• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

„Gothic” şi vampirism în literatura română şi universală sau de la Stoker şi Poe la Eliade şi Voiculescu/ de Oliviu Crâznic

„Gothic” şi vampirism în literatura română şi universală sau de la Stoker şi Poe la Eliade şi Voiculescu/ de Oliviu Crâznic

Autor: Ziarul de Duminica

31 aug 2012 1717
Poveştile "de orori şi mistere", care aveau să configureze ulterior literatura gotică, au aprins imaginaţia publicului cititor începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (Horace Walpole, autorul Castelului din Otranto, este considerat a fi creatorul genului), odată cu reînvierea interesului pentru medievalism (unul dintre sensurile cuvântului englezesc "gothic" fiind chiar cel de "medieval"). Supranaturalul, teroarea sau neobişnuitul, trecute cu mare atenţie prin filtrul literaturii moderne pentru a li se acorda o minimă verosimilitate (puternic contrastantă cu abordările alegorice anterioare), au caracterizat - din acel moment şi până în zilele noastre - o specie literară al cărei traseu spectaculos a fost permanent punctat de naşterea unor genii şi de publicarea unor capodopere, asigurându-i-se astfel nemurirea. Romane, nuvele şi povestiri precum Stafiile din casa dintre dealuri (Shirley Jackson), Salem's Lot (Stephen King), Carmilla (Sheridan LeFanu), Fantoma de la Operă (Gaston Leroux), Călugărul (M.G. Lewis), Cazul Charles Dexter Ward (H.P. Lovecraft), Lupul (Guy de Maupassant), Prăbuşirea Casei Usher (E.A. Poe), Frankenstein (Mary Shelley), Straniul caz al doctorului Jekyll şi al domnului Hyde (R.L. Stevenson), Dracula (Bram Stoker), Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde) etc. au fost şi vor rămâne mereu importante repere culturale în toate ţările lumii. Iar unul dintre motivele des întâlnite în literatura de acest tip îl reprezintă - cum altfel?... - mitul vampirului.
Mai mult decât atât, goticul este responsabil pentru naşterea a două importante curente - simbolismul şi romantismul, aşa cum înşişi fondatorii acestora admit, implicit sau chiar explicit, în scrierile lor. Tot din gotic au derivat ulterior horrorul, thrillerul şi, recent, specia literară "paranormal romance" (care a transformat băutorii de sânge gotici şi alte creaturi ale întunericului într-un fel de supereroi erotici, prin exagerarea mitului byronian şi prin utilizarea excesivă - deseori nepotrivită - a caracteristicilor zburătorului/incubus). Mergând chiar mai departe cu extrapolarea conceptului, unii specialişti (Brian Aldiss, de pildă) consideră că science-fictionul reprezintă o proiectare în viitor a genului gotic, având în vedere teme caracteristice precum invenţiile uimitoare, savanţii nebuni/excentrici ori castelul bântuit sau locuit de vampir, această locaţie devenită, prin transpunere, staţie spaţială părăsită sau navă cosmică infestată cu monştri extratereştri. Practic, goticul a însumat, la bază, toată literatura care conţinea elemente fantastice strecurate într-un cadru relativ realist, ori cel puţin elemente ieşite din comun, din banalul cotidian (să nu uităm că poveştile cu vampiri au la bază cazuri considerate reale în epoca în care au apărut primele lucrări de gen, şi că despre vampirism se scriau pe atunci tratate foarte serioase, de-ar fi să îl amintim doar pe cel al lui Dom Augustin Calmet!). De aici s-au dezvoltat, prin urmare, importante ramuri ale literaturii fantasticului, misterului ori straniului.
Însă, deşi a luat de-a lungul timpului variate chipuri, în unele cazuri transformându-se radical, goticul nu a murit niciodată. De la Peter Straub şi C.R. Zafon până la J.C. Oates (nume vehiculat în contextul Premiilor Nobel!), genul continuă să fiinţeze în literatura universală, rezonând neabătut cu inima şi cu mintea cititorului înfiorat şi rămânând apoi cu acesta pentru totdeauna.
