Ziarul de Duminică

Globalizarea unui ardelean nomad/ de dr. Tiberiu Alexa

 Globalizarea unui ardelean nomad/ de dr. Tiberiu Alexa

Autor: Elena Dragu

09.12.2010, 23:26 43
Cândva, pe vremea când primarevoluţie industrială mărşăluia victorioasă prin oraşele şi sateleEuropei occidentale, teoreticianul de obârşie poloneză TéodorWyzewa nota următoarele cugetări: "Lumea în care trăim, pe care odeclarăm a fi reală, este practic o creaţie a sufletului (simţirii)nostru. (…) A vedea, a auzi înseamnă a crea aparenţe în propriainterioritate, creând astfel Viaţa. (…) Trebuie să construim,dincolo şi deasupra acestei lumi de mizere aparenţe uzuale, lumeasfântă a unei vieţi mai bune: mai bună, căci o putem realiza în modpremeditat, conştienţi că noi o facem. Aceasta este însăşi sarcinaArtei."
În mod poate ciudat, dar nicidecumneexplicabil, la vremea când prima revoluţie de deconstrucţieindustrială domneşte astăzi victorioasă prin oraşele şi sateleromâneşti, Dorin Raţiu experimentează pe cont propriu logicacreativă cuprinsă în observaţiile şi îndemnurile de mai sus (desprea căror existenţă presupun că pictorul clujean nu arecunoştinţă).
Ardelean temeinic, Dorin Raţiuconversează cu Natura. O face în buna tradiţie existenţialăantepostmodernă a contopirii emoţionale cu mediul, tocmai pentru "acrea aparenţe în propria interioritate". Din câte ştiu, prietenulmeu nu este un ecologist (sau, cel puţin, nu unul activist). Înclindeci să cred că pictura sa nu exprimă tezismele «păciiverzi», ci pur şi simplu experienţele căutării (şi regăsirii?)de sine prin dialog cu Lumea vizibilului natural.
Ce-i drept, această expoziţieintitulată «Nomad»* ne aduce în faţă o altă lumedecât cea de acasă. Şi probabil că în acest punct temeinicia(conservatoare?) a ardeleanului suportă o amendare substanţială dinmoment ce artistul abandonează blagiana ondulaţie transilvană«deal-vale-deal» în favoarea orizonturilor mediteraneene«cer-mare-pământ». Pe cale de consecinţă, spectacolulpictural propus aparţine nu doar unui alt spaţiu geografic şicromatic, ci - poate mai ales - unei alte experienţe de(auto)cunoaştere, ce se petrece într-un sud solar pe careardeleanul (prin definiţie un răbdător vegetal montagnard!) îlcercetează spre a-şi dezvălui propriile "corespunderi"existenţiale.
Imaginile mediteraneeneinterpretate de Dorin Raţiu nu sunt decât în mod aparent nişte"peisaje" dintr-un jurnal de călătorie. Aproape nimic nu le fixeazăstrict în perimetrul geografic al Ciprului, iar motivele iconiceabia dacă sugerează vag parfumuri ale unui Orient nomad, aşa cum neeste el fixat prin poncifele culturale europoide (în mod fericitlipsesc oleandrii, şalvarii, dromaderul…!). Rămân atotstăpânitoareculorile. Dar nu culorile exotismului oriental, ci culorile curădăcini ardeleneşti pe care Dorin Raţiu le-a dus cu sine de acasăpentru a le modula în spaţiul de temporară adopţie. Aşa încâtnomad nu este Orientul (căci acestea nu sunt exerciţiipeisagistice denotative!), ci pictorul însuşi, care se dedă laexperienţe creative conotative prin care revarsă sonorităţicromatice armonice intense şi pline de o densitate aproapematerială. În sens deplin contrar cu dizolvarea masei formelor subiluminarea intens solară a sudului (aşa cum ştim că ar trebui să sepetreacă lucrurile), masele cromatice generează în pictura luiDorin Raţiu forme de o corporalitate tandră şi coezivă. "De vină"trebuie să fie tocmai rădăcinile transilvane ale nomadului DorinRaţiu.
Rezultatul atins prin lucrărileacestei expoziţii ar putea fi definit recurgând la o altă formulareîntrebuinţată de Wyzewa cu referire la aşa-zişii «pictoriwagnerieni», despre care observa că "prin aceste culori pe carele folosesc doar ca semne ale emoţiei, îmbinându-le într-un anumitmod care, prin jocul lor liber, (reuşesc) să producă în noi oimpresie deplin comparabilă cu cea a unei simfonii."
Iată de ce cred că Dorin Raţiu nueste un simbolist. El este un simbolizator… Un simbolizator de sinediscret, tandru dar sever, precum un ardelean globalizat.Globalizat în bine!
*) Dorin Mircea Raţiu, "Nomad -reintoarcerea", Clubul Ţăranului. Vernisajul a avut loc marţi, 7decembrie 2010

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO