Ziarul de Duminică

Gulagul nostru

Gulagul nostru

Gulagul nostru

Autor: Daniel Cristea Enache

16.09.2010, 23:50 70

După Născut în URSS (2006), care încerca să creeze obreşă în discursul compact anticomunist, Ultimii eretici aiImperiului* de acelaşi Vasile Ernu ambiţionează să construiască onişă.

Reuşita primei cărţi rămîne una incontestabilă. Cu un mix denostalgie şi ironie, autorul recupera şi proiecta un comunismpersonal, privat, intim legat de vîrstele biografice la care îltrăise. Această perspectivă atît de omenească, remarcabil modulatăprintr-o stilistică şi o "dialectică" de uz propriu, intra încoliziune cu perspectiva cealaltă, distanţată şi delocalizată, aspecialiştilor noştri postrevoluţionari în condamnareacomunismului: acei subiecţi veniţi parcă de pe o altă planetă,pentru a se ului de un totalitarism la care ei înşişi aucontribuit.
Cartea de faţă le este, într-un fel, dedicată campionilor(dez)implicării oportune, giruetelor moral-ideologice şiprofitorilor tuturor situaţiilor din care coeficientul de risc afost eliminat. Vasile Ernu nu ridică acum miza, aşa cum s-a afirmat(Paul Cernat), fiindcă mizele erau de la bun început importante, cise străduieşte să schimbe formula. Elementul privat din Născut înURSS trebuie convertit, în Ultimii eretici..., în raport politic;experienţele personale se cer generalizate şi extrapolate; iarinterpretarea din unghi propriu şi din interiorul fenomenului,asumat subiectivă, va fi substituită printr-o evaluare "rece", cuindice mai mare de obiectivitate.
Între ipostaza descriptivă şi critică, de analist, şi cea plastică,de prozator al cotidianului (post)comunist, autorul, extrem depragmatic, alege varianta delegării şi intersectării de roluri.Vocea lui Vasile Ernu se pierde, la momentul potrivit, printrevocile unor personaje care îi preiau ideile "periculoase" pentru ale susţine în faţa cititorului. Întreaga carte e concepută ca undialog între un "Mare Instigator", A.I., şi un mai tînăr "eretic",Vasiliy Andreevici. De la alternarea la multiplicarea vocii:fiecare dintre cei doi epistolieri evocă, invocă şi citează copioscontribuţii ale altor personaje, titularizate prin majuscule(Entuziastul, Estetul, Cinicul, Bibliotecarul) sau desemnate prinliniştitorul "un prieten".
Iniţial incitat de această democratizare şi subîmpărţire a cîmpuluicărţii, lectorul va sesiza destul de curînd avantajele concrete aleautorului unic. El poate schimba registrul şi chiar tema discuţiei,printr-o simplă intercalare. Se joacă în acelaşi timp cu unghiuridiferite de abordare şi interpretare. Obţine un spaţiu de manevrătextuală foarte larg, întrucît, dacă monologul este redundant,dialogul generalizat activează şi dinamizează. Poate cita sau, dacănu citează, poate compila oricît, fiindcă subiectele subiecţilorsar din orice logică a discuţiei. În fine, un efect delocneglijabil îl constituie de-responsabilizarea emitentului.Enormităţile pe care i le debitează, lui A.I., "un bun amic", iarlui Vasiliy Andreevici, un "Farmacist" mai tînăr, vor rămînesuspendate în albul paginii. La peste douăzeci de ani de ladispariţia cenzurii, Vasile Ernu redescoperă farmecul stiluluiesopic şi beneficiul feluritelor identităţi. Să vedem o mostră dediscurs: "Contrabandiştii de alcool care apar fugitiv în roman sîntoglinda lui Ostap Bender: într-un stat silnic şi cu legi arbitrare,singurii oameni liberi sînt contrabandiştii şi escrocii. Şi StateleUnite, şi Uniunea Sovietică sînt, între 1920 şi 1930, state nebune:legea Volstead, în Statele Unite, dă naştere celebrilor gangsteridin Chicago; Uniunea Sovietică dă naştere unor mărunţi bişniţari caOstap - descendenţii lui lipsiţi de umor au cumpărat, sub Elţîn,marile întreprinderi ale Rusiei şi au devenit miliardari." (p.169). Puţin mai încolo: "Două ţări, din care una abia îşiexterminase indienii, iar alta - cetăţenii luaţi de pe stradăarbitrar, în număr de milioane se aliază şi înving o a treia ţară,care transformase rasismul în genocid. Diferenţa dintre StateleUnite, Uniunea Sovietică sub Stalin şi Germania nazistă e doar unade grad, nu una de natură. Cei care au cîştigat războiul aucîştigat, odată cu victoria militară, şi victoria morală - dreptulde a fi avut dreptate, de a fi luptat pentru cauza cea bună." (p.171).
