• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Generaţia mea. În căutarea timpului trecut (II)

Generaţia mea. În căutarea timpului trecut (II)

Sita, pe atunci foarte deasă, a admiterilor în facultate părea că adună, pentru patru ani, tineri cam cu acelaşi profil. Filologia făcea o excepţie: în nicio altă facultatea nu era un talmeş-balmeş ca aici.

Convieţuiam cu fete modestuţe rău de tot care îşi mai purtau apucăturile (şi straiele!) de prin satele de unde veniseră, dar şi cu artistele care rataseră pe la teatru de câteva ori, je m'en fiche-iste ce îşi etalau superbele picioare în fustele mini (dar mini rău!) la modă pe atunci, fete ce nu vor afla patru ani pe unde e biblioteca, dar care ne iniţiau în tainele cluburilor de noapte - Atlantic, Melody şi Continental -, iniţiere generoasă pe banii italienilor, somalezilor, yemeniţilor sau ai altor "popoare înfrăţite", cum le zicea Ceauşescu.

La categoria băieţi -aşa puţini cum eram -, diversitatea era la fel de mare: artişti cu capul în nori, oameni bine tocmiţi (pe câţiva nu i-am văzut decât în costum toată facultatea!), foşti studenţi la Politehnică în căutarea adevăratei vocaţii, oportunişti ce intraseră rapid în partid spre a promova în structurile comuniste ale asociaţiilor studenţeşti pentru a prinde o repartiţie cât mai bună. Pe atunci nu cred că sesizam foarte bine diferenţele astea: eram cu toţii colegi, împărţeam frăţeşte în pauze ţigările "Carpaţi" ori "Snagov" (după ce luam bursa), treceam prin emoţiile aceloraşi examene, aveam antipatii şi simpatii comune şi cu toţii (mai ales băieţii) credeam că vom ajunge "cineva" (sau, mă rog, "ceva") în cultura română: care critic, care poet, care prozator! În cei patru ani, micile şi marile întâmplări, iubirile (ce student nu trăieşte o poveste de amor cu un coleg recte cu o colegă?), anticariatele pe care le străbăteam, celebra doamnă Nela de la standul de cărţi sau madam Stroie - secretara, banda făcută la cantină (până şi eu, bucureştean, am ajuns într-o zi să fac banda pentru că învăţam în grup la cămin şi nu m-am mai dus acasă să mănânc), toate acestea ne creau iluzia unui grup, unui an, unei promoţii, unei viitoare generaţii ce nu se va desface niciodată!

A fost de-ajuns să se volatilizeze emoţiile ultimului curs, să se piardă plecând pe geam, luând-o pe Edgar Quinet, spre a coborî prin Constantin Mille, ocolind clădirea "Universului" în Cişmigiu, plutind o vreme pe lac înainte de a se duce spre nicăieri ecourile lui "Gaudeamus" pentru a ne arăta ce firave erau legăturile dintre noi. La repartiţie, nu mai eram decât indivizi care nu voiau altceva decât să plece, să plece, să plece. Să plece dacă se poate la ei acasă, ori cât mai aproape de casă, iar pentru asta totul era permis, nimic nu era interzis. O colegă blătuise listele cu secretara care, chipurile, îi bătuse la maşina de scris greşit media şi o mutase în felul ăsta cu vreo sută de locuri mai în faţă, o alta adusese un certificat medical care atesta că e gravidă (cei cu copii aveau prioritate la repartiţii) - fapt ce-a născut la comisie o adevărată dezbatere: dacă un viitor posibil copil este egal cu unul gata născut! Multe căsătorii s-au încheiat în pripă în acea lună dintre finalul de studenţie şi repartiţii pentru ca tinerii însurăţei să fie repartizaţi în acelaşi loc! Oglinda grupului nostru - în care ne vedeam frumoşi, deştepţi, talentaţi şi boemi - fusese scăpată din mâini şi se spărsese în ciobuleţe în din care nu mai puteai cuprinde un chip!

Rama subţire a studenţiei nu a fost de-ajuns pentru a ne ţine uniţi. Nu criteriul biologic, nu micile idealuri, marile visuri sau deşartele speranţe creează o generaţie. Nici măcar solidarităţi nu creează. Risipirea în lume este o risipire în timp: fiecare dintre noi ne ducem în timpul culturii, al mentalităţilor, al aspiraţiilor noastre. Cei cu care am pornit al drum - la cenaclul "Junimea" - nu erau preponderent din anul meu. Ba, dimpotrivă. Am rămas peste amarul de ani tercut peste noi prieten şi solidar în generaţie cu Iova, Ene, Paraschivoiu, Preda, Cristian Teodorescu, într-un foarte târziu apărând cei din an cu mine ca Ioan Lascu sau Gabriel Năstase. Am fost coleg de an cu critici, istorici sau editori pe care îi respect: Paul Dugneanu, Valentin F. Mihăescu, Alexandru Condeescu, Lucian Hanu. Nu ne-au legat însă şi aceleaşi lupte pe aceleaşi baricade ale unei noi literaturi. De aceea, şi-acum resimt dureros dispariţia marilor mei prieteni, cu precădere literari, Nedelciu (foto), Flora, Crăciun, Lăcustă

Cu ei dialoghez încă prin cărţile pe care le-au lăsat. Deşi, nu de puţine ori, tocmaind palnuri pentru a doua zi, mă trezesc gândind « Îl voi vedea pe Ionică la Uniune», «Să-i dau un telefon lui Mircea», «Să răspund emailului lui Meşteru» , «Să-l întreb pe Geroge despre…».

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în "Ziarul de Duminică".

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Principalele valute BNR - ieri, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867