• Leu / EUR4.9454
  • Leu / GBP5.7743
  • Leu / USD4.8344
Ziarul de Duminică

Gaudeamus, cu o primă doamnă, vrăjitoare şi mistere/ de Elisabeta Lăsconi

Gaudeamus, cu o primă doamnă, vrăjitoare şi mistere/ de Elisabeta Lăsconi

Galerie foto

Autor: Elisabeta Lasconi

21.11.2014, 00:15 212

Prima doamnă a romanului

Se numeşte Murasaki Shikibu şi a trăit în Japonia, în perioada Heian, poate cea mai rafinată şi mai frumoasă epocă a civilizaţiei nipone. S-a născut în 973, dar data incertă a morţii a născut multe supoziţii – 1014 ? 1026 ? Prin căsătorie a intrat în familia Fujiwara, una dintre cele mai însemnate şi puternice familii din istoria Japoniei.

Povestea lui Genji îi aduce preţuirea încă din timpul vieţii, este considerat capodopera prozei japoneze şi primul roman din istoria lumii, scris înr-o epocă în care Europa străbătea un ev mediu întunecat, măcinată de războaie şi epidemii, iar scrisul şi cultura erau privilegii rare.

De altfel, la curtea imperială unde a fost şi Murasaki Shikibu poftită ca doamnă de onoare, trăia şi altă scriitoare, care a creat o carte şi azi citită cu încântare – Însemnările unei perne.

Viaţa doamnei Murasaki este subiectul unui foarte frumos roman intitulat Povestea doamnei Murasaki (traducere de Diana Tihan, Editura Humanitas fiction) titlu perfect simetric cu al capodoperei ei. Autoarea cărţii, Liza Dalby, este şi ea o personalitate surprinzătoare: americancă fascinată de Ţara Soarelui Răsare cu tradiţiile ei până azi păstrate cu discreţie şi eleganţă, într-atât de pasionată, încât s-a dedicat studierii tagmei gheişelor şi a ajuns să fie acceptată să lucreze ca gheişă în Japonia, singura străină care a avut parte de un asemenea privilegiu.

 

Thrillerul psihologic al anului

Susan Harrison (1948-2013) a fost o scriitoare şi artistă ca­nadiană, care s-a făcut cunoscută sub numele A.S.A. Harrison. A locuit la Toronto. A publicat câteva cărţi de nonficţiune. Pri­mul ei roman, „Soţia tăcută”, a apărut în 2013 şi a fost primit cu entuziasm deopotrivă de critica literară

şi de marele public. La puţin timp de la apariţia cărţii, autoarea a murit de cancer, la vârsta de 65 de ani.
Despre romanul ei s-a spus că este „un portret cutremurător al unei relaţii cu un sfârşit devastator“.  Jodi şi Todd se află la un moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bo­gat, iar ea, psihoterapeută, care lucrează de acasă cu jumătate de normă. Romanul este un thriller psihologic despre
căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, re­latat al­ternativ din perspectiva celor două personaje principale.
 

„Vrăjitoarea braziliană”

„Marea vrăjitoare a literaturii braziliene” se numeşte Clarice Lispector  şi este prima oară tradusă la noi cu romanul Aproape de inima vijelioasă a lumii (Editura Univers) publicat când autoarea avea 23 de ani: povestea unei tinere dintr-o familie bună, care caută să împace interiorul strălucitor al minţii ei cu exteriorul lumii. Eroina are supranumele de viperă şi în copilărie şi la maturitate.

Clarice Lispector (1920-1977) are origini europene, provine dintr-o familie de evrei din Ucraina, care a emigrat în Brazilia, a studiat Dreptul, s-a căsătorit cu un diplomat şi l-a însoţit în misiunile sale în Europa. În timp şi-a construit opera – douăzeci de cărţi care cuprind romane şi proză scurtă, eseuri şi literatură pentru copii.

Şi, atenţie!, traducerea o semnează Dan Munteanu Colan, cunoscut prin tălmăcirea unor mari autori spanioli şi sud-americani, care ne face surprinza unei aventuri spectaculoase în portugheza braziliană, dat fiind faptul că este unul dintre specialiştii importanţi în limbi romanice.

 

Numele este cifrul unui mister

O tânără însărcinată şi uşor derutată, un cuplu de octogenari norvegieni, un bătrân venit tocmai din Argentina – iată patru personaje prinse într-o legătură pe care nici ei n-o ştiu. Şi toate se petrec într-un sat de pe Coasta de Est. Tânăra se numeşte Sandra, este însărcinată cu un bărbat de care nici vorbă să fie îndrăgostită, bătrânul venit din Argentina se numeşte Julián, iar octogenarii sunt Karin şi Fredrik Christensensen.

Totul arată ca un test de inteligenţă, dar datele fixează situaţia iniţială a unui roman care te ţine cu sufletul la gură: Misterul numelui tău, cu care scriitoarea Clara Sánchez (născută în Mexic, dar trăind în Spania, unde şi-a făcut studiile) a dat marea lovitură în 2010, după două decenii de scris: Premiul Nadal şi un şir de traduceri în alte limbi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9454
Diferență: 0,0101
Ieri: 4.9449
Azi: 4.8344
Diferență: 0,5324
Ieri: 4.8088
Azi: 5.7743
Diferență: -0,1763
Ieri: 5.7845
Azi: 4.9860
Diferență: 0,1808
Ieri: 4.9770