Ziarul de Duminică

Hanul Zlătari / Emanuel Bădescu. GALERIE FOTO

Hanul Zlătari /  Emanuel Bădescu. GALERIE FOTO

Hanul Zlătari/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu

05.08.2011, 00:03 3064

Într-o vreme prielnică zidirii sfintelor biserici, zlătariipripă­şiţi în mahalaua Bălăceanului au înălţat şi ei un locaş, ce aprimit hramul Adormirea Sfintei Fecioare Maria. Această faptăcreştinească se întâmpla în anii îndelungatei domnii a lui MateiBasarab, om cu frica lui Dumnezeu şi cu multă râvnă de ctitor.Zlătarii, denumirea populară a celor ce prelucrau aurul şiargintul, trebuie să fi avut un beneficiu însemnat de pe urmalucrărilor lor de şi-au putut permite să-i mulţumească astfelCreatorului.

Este o dovadă a iubirii lor pentru frumos şi a bogăţieilocuitori­lor din trecut ai Bucureştilor. O jumătate de veac maitârziu, neobositul ctitor, spătarul Mihai Cantacuzino, construiîmprejurul bisericii chilii numeroase şi spaţioase, ce vor fi lesnede transformat în apartamente cu adevărat boiereşti. MânăstireaZlătari, asemenea celorlalte construcţii de acest gen, a fostînzestrată cu moşii întinse şi cu metohuri im­portante, precummânăstirile Cotroceni, Cernica şi Segarcea, ajungând în veacul alXVIII-lea printre cele mai bogate din ţară. Domnitorii fanarioţiîndeo­sebi s-au întrecut în dărnicie, însă motivul real rămâne unmister.

Datorită acestei atenţii speciale, o parte însemnată amânăstirii a fost hotărâtă să devină han, pentru mărireaveniturilor, or, dacă luăm în calcul faptul că şi clientela eraaleasă numai dintre cei cu mare "dare de mână", negustori, zlătarişi zarafi, putem presupune că mânăstirea-han Zlătari a funcţionatca o instituţie dedicată "cauzei romeilor", cum va numi AthanasieComnen Ipsilanti intenţia tainică a domnilor fanarioţi de a provocarenaşterea Bizanţului şi isteria eteristă de mai târziu, iniţiatăla Bucureşti. Cu acelaşi scop tainic funcţiona şi Academiagrecească de la Sf. Sava: fabrica mavrofori! Bancherii greci sauvlahi, precum Meitani, Sachelarie, Polizu etc., "din care uniilocuiau în han, făceau afaceri aici, unde tratau arendarea ocnelor,a drumurilor şi a vămilor", aduceau profituri însemnate egumenuluişi - probabil - "cauzei romeilor". Bunul mers al afacerii a fostînsă zdruncinat de cutremure mustrătoare: crucile şi mătăniile nuputeau convieţui alături de "ochiul Dracului"! Marele cutremur dinanul l802, care a afectat toate clădirile de cărămidă dinBucureşti, a lovit aici cu mare mânie.

Clopot­niţa a trebuit să fie demolată, pentru că ameninţasă se prăbuşească, iar biserica abia se mai "ţinea in picioare"după cutremurul din 1838… A fost demolată şi reclădită între anii1850-1852, fiind pictată de Gheorghe Tattarăscu. Bineînţeles,lucrările au necesitat mari sume de bani, care au fost, însă,obţinute de pe urma extinderii hanului. Mânăstirea fusese redusă ladoar cinci chilii... Încurajaţi - parcă - de această măsurăadministrati­vă, atât de îndepărtată de voinţa ctitoruluicantacuzinesc şi de morala creştină, au năvălit în han cămătarievrei, toptangii turci şi persani, croitori nemţi, circariitalieni, dar niciun călugăr! Cu mare tristeţe trebuie să fiurmărit din ceruri bunul Dumnezeu prefacerea Casei Sale în bazar,dar a răbdat, ca să cunoască limitele nimicniciei omeneşti. Şi aavut ce să vadă: hanul, cu clientela sa cosmopolită, polarizaatenţia neguţătorilor şi bancherilor de seamă, limba vorbită înodăile şi prăvăliile sale nefiind româna, ci un amestec nenaturalde idiş, greacă şi turcă, iar poziţia sa centrală, turnul cu ceasdinspre Podul Mogoşoaiei, prăvăliile bogate şi contoarelezarafilor, atuuri de neîntâlnit altundeva, i-au creat opersonalitate plăcută protipendadei, ceea ce a atras atenţia şibunăvoinţa autorităţilor laice, creştine doar de formă. Încă din1839, odăile de sus găzduiseră Departamentul Justiţiei şiDepartamentul Instrucţiunii Publice, fapt ce-i ridicaseconsiderabil prestigiul de stabiliment laic. Înconjurată de ziduriînalte, biserica nu supăra pe nimeni cu prezenţa sa! GheorgheCrutzescu, amintind că în Hanul Zlătari a fost instalată, în 1866,cazarma Gărzii Civile, povesteş­te: "Aici făceau exerciţ cetăţeniicu favoriţi a la Franz Joseph sau cu barbă a la Cavour, îmbrăcaţiîn mundirul cu şase nasturi, încins peste pantalonii prea lungi,legaţi pe sub guler cu baierele glugii, purtând o cravată roşie şipe cap o pălărie de pâslă înaltă, cu pana de cocoş".

