Ziarul de Duminică

Generaţia mea – în căutarea timpului trecut (I)

Generaţia mea – în căutarea timpului trecut (I)
10.06.2010, 15:42 67

Revederile peste ani sunt triste. Pentru că niciun om nu observăcă şi peste el a trecut vremea. Se uită la ceilalţi, şi-i aminteşteperfect cum erau ultima dată când s-au văzut -şi asta se poate săse fi întâmplat acum 20-30 ani -, nu poate dicta privirii să nusesiseze firele albe şi cutele de pe faţă, trupul uşor povârnit şiburticica imposibil de ascuns sub sacou sau sub rochie,întrebându-se unde sunt de fapt oamenii cu care venise să seîntâlnească.

El, la rându-i, este la fel privit de cei din jur şi este şi ella fel ca toţi ceilalţi. Se instalează o veselie forţată,artificială. Toată lumea e veselă ca să nu-şi plângă de milă şi sănu dispere. A trecut un amar de timp peste ei, iar ce-a rămas înurmă pare mai degrabă un imens deşert, în care fiecare încearcă săplanteze nişte oaze sau măcar scaieţi spre a-i rupe monotonia: seinvocă realizări, drumuri prin străinătăţuri, copii, vreo casă devacanţă.

După câteva pahare de vin, grupul cel mare se demixtează:bărbaţii se ridică de pe la mese şi se strâng în cerc, iardiscuţiile plecate de la teme majore sfârşesc în obişnuitelebancuri şi poveşti deocheate, în general cu femei pe care le cunoscsau le recunosc cei din grup. Femeile se studiază reciproc spre ase compara. De cele mai multe ori, fiecare crede că îi estefavorabilă comparaţia, se laudă cu micile/mari realizări alesoţului, mulţumesc proniei cereşti că au scăpat de "ălalalt" -maitoate sunt la a doua încercare în căsnicie -, declară în cor că auo viaţă plină pentru că progeniturile au făcut facultate, că s-aucăpătuit, unii chiar prin străinătate.

Şi bărbaţii, şi femeile vor ajunge, inevitabil, la întâmplăridin anii tinereţii. Nimeni un va avea curajul să spună ce visau eiatunci că vor ajunge, că vor face. Din când în când, fără legăturăcu subiectul, se va auzi un oftat "ei, aşa-i viaţa" sau şi maidurerosul "la tinereţe, la tinereţe toţi suntem deştepţi şifrumoşi". Încetul cu încetul, adunarea se sparge, disperareafâlfâindu-şi aripile negre pe deasupra ei. Nimeni nu ar vrea,sincer, profund, să se mai ducă acasă. Ar fugi. Dar unde?
Probabil inapoi, în timp. În căuatre, în deşertul existenţei dintretinereţe si apus!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) estelicenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a UniversităţiiBucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul"Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, AsociaţiaScriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista"Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica"Reportaj", în "Ziarul de Duminică".

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO