Deschiderea celei de-a treia ediţii a expoziţiei Grafica Românească ne arată că a mai trecut un an şi roadele sale sunt aduse la lumină, spre aprecierea publicului, de trudnicii acestei arte. Ca şi în anii anteriori, coordonatorul manifestării a fost prolificul şi inspiratul grafician Ioan Cuciurcă, hotărât a-şi jertfi parte din timpul personal de lucru pentru binele obştesc al breslei. Se cuvine a-i aduce mulţumiri şi felicitări pentru acest travaliu deoarece minuţioasa organizare a unei asemenea expoziţii de anvergură solicită la maximum pe organizator, supus la multe încercări şi neajunsuri. Dar, caracter tare şi hotărât, coordonatorul şi-a dus la bun sfârşit şi cu succes proiectul, realizat în parteneriat cu ArCub şi prezentat la Galeria Căminul Artei. Grafica ’13 este o întreprindere de talie naţională la care şi-au trimis lucrări artişti din întreaga ţară. Am putea-o considera chiar internaţională pentru că vreo câţiva participanţi îşi au reşedinţa peste hotare (D. Botez la Roma, P. Rădulescu la Paris).
La fel ca în anii trecuţi, pe simeze s-au alăturat artişti vizuali, practicanţi, în mod obişnuit ai altor tehnici decât acelea care le-au cantonat atenţia pentru acest eveniment expoziţional. Aşa că s-au întâlnit opere realizate de pictori, sculptori, artişti decoratori etc., la fel de abili în a se exprima prin acromatisme, în linie şi pată, ca şi atunci când folosesc uleiurile, lutul, fibrele textile sau alte materiale.
Angelica Alexe vede Tandreţea în acorduri de negru şi aur, cu referiri la nuvela omonimă, neterminată, a lui Mateiu Caragiale. Evidente trimiteri livreşti puteau fi observate şi la alţi expozanţi: lucrarea Fără titlu a lui Emilian Mureşan, prin baia de sânge din colţul drept, sus, pare o ilustraţie la „Patima roşie”, piesa lui Mihail Sorbul. Unii fac ilustraţie cu adresă clară, precum Ioachim Nica la volumul de poezii „Scutier al iluziei” de Nicolae Mocanu – norii săi sunt învestiţi cu valori sinestezice, evocând compoziţia omonimă a lui Claude Debussy. Vladimir Ene ilustrează admirabil inutilitatea, nimicnicia umană, în Useless. Tematica mitologică încă poate suscita interes iar Doina Botez ştie cum să o trateze, interesant, în Leda şi Europa, rupând-o din sintaxa stabilită, cu mii de ani în urmă, de artiştii Eladei ce decorau cu figuri roşii ceramica neagră; plină de nerv, Botez o filtrează prin lecţia Renaşterii şi o aduce în zona fantasmelor poetice de tip Chagall.
Prea puţini artişti mai sunt atraşi de peisajul tradiţional, dar aceia care îl slujesc o fac cu întreaga convingere şi dăruire pentru a reprezenta frumosul natural în întreaga sa splendoare, precum Marieta Rodica Beşu (Plopi la Ostrov), Camelia Profirescu (Peisaj la Sălciile) şi Alina Rizea Gherasim (Conac; Tescani) - cea din urmă într-o tehnică mixtă ce aminteşte serigrafiile lui Rauschenberg.
Imposibilitatea comunicării, claustrarea şi claustrofobia, disperarea şi însingurarea sunt teme comune pentru mai mulţi expozanţi: Cristina Dora Găurean (Bondage), Ada Muntean (Pe cord deschis 2), Viorica Edita Bodea Tătulea (Vignetă 2), Doina Mihăilescu (Autoportret) şi Hermina Csata ( Alter ego). Trauma produsă de desprinderea de copilărie este magistral sintetizată de Ioana Andrei în Păpuşile sale diafane dar cu priviri angoasante, pierdute în masa de albastru terifiant, cu care identifică necunoscutul, exteriorul şi bestiarul tehnicist, acaparator şi devorator. Apelând la un citat din Goya prin monstrul păros ce îngurgitează o pradă umană, George-Leon Mircea face operă de restituire a unor semne iconice pentru grafică în Linia Roşie. Nu este singurul care „citează” din alte epoci şi din alte surse. În fond, opera de creaţie se clădeşte pe fundamente de milenii, imposibil de dat uitării atunci când memoria e bine garnisită cu lecturi şi acumulări formale de la înaintaşi. Marius Jura propune o lucrare suprematistă (Matrice 2012 T.S./ F.H. 1 – N.). Olimpiu Bandalac redescoperă taşismul pe filieră gestualistă (Desen 02). Asediul ocult al lui Petre Dinu este o împletire între frotiu şi gestualism. Cu atenţia sa de reporter plastic al lumii contemporane, Ioan Horvath Bugnariu este inspirat de caligramele de pe zidurile oraşului modern şi oferă o viziune personală asupra unui Graffiti. Excurs în letrism fac Loretta Băluţă Lorincz (Omagiu lui Eminescu I), Ana-Maria Rugescu (Înscrisuri) şi Ioan Lăzureanu (The new @ge Gods I). Pentru Onisim Colta letrismul devine motiv de ironie: un Cântar de cuvinte pe al cărui taler se află o grămăjuie de litere disparate ca şi când ar fi o cantitate de zahăr sau griş măsurată la băcănie pentru un client cu apetenţă pentru citit. Radu Igaszag expune un portret compus din fragmente de mozaic (Ştefan); lucrarea are şi reversul tratat cu aceeaşi minuţie acolo găsindu-se o bogăţie de gestualism în dialog cu un letrism dezlănţuit între care vibrează siglele de meşter nipon şi amprentele de artist. O evocare a lui Keith Haring se întâlneşte în gravura în acvaforte a Adinei Sztrharszky intitulată Despre mine, unde sunt compuse sumedenie de siluete umane, cu capul în jos. Visul Silviei Ionel este o delicată sugestie a fluturărilor policrome ale subconştientului, similare aripilor de fluturi, cu specificele lor irizări. Cu propensiune pentru arta sacră, Marcel Munteanu schiţează o Pieta. În lucrarea sa, Rodica Lomnăşan face referiri la xilogravura ţărănească (Fruct). Paul Rădulescu, plastician ce stăpâneşte un bogat muzeu imaginar dobândit prin studiul aprofundat al albumelor de artă, al erminiilor – fiindcă este atât autor de pictură murală pentru lăcaşuri de cult cât şi restaurator de icoane – şi al lucrărilor din marile muzee ale lumii (ducându-şi existenţa cu un picior în Capitala noastră şi cu celălalt în aceea franceză), întrebuinţează semne consacrate din perioada paleocreştină (ihtos, ancora, oranta) dar şi clepsidrele ce măsoară ineluctabila scurgere a timpului la fel ca şi consumarea dragostei în poetica sa lucrare Timpul Corabiei Speranţă. Tripticul Studiu delumină al Claudiei Tache evidenţiază transparenţa unei perdele de nylon prin care străbat razele de soare. Posesoare a unor solide cunoştinţe de tratare a materialităţii similare maeştrilor din şcoala neerlandeză a secolului al XVII-lea, Mirela Hagiu expune o natură statică surprinsă dintr-un unghi plonjant, cu efecte de textură vitroasă (Construcţia luminii).
Pe lângă aceste lucrări bidimensionale, unii dintre participanţi au optat pentru tridimensional: Atena-Elena Simionescu are un Experiment/Carte obiect ce se revelă secvenţial şi evoluează pe orizontală ieşind dintr-o cutie; tot de la o cutie porneşte şi Monica Vasinca pentru a-şi suprinde admiratorii (Cubul lui Metatron). La alţii, sugestia volumului este atât de mare încât privitorul poate cădea în capcana întinsă de autori dorind să atingă obiectul ca în cazul lui Ioan Doru Vlădoiu (Din foc şi duh). Naraţiunile romantice şi aspiraţiile spre tărâmuri mirifice sunt la ele acasă în compoziţia Luciei Puşcaşu (Călătorind departe). Speculând efectele optice obţinute din juxtapunerea tonurilor primare, Ioan Cuciurcă dă frâu liber jocurilor pirotehnice spre a simula glisarea spre preeriile fără margini (Marile întinderi II: Glisare 1).
Reunind plasticieni de vârste diferite şi cu preocupări diferite, Grafica Românească 2013 atrage şi intrigă în acelaşi timp, stârnind dorinţa de a vedea mai mult din opera participanţilor şi de a avea o curândă continuare, ca într-un serial TV de succes. Continuarea anul viitor, pe aceeaşi vreme!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
