?
AM: Ador zona asta a kitschului, a iarmarocului, pentru ca te provoaca sa scoti lucruri judecate ca dezgustatoare din contextul lor habitual si sa le gasesti un alt loc, unde ele capata alte conotatii, se transfigureaza. E ca si cum le-ai mantui.
SFA: Nichita Stanescu... Umbra unui stejar de cuvinte. Vorbeste-mi despre ea!
AM: Sunt indragostita de poezia lui Nichita, ca multi dintre noi. Fata de altii, eu am avut sansa sa cresc in lumina si nu la umbra acestui personaj genial. Lui ii datorez, dar nu numai lui, ci si altor artisti extraordinari care au calcat pragul casei parintilor mei, aceasta putere fabuloasa de a crede in lucruri, parafrazandu-l pe poet, "nepipaibile cu mana".
SFA: Ce defect ai la ochi, de poti picta perfect tablouri uriase? De ce nu stai tu linistita pe un scaunel in natura si sa zugravesti mici peisaje cu paduri, rastoace, dealuri, salcii, holde si canale din Venetia?
AM: Nu e vorba de un defect, glumesti, nu?... Ci de foarte mult exercitiu acumulat in timp. Scaunelele sunt facute, in opinia mea, ca sa stai la coada la carne sau la alte produse agroalimentare care pot sa-ti asigure un trai imbecil, asadar, cica, fericit. Eu am cazut de pe un asemenea scaunel, la un dineu simandicos in sudul Frantei. Tin minte ca trei dintre invitati, printre care si un bancher renumit, cu rame groase de aur pe nas, s-au repezit sa ma ridice. Le-am replicat prompt, din pozitia respectiva, adica cu picoarele in sus si cu privirea azvarlita aiurea printre oaspeti, sa ma lase acolo unde am aterizat, pentru ca soareaua lor de abia atunci incepea sa-mi sopteasca ceva.
SFA: Biotopul tau artistic contine androizi, specii umane translucide, insecte si embrioane un pic mai acatarii. De unde ti se trage asta, din "malformation" sau "bienformation"?
AM: Cred ca se trage din amandoua, hai sa zicem mai degraba asa: "malformation plus bienformation egal deformation personnelle de la realite...". Obsesia a venit in mod bizar natural, evoluand treptat spre subiectele pe care le abordez astazi. Ea vine din spatiul experimental comunist, din biotehnologie.
SFA: Pasiunea personajelor tale, chiar si cand fac dragoste in baie, de pilda, da impresia ca e cumplit de rece. Ce se afla la mijloc, exorcism sau disimulare? Galvanizare bine temperata sau glaciatiune vijelioasa?
AM: E o pasiune dictata de altcineva; altcineva apasa pe buton. E probabil un proces care va fi din ce in ce mai utilizat in acest eon in care majoritatea prefera sa fie manata de la spate catre un spatiu virtual "safe" si fara emotii.
SFA: Personajele tale nu fac umbra Pamantului, nici macar degeaba. Sunt oameni sau aratari?
AM: Entitatile astea ale mele sau ale cui o vrea sa aiba de-a face cu ele se afla in plin tranzit, dezorientate si speriate. Ele sunt si una, si alta si imi populeaza viziunile cu o nonsalanta coplesitoare.
SFA: Sub mantaua carui maestru te-ai strecura cuminte si ti-ai vedea de vedenii?
AM: Sub mantua jocului cosmic. Cat despre "cuminte", iata un alt cuvant pe care am sa-l rostogolesc spre periferiile universului meu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
