Sita, pe atunci foarte deasă, a admiterilor în facultate păreacă adună, pentru patru ani, tineri cam cu acelaşi profil. Filologiafăcea o excepţie: în nicio altă facultatea nu era un talmeş-balmeşca aici.
Convieţuiam cu fete modestuţe rău de tot care îşi mai purtauapucăturile (şi straiele!) de prin satele de unde veniseră, dar şicu artistele care rataseră pe la teatru de câteva ori, je m'enfiche-iste ce îşi etalau superbele picioare în fustele mini (darmini rău!) la modă pe atunci, fete ce nu vor afla patru ani pe undee biblioteca, dar care ne iniţiau în tainele cluburilor de noapte -Atlantic, Melody şi Continental -, iniţiere generoasă pe baniiitalienilor, somalezilor, yemeniţilor sau ai altor "popoareînfrăţite", cum le zicea Ceauşescu.
La categoria băieţi -aşa puţini cum eram -, diversitatea era lafel de mare: artişti cu capul în nori, oameni bine tocmiţi (pecâţiva nu i-am văzut decât în costum toată facultatea!), foştistudenţi la Politehnică în căutarea adevăratei vocaţii, oportuniştice intraseră rapid în partid spre a promova în structurilecomuniste ale asociaţiilor studenţeşti pentru a prinde o repartiţiecât mai bună. Pe atunci nu cred că sesizam foarte bine diferenţeleastea: eram cu toţii colegi, împărţeam frăţeşte în pauze ţigările"Carpaţi" ori "Snagov" (după ce luam bursa), treceam prin emoţiileaceloraşi examene, aveam antipatii şi simpatii comune şi cu toţii(mai ales băieţii) credeam că vom ajunge "cineva" (sau, mă rog,"ceva") în cultura română: care critic, care poet, care prozator!În cei patru ani, micile şi marile întâmplări, iubirile (ce studentnu trăieşte o poveste de amor cu un coleg recte cu o colegă?),anticariatele pe care le străbăteam, celebra doamnă Nela de lastandul de cărţi sau madam Stroie - secretara, banda făcută lacantină (până şi eu, bucureştean, am ajuns într-o zi să fac bandapentru că învăţam în grup la cămin şi nu m-am mai dus acasă sămănânc), toate acestea ne creau iluzia unui grup, unui an, uneipromoţii, unei viitoare generaţii ce nu se va desfaceniciodată!
A fost de-ajuns să se volatilizeze emoţiile ultimului curs, săse piardă plecând pe geam, luând-o pe Edgar Quinet, spre a coborîprin Constantin Mille, ocolind clădirea "Universului" în Cişmigiu,plutind o vreme pe lac înainte de a se duce spre nicăieri ecourilelui "Gaudeamus" pentru a ne arăta ce firave erau legăturile dintrenoi. La repartiţie, nu mai eram decât indivizi care nu voiaualtceva decât să plece, să plece, să plece. Să plece dacă se poatela ei acasă, ori cât mai aproape de casă, iar pentru asta totul erapermis, nimic nu era interzis. O colegă blătuise listele cusecretara care, chipurile, îi bătuse la maşina de scris greşitmedia şi o mutase în felul ăsta cu vreo sută de locuri mai în faţă,o alta adusese un certificat medical care atesta că e gravidă (ceicu copii aveau prioritate la repartiţii) - fapt ce-a născut lacomisie o adevărată dezbatere: dacă un viitor posibil copil esteegal cu unul gata născut! Multe căsătorii s-au încheiat în pripă înacea lună dintre finalul de studenţie şi repartiţii pentru catinerii însurăţei să fie repartizaţi în acelaşi loc! Oglindagrupului nostru - în care ne vedeam frumoşi, deştepţi, talentaţi şiboemi - fusese scăpată din mâini şi se spărsese în ciobuleţe în dincare nu mai puteai cuprinde un chip!
Rama subţire a studenţiei nu a fost de-ajuns pentru a ne ţineuniţi. Nu criteriul biologic, nu micile idealuri, marile visuri saudeşartele speranţe creează o generaţie. Nici măcar solidarităţi nucreează. Risipirea în lume este o risipire în timp: fiecare dintrenoi ne ducem în timpul culturii, al mentalităţilor, al aspiraţiilornoastre. Cei cu care am pornit al drum - la cenaclul "Junimea" - nuerau preponderent din anul meu. Ba, dimpotrivă. Am rămas pesteamarul de ani tercut peste noi prieten şi solidar în generaţie cuIova, Ene, Paraschivoiu, Preda, Cristian Teodorescu, într-un foartetârziu apărând cei din an cu mine ca Ioan Lascu sau GabrielNăstase. Am fost coleg de an cu critici, istorici sau editori pecare îi respect: Paul Dugneanu, Valentin F. Mihăescu, AlexandruCondeescu, Lucian Hanu. Nu ne-au legat însă şi aceleaşi lupte peaceleaşi baricade ale unei noi literaturi. De aceea, şi-acum resimtdureros dispariţia marilor mei prieteni, cu precădere literari,Nedelciu (foto), Flora, Crăciun, Lăcustă
Cu ei dialoghez încă prin cărţile pe care le-au lăsat. Deşi, nude puţine ori, tocmaind palnuri pentru a doua zi, mă trezescgândind « Îl voi vedea pe Ionică la Uniune», «Să-i dau un telefonlui Mircea», «Să răspund emailului lui Meşteru» , «Să-l întreb peGeroge despre…».
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