"Istoria ironică şi cu tîlc" a amicului lui V.A., preluată şicomunicată lui A.I., este jenantă ca interpretare a realităţiiistorice, comică prin forţarea şi răsturnarea ei, dar foartesugestivă ca orientare. Logica de orientare a "ereticilor" luiVasile Ernu şi a autorului care îi deplasează, în carte, pe poziţiidinainte stabilite este să echivaleze prin orice modalitatediscursivă (mai puţin cea de asumare fără narativizare a propriilorconvingeri) totalitarismul sovietic cu liberalismul occidental. Înregim comic, indimenticabilul Ostap Bender, departe de a fi unmărunt bişniţar, e imaginea întoarsă a Uniunii Sovietice în caretrăieşte. În regim tragic, Şalamov ori Soljeniţîn sînt aceleaşiembleme ale unui regim pentru care libertatea individului conteazănumai în măsura în care îl afectează. Personal, mi-aş fi dorit săvăd şi în Ultimii eretici ai Imperiului libertatea unui autor care,gîndind (oricum, orice), îmi oferă traiectul acestei gîndiri,procesul ei; fără mistificări şi fără trucuri retorice ieftine. Înnoua formulă a lui Vasile Ernu, această gîndire poate fireconstituită: dar nu din elemente şi aspecte franc prezentate, cidin fărîme obsesionale revenind ici şi colo, din cîteva tipuri de"rezolvare" a conflictului ideatic şi din modificări sesizabile aleimplicării narative.
Lăsînd deoparte personajele şi măştile utilizate de autor, cartease organizează, pe un al doilea palier, tocmai prin ceea ce el leîmprumută: şi anume convingerea, nu foarte eretică, potrivit căreiadispariţia URSS e tragică sau măcar dramatică. La V. Ernu nu sevede un regret după comunismul naţional, "local", ceauşist orititoist, ci după acela imperial, strivitor prin dimensiuni şi princonştiinţa forţei lui istorice. Între individualitatea care seopune colosului şi duce mesajul acestei împotriviri în lumea liberă(Soljeniţîn) şi, respectiv, individualitatea ce rămîne, prinexperienţă şi scriitură, în orizontul Gulagului (Şalamov), autorulnostru optează pentru autorul Povestirilor din Kolîma. Rezistenţa,cîtă e, şi reflecţia, cu riscurile ei, trebuie să rămînă îninteriorul acestui spaţiu, în matricea lui; odată exportate, eledevin consumabile ale maşinăriei mediatice occidentale. ValorileEstului totalitar sînt nepreţuite, în Ultimii eretici aiImperiului, şi a le confrunta cu cele ale Vestului ar însemna ointrare dezgustătoare într-un circuit comercial. (Cu cît umblă maimult pe mapamond şi ţin mai multe conferinţe, cu atît personajelelui Vasile Ernu sînt mai dezgustate de orice formă de comerţ.) Înschimb, valorile occidentale sînt privite cu mefienţă, într-undiscurs suspicios, sau caricate, într-unul parodic. Faptul, depildă, că Soljeniţîn a pus o inexistentă lingură în mîiniledeţinuţilor din Gulag ar arunca o umbră de dubiu asupra mărturieisale. "Ereticul" ce nu ezită să compare, prin intermediarificţionali, Statele Unite cu Germania hitleristă şi cu stalinistaUniune Sovietică este deodată foarte scrupulos în notarea, viaŞalamov, via A.I., a acestui amănunt. Însă eroarea lui Soljeniţînnu face decît să incrimineze şi mai mult infernul contemporanconstruit, prin Gulag, de către "echivalentul" georgian al luiRoosevelt. Într-o uimitoare mişcare de balet ideologic, Gulagulautentic e folosit aici împotriva Gulagului "fals" pe careSoljeniţîn şi alţii îl construiesc, în lumea liberă, împotrivaGulagului nostru...
