La Muzeul Municipal, în fastuoasa Sală a Oglinzilor de la etajul Palatului Suţu, a fost deschisă expoziţia de pictură a unei foarte apreciate plasticiene germane, Gabriele Lockstaedt. Născută în 1957, absolventă a celebrei Academii de Arte din München – oraş în care şi locuieşte – artista are o prodigioasă activitate pe plan naţional şi internaţional. Acum îşi adaugă şi Bucureştii pe salba capitalelor lumii unde a expus, în galerii şi muzee de mare prestigiu. Mult premiată şi medaliată pentru operele sale, menţionez doar cea mai recentă distincţie, Trofeul ARTMUSEUM, ce i-a fost acordat cu ocazia celei de-a 3-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Pictură de la Chişină, în anul 2013. Imediat după ce fusese laureată, în iunie trecut, a deschis la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei o expoziţie intitulată Între durere şi speranţă, apreciată de publicul basarabean căruia i-a dovedit valoarea operei ce binemeritase şi fusese răsplătită, cum se cuvenea, de un juriu avizat. Cu acea ocazie ne-am cunoscut şi am plănuit prezentarea actuală a unei selecţii din creaţia sa recentă în Capitala noastră.
Cu toată aparenta apetenţă pentru abstracţiuni şi gestualism, Gabriele Lockstaedt este o visătoare şi o poetă a palpabilităţii. La o analiză în profunzime a pânzelor sale se pot decela sursele realiste: o corolă de floare, un pistil, un trunchi de arbore, o siluetă umană, toate învăluite într-o pâclă misterioasă, de roman gotic. Uneori, prin pensulaţie şi irizările tonurilor, dă impresia că ar avea tendinţa de întoarcere spre impresionism şi spre culorile-lumină ale maeştrilor de la Pontoise. Dar această senzaţie este trecătoare pentru că artista ştie exact unde vrea să îşi aducă privitorul şi ce să îi transmită. Acea cortină născătoare de întrebări şi surprize pentru ochiul versat a desluşi mesajul ascuns al compoziţiei este obţinută prin adăugarea unor straturi de cenuşă peste culoarea încă udă, păstrând transparenţa dar estompând unele aspecte pe care te invită să le ghiceşti. Prin această metodă ea nu părăseşte tehnicile tradiţionale spre a se orienta către arte povera, obţinută din resturi şi materiale lipsite de nobleţe şi nici nu se defineşte ca o adeptă a lui Kurt Schwitters cu ale sale „mertz”. Lockstaedt rămâne fidelă artei de şevalet şi construcţiei solide a compoziţiei, fără a lăsa ceva la voia întâmplării, deşi îi place să dea iluzia că unele segmente sunt rodul purtării aleatorii a penelului, sub imperiul onirimsului. De altfel, lumea viselor este prezentă în multe dintre lucrările sale, atât în titulatură cât şi în rezultat (Vis recurent; Coşmar; În spatele perdelei). În fiecare dintre acestea, prin aburul stării de veghe, apar chipuri nesigure de cunoştinţe, prieteni sau vedenii ale zonelor crepusculare, prezenţe inexplicabile şi anxietante. Un spectru, trasat în cretă albă, închipuieşte un autoportret ce pune întrebări dificile şi oferă răspunsuri ciudate, transcrise pe pânză, ca într-o şedinţă de spiritism: „Why does it have to be me?” – „This is the question you are asking yourself!”.
Întrebări obsedante, chiar dacă neformulate explicit, sunt concentrate în toate lucrările artistei, precum în polipticul de mari dimensiuni (7 voleuri) , în tonuri de roşu greu, intitulat În spatele scenei, sau în suita de cadre de mici dimensiuni Transformer, sau în Nexus. Cenuşa este catalizatorul etapelor vieţii, început şi sfârşit, Phoenix regenerator.
Din când în când are plăcerea să reviziteze unele curente ale începutului modernismului modificând doar gama. Astfel, experimentează trăirile suprematiste ale lui Malevici, însă într-un dialog sui generis dintre un pătrat roşu cu un altul alb. Peisajarea, fie ea şi în ritm abstract, îşi are locul bine definit în selecţia de faţă: Aurora şi Milk Forest se revendică de la lecţia naturii, atât de bogată şi recompensantă.
Stăpână pe o bogată cultură vizuală şi livrescă, în unele lucrări face referiri la alte zone ale creativităţii ca, de pildă, filmul sau romanul. Pânza ce poartă numele marelui cineast rus Tarkovski reprezintă o citire şi transpunere, în limbaj plastic, a efectelor filmice ale regizorului. În altă expoziţie l-a evocat pe Asimov într-un ciclu de pânze pline de conotaţii specifice literaturii science fiction în care acel autor s-a distins. Această deschidere spre varii zone ale spiritualităţii umane îi oferă sugestii şi îi potenţează propria creativitate.
Translarea de la real la oniric, de la concret la pură abstracţiune, de la pensulaţie mărunţită la gestualism dezlănţuit, de la modelarea pastei la colaj plat, conferă lucrărilor semnate de Gabriele Lockstaedt varietate şi prospeţime, atractivitate şi agreabilitate.
Expoziţia este deschisă până în 18 aprilie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
