• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Grafomania universală

Grafomania universală

Se scrie, totuşi, mult în lume. E o evidenţă palpabilă şi de necontestat. Chiar dacă, la intervale mai mari sau mai mici, se înalţă spre cer profeţii disperate, iar orizontul se întunecă de viziuni apocaliptice despre moartea cărţii. Cel mai uluitor instrument al fiinţei omeneşti, cum definea Borges cartea, se încăpăţânează să reziste, ba mai mult, apare şi se răspândeşte într-un ritm ameţitor.

Nu cu mult timp în urmă, un poet mexican, Gabriel Zaid, a scris un eseu despre a citi şi a publica în era abundenţei. Merită să întârziem puţin asupra câtorva cifre pentru a ne face o idee despre reala şi actuala grafomanie universală.

În primul secol de existenţă a imprimeriilor, adică între 1450 şi 1550, s-au tipărit 35.000 de titluri. În acea realitate editorială, un Pico della Mirandola putea lesne să se considere omul care a citit toate cărţile.

O statistică din perioada interbelică arată că, în anul 1913, doar în Germania apăreau 35.078 de cărţi, iar în Japonia 44.566. După război, mai exact în 1931, îşi anunţa supremaţia Rusia cu 38.405 titluri (dacă statistica nu era mincinoasă şi nu se intrase în cavalcada raportărilor fictive) şi venea tare din urmă India, cu 16.000. Statele Unite se situau undeva pe la mijlocul plutonului, cu 12.230 în 1913 şi 10.607 în 1931. Nici Anglia nu rupea gura târgului (14.688 de volume), iar Franţa nici atât (9.822).

Ca să nu vi se strepezească dinţii în ciorchinele ăsta de cifre, încerc să mă opresc aici. Nu înainte de a mai spune că în a doua jumătate a secolului XX s-au tipărit în lume 36 de milioane de titluri; în stricta noastră actualitate, se publică anual un milion de cărţi, ceea ce înseamnă că la fiecare 35 de secunde apare o nouă carte. În condiţiile astea, dacă unui nou Pico della Mirandola i-ar trece prin minte să citească toate cărţile, pot să-l anunţ că ar trebui să ceară o păsuire de la bunul Dumnezeu de 250.000 de ani.

Scrie astăzi umanitatea mai mult decât citeşte? Tot ce se poate. Dar nu pot să nu constat, dată fiind oferta de carte, că acum se citeşte mai mult decât oricând altădată. Apar cărţi bune şi proaste, hazlii şi nesărate, cărţi subţiri cât prospectul unui medicament sau cărţi groase precum cele din pictura lui Arcimboldo, cărţi savante şi rafinate, dar şi cărţi vulgare şi indigeste, cărţi care-ţi lasă un gust plăcut în cerul gurii şi-ţi produc un fior pe şira spinării, dar şi cărţi care-ţi dau mâncărimi de piele şi-ţi umplu sufletul de tuci.

Fără nici o îndoială, în economia bunurilor simbolice, industria cărţii funcţionează la întreaga capacitate. E o realitate pe care nu o putem escamota, chiar şi în aceste vremuri de criză.

Sigur, poate ar trebui să spunem odată cu Emerson că oamenii nu merită să aibă parte de scrieri bune, fiindcă sunt prea încântaţi de cele proaste. Dar asta ar însemna să ducem discuţia în altă parte şi nu ăsta era rostul acestor rânduri. Atâta vreme cât încă se citeşte mult şi se scrie şi mai mult.

Iacob Florea s-a născut în 1958. A lucrat ca profesor suplinitor, jurnalist, funcţionar guvernamental; în perioada 1999-2003, a fost redactor-şef al revistei Tribuna învăţământului. Este autorul volumelor de proză Îngerul trage sforile (Ed. Cartea Românească, 1993), Tatăl lui Iona. Scrisorile primejdioase (Ed. Vinea, 2002), Sâmbăta după duminică (Ed. Ager, 2004). În 1994, i s-a acordat Premiul pentru Debut al revistei Ateneu.

Etichete: Borges, Gabriel Zaid

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867