• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Ziarul de Duminică

Hanul cu Tei la 1910

Hanul cu Tei la 1910
21 sep 2007 585

Se cunoaste cu precizie cand a fost inaltat, in ce imprejurari si de cine. Nu este un edificiu oarecare si necunoscut, dimpotriva, are o celebritate egala cu cea a Hanului Manuc. A fost ridicat in anul 1833 de catre Stefan Popovici si Anastasie Gheorghe Polizu, negustori care isi aveau pravaliile chiar in acel loc. Avand forma dreptunghiulara, cu 14 pravalii spre est si 14 spre vest, fiecare latura cu pravalii apartinand unuia dintre negustorii mentionati, cu doua porti de acces pe ulitele Blanari si Marchitani (astazi Lipscani), hanul pare mai degraba un pasaj sau o ulita tipica Bucurestilor din epoca Zaverei. Latimea lui, cat sa treaca o caruta, era suficienta pentru aprovizionarea cu marfuri a pravaliilor. Ocolit in mod miraculos de Focul cel mare, a atras in timp si negotul financiar, care pana atunci functionase la Hanul Zlatari. "Bancherii" Leon Munoach si George San Marin preiau in 1838 de la Stefan Popovici. Aici va functiona si banca lui Alexandru Kirilof, care si ea se extinde, cumparand loc de la fostii proprietari. In preajma Unirii, acest stabiliment avea deja alti proprietari, bancheri si negustori puternici. Timpul care s-a scrus nu a afectat infatisarea hanului si nici nu i-a pus in pericol existenta, desi majoritatea hanurilor vecine au fost demolate ori lasate de izbeliste. Cum am mai spus, locul era norocos. Pe la 1970, profesorul arhitect Joja l-a restaurat exemplar, asa cum ar trebui sa fie restaurat orice monument istoric sau architectural.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396