Nu poţi să nu te întrebi: oare n-ar fi fost bine să avem mai multeasemenea mărturii despre realitatea nedistorsionată a paradisuluisocialist? Mai multe gesturi de rezistenţă şi disidenţă, mai multeacţiuni sau tentative de opoziţie? Accentuînd pe acţiune şisemnificaţie politică, pe limitarea conştientă a spaţiilor decontrol folosite de Autoritate, cartea lui Vasile Ernu sugerează,recomandă, propovăduieşte implicarea. În această grilă, rezistenţaprin cultură a intelectualului român a fost ceva jalnic. Cuinevitabilitate statistică, însă, în aceeaşi carte disidenţii,rezistenţii şi opozanţii regimului comunist sînt priviţi în luminaorbitoare a farului unional. Ce au făcut ei este discutat "critic",dar nu pe vectorul împotrivirii la totalitarism (nu despre asta eravorba?), ci prin comparaţii descalificante şi împingeri înderizoriu. Analiză cu pigment comic, à la Ernu: "Disidenţii, pecare tu îi descrii atît de bine - îi scrie V.A. lui A.I. -, sîntparte integrantă a sistemului comunist. Ei nu au părăsit niciodatăregimul comunist, din simplul motiv că au comunicat cu el, dar nuîn cifre şi în bani, ca într-un sistem bazat pe economie, ci cuajutorul cuvintelor, al textelor. Disidenţii au vorbit pe limbaregimului. Ştii cine a comunicat şi s-a comportat altfel însistemul comunist? Şi care mie mi se par mult mai semnificatividecît disidenţii? Ei bine, din punctul meu de vedere există un grupcare face o notă aparte şi care are un rol cel puţin la fel deimportant ca acela al disidenţilor: speculanţii (aşa cum îi numeamnoi) sau bişniţarii (aşa cum le zice aici). Prefer variantarusească a termenului, cu toate că ambele au, în principiu, acelaşisens." (p. 68).
Ne-am întors, iată, la o limbă a comerţului, aici subteran, darsăpînd mai adînc decît disidenţii, ulterior ieşit la suprafaţă şistructurînd ca o piaţă, în viziunea autorului, spaţiul conştiinţeilibere. "E adevărat că sistemul sovietic nu a fost una dintre celemai bune lumi posibile, chiar a fost în anumite momente excesiv dedur şi de intolerant" (pp. 135-136), dar - şi aici urmează un daraglomerat ca o intersecţie metropolitană - parcă voi, încapitalismul Viţelului de aur, mai aveţi timp liber? parcă voi, înOccident, sînteţi mai puţin terorizaţi de creditul la Bancă? parcăvoi, în America, nu i-aţi omorît pe indieni şi pe negri? parcăSoljeniţîn a văzut vreo lingură în Gulagul nostru? parcă ceauşismulromânesc a fost mai bun? parcă Omul este azi mai fericit?
După un minuscul "e adevărat că", se desfăşoară, practic, întreagacarte a unui autor ce manipulează legăturile referenţiale pînă cîndpropriul discurs îl trădează. Şi nu o dată. Să reluăm o secvenţă demai sus: "speculanţii (aşa cum îi numeam noi) sau bişniţarii (aşacum le zice aici)". "Le zice aici": formulare impersonală şi oRomânie care nu merită prea multă atenţie. E mică rău. "Îi numeamnoi": formulare la persoana I plural, aproape oficială, şi destulde ameninţătoare fără imperfectul nostalgic al marii UniuniSovietice...
Citind cu atenţie această carte ambiţioasă, însă dezamăgitoare(lăudată febril de cîţiva comentatori anume pentru atitudinea eicritică), realizezi că ereticii pozitivaţi de autor şi plasaţi întitlu sînt mai degrabă ai Imperiului defunct decît împotrivalui.


*) Vasile Ernu, Ultimii eretici ai Imperiului, Editura Polirom,Iaşi, 2009, 320 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este conferenţiaruniversitar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şiconsilier editorial la Editura Polirom. A ţinut cronica literară înAdevărul literar şi artistic (1997-2005), apoi în Romånia literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul de cultură, Idei îndialog, Bucureştiul cultural, Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la Radio RomåniaCultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor înFilologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti, cu o tezădespre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert de deschidere(Premiul de Debut al Romåniei literare, Premiul pentru Debut alUniunii Scriitorilor din Romånia şi Premiul "Titu Maiorescu" alAcademiei Romåne); Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie.Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Romån.Dialoguri pe hårtie; Bucureşti Far West. Secvenţe de literaturăromånă; Un om din Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literarăal Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literatură romånă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO