• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Giossanii: Aviatie si pictura

Nu auzisem de aceasta familie inainte ca un prieten regretat, inginerul Radu Constantinescu - fiul generalului Constantin Constantinescu-Klaps si scoborator al familiilor Sturdza si Rosetti -, sa-mi vorbeasca despre ea. Parea un nume obisnuit (ca si al meu) si il asociam doar cu Nicolae Giosan, presedinte al M.A.N. inainte de decembrie '89. Ei bine, lucrurile sunt arhondologic vorbind -, mai complicate...

Vidomostia de boierii Moldovei aflati in tara la 1829, publicata de Alexandru V. Perietzianu-Buzau, inregistra pe "Costandin Giosanu, stolnic, nascut in Moldova, de 39 ani, fiul medelnicerului Stefan Giosanu, locuieste in satul Cautisanii, are parti de mosie" ("Arhiva Genealogica", serie noua, 1-2/ 1994, p. 281); de asemenea, "Stefan Giosanul, stolnic, nascut in satul Fantanelile, de 30 ani, fiul medelnicerului Stefan, locuieste in targu Bacaului" (ibidem, p. 286). Numele provine foarte probabil de la satul Gioseni din judetul Bacau si pentru a-l scoate din domeniul comun a fost scris cu "s" dublu. Paharnicul Constandin Sion nota in Arhondologia Moldovei, cam la peste un deceniu si jumatate de la amintita "vidomostie", despre familia "Josan": "Moldoveni, razasi de la tinutul Romanului, mazali si birnici; s-au radicat la boierie intai un vataf, Stefan, ce au vatajit multa vreme la Fantanele si in domnia lui Scarlat voda Calimah, prin mijlocirea logofatului Costachi Pascanu, fiind vistiernic, l-au facut medelnicer. Doi ficiori ai aceluia, la Ioan voda, unul Costantin s-au facut stolnic si altul, Stefan, medelnicer" (editia a II-a, p.328).
Din aceasta spita proveneau Giossanii de la Roman, intre care s-a facut remarcat comandorul de aviatie Haralambie Giossan, sef al Marelui Stat Major al Inspectoratului Aeronauticii, comandantul scolii militare de aviatie de la Cotroceni (1924 - 1933). Vizitand in aprilie 1999 Cimitirul Ghencea militar, am constatat ca mormantul sau se afla acolo, impreuna cu cel al sotiei sale Rose-Marie. El era fiul lui Grigore (I) Giossan si al sotiei sale Elvira nascuta Boerescu, avand doua surori: Eugenia (casatorita Roiu) si Liliana (casatorita Papazolu). Grigore Giossan avea, la randul sau, un frate, Alexandru si doua surori: Aristita, devenita sotia lui Theodor Lecca - din familia Lecca de la Piatra Neamt, deosebita de cea de la Bacau si de cea din Muntenia (venita de la Brasov) - si Elena, casatorita Nitescu. Aceste date genealogice despre Giossani - ca si cele de mai departe - le datorez descendentei lor, regretata doamna Viorica Lecca (Bucuresti), precum si prietenului amintit mai sus, Radu Constantinescu.
Alexandru Giossan si sotia sa Cassuca au avut, la randul lor, doi fii - Grigore (II) si Alexandru -, precum si doua fiice, Natalia si Maria (casatorita Patrascu). Grigore (II) Giossan a avut trei fete: Georgeta (casatorita mai intai cu un membru al familiei Carlova), Camelia (devenita sotia generalului-medic dermatolog Ion Antonescu) si Ioana (casatorita cu un elvetian pe nume H?lm, avand urmasi la Geneva). Nascuta in 1915, Ioana Giossan s-a manifestat in perioada interbelica in pictura (vezi Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, editie anastatica 1999, p.362).

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743