Ziarul de Duminică

Grafomania universală

Grafomania universală
24.06.2010, 15:53 104

Se scrie, totuşi, mult în lume. E o evidenţă palpabilă şi denecontestat. Chiar dacă, la intervale mai mari sau mai mici, seînalţă spre cer profeţii disperate, iar orizontul se întunecă deviziuni apocaliptice despre moartea cărţii. Cel mai uluitorinstrument al fiinţei omeneşti, cum definea Borges cartea, seîncăpăţânează să reziste, ba mai mult, apare şi se răspândeşteîntr-un ritm ameţitor.

Nu cu mult timp în urmă, un poet mexican, Gabriel Zaid, a scrisun eseu despre a citi şi a publica în era abundenţei. Merităsă întârziem puţin asupra câtorva cifre pentru a ne face o ideedespre reala şi actuala grafomanie universală.

În primul secol de existenţă a imprimeriilor, adică între 1450şi 1550, s-au tipărit 35.000 de titluri. În acea realitateeditorială, un Pico della Mirandola putea lesne să se considereomul care a citit toate cărţile.

O statistică din perioada interbelică arată că, în anul 1913,doar în Germania apăreau 35.078 de cărţi, iar în Japonia 44.566.După război, mai exact în 1931, îşi anunţa supremaţia Rusia cu38.405 titluri (dacă statistica nu era mincinoasă şi nu se intraseîn cavalcada raportărilor fictive) şi venea tare din urmă India, cu16.000. Statele Unite se situau undeva pe la mijlocul plutonului,cu 12.230 în 1913 şi 10.607 în 1931. Nici Anglia nu rupea guratârgului (14.688 de volume), iar Franţa nici atât (9.822).

Ca să nu vi se strepezească dinţii în ciorchinele ăsta de cifre,încerc să mă opresc aici. Nu înainte de a mai spune că în a douajumătate a secolului XX s-au tipărit în lume 36 de milioane detitluri; în stricta noastră actualitate, se publică anual un milionde cărţi, ceea ce înseamnă că la fiecare 35 de secunde apare o nouăcarte. În condiţiile astea, dacă unui nou Pico della Mirandola i-artrece prin minte să citească toate cărţile, pot să-l anunţ că artrebui să ceară o păsuire de la bunul Dumnezeu de 250.000 deani.

Scrie astăzi umanitatea mai mult decât citeşte? Tot ce se poate.Dar nu pot să nu constat, dată fiind oferta de carte, că acum seciteşte mai mult decât oricând altădată. Apar cărţi bune şiproaste, hazlii şi nesărate, cărţi subţiri cât prospectul unuimedicament sau cărţi groase precum cele din pictura lui Arcimboldo,cărţi savante şi rafinate, dar şi cărţi vulgare şi indigeste, cărţicare-ţi lasă un gust plăcut în cerul gurii şi-ţi produc un fior peşira spinării, dar şi cărţi care-ţi dau mâncărimi de piele şi-ţiumplu sufletul de tuci.

Fără nici o îndoială, în economia bunurilor simbolice, industriacărţii funcţionează la întreaga capacitate. E o realitate pe carenu o putem escamota, chiar şi în aceste vremuri de criză.

Sigur, poate ar trebui să spunem odată cu Emerson că oamenii numerită să aibă parte de scrieri bune, fiindcă sunt prea încântaţide cele proaste. Dar asta ar însemna să ducem discuţia în altăparte şi nu ăsta era rostul acestor rânduri. Atâta vreme cât încăse citeşte mult şi se scrie şi mai mult.

Iacob Florea s-a născut în 1958. A lucrat ca profesorsuplinitor, jurnalist, funcţionar guvernamental; în perioada1999-2003, a fost redactor-şef al revistei Tribunaînvăţământului. Este autorul volumelor de proză Îngerultrage sforile (Ed. Cartea Românească, 1993), Tatăl lui Iona.Scrisorile primejdioase (Ed. Vinea, 2002), Sâmbăta dupăduminică (Ed. Ager, 2004). În 1994, i s-a acordat Premiulpentru Debut al revistei Ateneu.

AFACERI DE LA ZERO