Este exact descrierea lui Jupân Dumitrache, mahalagiul dela Izvor de care a râs subţire Caragiale... Colonelul Papazoglu,fost locuitor al hanului, venea tocmai din Dobroteasa pentru acerceta patriotismul mahalagiilor, proporţional, după convingereasa, cu silinţa la instrucţia mili­tară. Am fi însă nedrepţi dacă nuam semnala şi activitatea culturală găzduită de acest ciudataşezământ, mai bine zis de instrucţie a minţii, desă­vârşită înpensionul lui kir Stavrides şi în gimnaziul "Matei Basarab",situate - primul - la catul de pe Uliţa Lipscanilor şi - al doilea- peste drum de Hotelul Damaris, mai cunoscut cu numele de GrandHotel de France. Autoritatea supremă, Ministerul Cultelor şiIn­strucţiunii Publice, veghea buna lor desfăşurare dintr-unapartament învecinat com­pus din şase odăi, aflat pe colţul dinspreHanul Constantin Vodă. Erau timpuri de pionierat,excepţionale!

Revenind la îndeletnicirea de bază, firească pentru oricehan,adică la negoţ, parcurgerea unor reclame tipărite înpresa vremii este o lectură pe cât de pasionantă, pe atât deinstructivă. Johan Grese, de pildă, muşteriu sosit tocmai dinLeyda, îşi anun­ţa "onor client" că oferă la un preţ modic "ofoarte frumoasă colecţie de plante, cepe şi seminţe da tot felul,îndeosebi un bun soi de sparanghel de Olanda, nou şi bun de mâncareîn cel dintâi an". Iar un coafor parizian, venit să-şi încercenorocul la Zlătari, anunţa în "Vestitorul Românesc" că "a deschisun salon pentru frizat atât cavaleri cum şi dame... după cea dinurmă modă de la Paris". Din presă şi din puţinele fotografii alehanului, mai aflăm de existenţa unei cofetării, celebră pentru"renumitul Cataif a la Baltador", de "eleganta magazie de stofe" alui Joseph Gherşcovici sau de băcănia lui Păun Popescu "pentru damecu gust fin".

Desigur, enumerarea este selectivă, prăvăliile acestui hangăzduind un negoţ extrem de variat până în anul 1903, când PrimăriaCapitalei a năpustit asupra venerabilei construcţii o armată despecialişti în eradicarea vestigiilor istorice. Curând,bucureştenii îşidelectau privirea cu "un foarte frumos gazonenglezesc, des ca o perie". Două veacuri de istorie trepidantăfuseseră înlocuite cu iarbă! Mai târziu, după restaurarea din 1908,care a mutilat biserica, "ce parcă roşeşte, simţindu-se aşa urâtă",gră­dinarul Cişmigiului a plantat câteva smocuri de flori...Singura mângâiere rămânea ziua de Bobotează, când Regele şiMitropolitul Primat, ulterior Patriarhul, ascultau aici slujba,după care porneau spre Dâmboviţa cu mare alai, ca să arunce cruceaîn vadul râului pentru a fi scoasă de un puşcăriaş închis pe viaţăşi care urma să fie eliberat. De peste o jumătate de veac, niciaceastă cinstire nu mai învredniceşte biserica de laZlătari. Trecutul trebuie uitat.

EMANUEL BĂDESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar încadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.Licenţiat în istorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cupeste 1.000 articole la revistele Formula AS, Lumea Magazin,Magazin Istoric şi la Ziarul de Duminică. A publicat "1 Decembrie1918 Alba Iulia - Bucureşti"şi "Imnurile naţionale la români". Esteşi coautor al volumelor "Scurtă istorie a regalităţii în România","Nicolae Ionescu", "Bucureştii de altădată", "De la Vatican laIerusalim", "Conspiraţia securităţii", "Bucureştii în imagini învremea lui Carol I" (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

AFACERI DE LA ZERO