În ciuda celor evidenţiate mai sus, în lumea literară românească contemporană pare a fi cvasigeneral răspândită ideea care plasează scrierile axate pe imaginaţie, prin urmare depărtate de curentele realiste (şi aici nu mă refer doar la gotic, ci şi la literatura ştiinţifico-fantastică, precum şi la alte genuri conexe) într-o sferă a "vulgarului", "comercialului", "consumului", etichetându-le drept "inferioare" sau chiar destinate exclusiv "copiilor (!) şi tineretului". Remarcăm însă faptul că această anatemă a fost aruncată asupra goticului de către critica românească doar în ultimele decenii; până la instaurarea comunismului (şi, izolat, chiar şi ulterior), personalităţi culturale marcante (mari critici ori istorici literari ca şi mari scriitori, în special cei care au crescut cu alte idei decât cele tipic socialiste, ori având deja opinii măcar parţial formate în momentul instaurării "Epocii de Aur") au arătat fără reţinere un respect deosebit, o admiraţie de multe ori neţărmurită şi o onorantă recunoaştere reprezentanţilor genului, concretizate în elogii literare sau chiar în replici autohtone la realizările străine. Voi aminti aici, selectiv, mai multe nume semnificative în acest sens: Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, George Bacovia, George Baronzi, Dan Botta, I.M. Bujoreanu, I.L. Caragiale, George Călinescu, Paul Cornea, Liviu Cotrău, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Gala Galaction, Dan Grigorescu, Emil Gulian, I. Heliade-Rădulescu, Ion Hobana, Mihai Isbăşescu, Alexandru Macedonski, Titu Maiorescu, Adrian Maniu, Florin Manolescu, Nicolae Manolescu, Pompiliu Marcea, Horia Matei, Veronica Micle, Dumitru Micu, Alexandru Mironov, George Murnu, Dumitru Păcuraru, Cezar Petrescu, Alexandru Philippide, Alexandru Piru, I.M. Raşcu, Eugen Simion, Dimitrie Stelaru, Vladimir Streinu, Ionel Teodoreanu, Ion Vinea, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu, Constantin Vonghizas, Iosif Vulcan ş.a.
Cum s-a ajuns, atunci, la actuala percepţie a fenomenului despre care discutăm? Se poate teoretiza că influenţa dictaturii comuniste, promovatoare insistentă şi "convingătoare" a ateismului şi a proletariatului, a respins aceste valori culturale pe motivul incidenţei supranaturalului (şi, implicit ori explicit, a religiei) şi al "idealizării" aristocraţiei, făcând eforturi (şi reuşind într-o anumită măsură, după cum cu tristeţe putem constata) să împingă literatura "de orori şi mistere" în derizoriu, catalogând-o drept "senzaţionalism" sau "copilărie literară". Cine să mai creadă în epoca "luminată" a muncii manuale şi a ştiinţei proletare că există încă mistere care pot scăpa descifrării, sau că nobilimea nu era neapărat acea clasă socială ticăloasă despre care ni se vorbea în propaganda oficială?... Aceasta este, de altfel, şi explicaţia ostracizării unor scriitori români axaţi pe zona "interzisă", ori cel puţin a ostracizării unor opere ale lor care ating punctul sensibil. Din nefericire, multe dintre aceste concepţii îndoctrinate au supravieţuit şi astăzi, pentru că după decenii de dictatură ceauşistă, nu e uşor să ne amintim ceea ce s-a dorit cu atâta ardoare să uităm…
Revenind la goticul autohton (care nu numai că există, dar are şi reprezentanţi de seamă!), trebuie să menţionăm, pentru început, faptul că acesta s-a manifestat mai degrabă sub etichete ca fantastic macabru ori, mai târziu, romantism macabru şi exotic, fără însă ca respectiva catalogare să îi răpească în vreun fel caracteristicile esenţiale. Astfel, Mircea Eliade, vorbind despre nuvela sa Domnişoara Christina (adevărată concurentă pentru Dracula lui Stoker sau pentru povestea Contesei Bathory!), a simţit nevoia de a se detaşa de fantasticul lui Poe, precizând că lucrarea sa reprezintă un fantastic de o altă natură. Nimic mai adevărat, amprenta originalităţii scriitorului nostru fiind evidentă - în acelaşi timp, el îşi începe opera cu un citat din Shelley, în biblioteca eroinei sale se odihnesc lucrările marilor maeştri ai genului gotic, iar temele şi motivele definitorii ale acestei specii literare se regăsesc în Domnişoara Christina la fiecare pagină... Taina gorunului, minunata povestire a lui Vasile Voiculescu, este în mod evident o replică la Cărăbuşul de aur al lui Edgar Allan Poe, dar stilul gotic şi povestea gotică îl caracterizează pe Voiculescu în toată opera sa, precum pe nimeni altul. Să nu uităm, mai ales, al său Schimnicul, o poveste cu... vârcolaci (ocazie pentru a aminti aici şi Pricoliciul lui Iosif Vulcan), care aduce semnificativ cu povestea medievală a Fiarei din Gevaudan şi care, promovată corespunzător, ar putea oricând să îşi găsească locul în catalogul universal al literaturii gotice.
În orice caz, disocierea de "gothic" (considerat la noi "gen englez", în contrast cu "romantismul negru" european al lui E.T.A. Hoffmann ori Gaston Leroux, spre exemplu - în fapt şi acesta, la rândul lui, doar o formă particulară de gotic) nu este nici pe departe una absolută - pur şi simplu, cuvântul ca atare a fost utilizat, însă mai rar şi mai târziu, preferându-se o etichetare românească, inspirată de abordarea franceză (cunoaştem afinitatea conaţionalilor noştri pentru tot ceea ce provine de la francezi!). Spre exemplu, vorbind despre "romanticii macabri şi exotici" (Dimitrie Bolintineanu şi, în concret, despre Costache Stamati) şi despre opera lor ticsită de "tricolici negri", "strigoi" ("vampirii" din folclorul nostru, după cum bine se ştie) şi "schelete hidoase", G. Călinescu consideră elementele folosite a fi "monstruos gotice". Constantin Cubleşan avea să îşi intituleze, apoi, romanul său realist Un gotic târziu, dar folosirea cuvântului "gotic" în titlu nu este una gratuită, deoarece, aşa cum procedase anterior şi Mateiu Caragiale în Craii de Curtea-Veche, realismul poveştii este nuanţat prin stilul şi prin atmosfera apăsătoare, melancolică, decadentă, caracteristice "genului englez" despre care discutăm. Mai mult, declarat gotică este, spre exemplu, opera lui George Grigorescu, Long Journey Inside The Flesh - chiar dacă scriitorul a ales să o scrie în limba engleză, rămâne realizarea unui autor român.
Prin urmare, aşa cum ar fi absurd să negăm, la o privire obiectivă, valoarea culturală a genului gotic, tot astfel nu putem să nu observăm existenţa acestuia în istoria literaturii române, fie că apare sub denumirea care i-a fost acordată de către creatorul său, fie că este încadrat la diferite tipuri de fantastic. Iar printre reuşitele absolute ale conaţionalilor noştri în domeniu, nu putem să nu amintim, dacă tot ne găsim aici, Aranca, ştima lacurilor, de Cezar Petrescu, Îmbrăţişarea mortului, de Alexandru Philippide, şi În pădurea Cotoşmanei, de Gala Galaction - capodopere a căror introducere în programa şcolară ar putea să (re)aprindă interesul tinerilor pentru lectură în general şi pentru literatura română în special.
Există însă şi un gotic românesc contemporan? Există. Nu mult după Revoluţie (1992, mai exact), Christian Tămaş a publicat un roman intitulat Cavalerul negru, inspirat probabil din crimele lui Gilles de Rais, care conţine toate elementele necesare pentru a putea fi revendicat de către genul gotic: portretul cu viaţă proprie, stafia în armură care agresează sexual eroina, camerele de tortură medievale, prezenţa reprezentanţilor Bisericii ca personaje şi, desigur, blestematul Cavaler Negru însuşi. Nici pe departe o încercare singulară - chiar dacă nu putem spune că scrierile româneşti contemporane pe tematică gotică ar constitui o abundenţă pe piaţa noastră. În ceea ce mă priveşte, consider, spre exemplu, că atât Semnul licornului (semnat de către Mircea Opriţă, scriitor român ridicat la rangul de Cavaler pentru merite culturale deosebite), cât şi Trudnică procurare a hranei..., respectiv Cifrele sunt reci, numerele-s calde (ambele povestiri - cea de-a doua tratând chiar despre celebrul Necronomicon al lui Lovecraft - aparţin penei lui Livu Radu), reprezintă piese de bază în istoria goticului autohton, chiar dacă pot fi încadrate şi în alte genuri conexe acestuia (în funcţie de perspectiva celui care le analizează). În fine, chiar şi subsemnatul se face vinovat pentru publicarea unui roman gotic, ba chiar gotic-vampiric, caracterizat prin atmosferă de epocă, fiori şi mister romantic (...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, Ed. Vremea, 2010), iar antologia Dincolo de noapte (apărută la Editura Millennium Books anul acesta) reuneşte la rândul ei povestiri gotice ale mai multor autori români contemporani, printre cei mai cunoscuţi dintre aceştia numărându-se Liviu Radu, Dan Doboş, Florin Pîtea, George Lazăr, Ana-Maria Negrilă, Ciprian Mitoceanu, Ştefana Czeller.
Prin urmare, moştenirea unor giganţi precum Bram Stoker (care, până la urmă, nu degeaba şi-a plasat acţiunea romanului în Transilvania), Mircea Eliade ori Vasile Voiculescu nu a rămas fără ecou: genul gotic a trăit, şi trăieşte, inclusiv în literatură noastră.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743