Ziarul de Duminică

Horia C. Matei - Despre enciclopedismul românesc/ de Stelian Ţurlea

Horia C. Matei - Despre enciclopedismul românesc/ de...

Autor: Stelian Turlea

06.12.2013, 00:05 544

Horia C. Matei este de formaţie istoric, un împătimit al enciclopedisticii, domeniu pe care nu l-a abandonat niciodată. A fost redactor la Editura Enciclopedică, director al direcţiei Carte din Ministerul Culturii după 1989, iar din 1994, conduce Editura Meronia din Bucureşti, specializată în publicarea de literatura enciclopedică.  Este autorul mai multor sinteze enciclopedice, între care O istorie a Romei Antice, Civilizaţiiile Orientului antic, Enciclopedia Antichităţii, Enciclopedie de istorieuniversală. A elaborat articole despre România pentru o serie de enciclopedii germane – Meyers Enzyklopädisches Lexikon, Brockhaus Enzyklopädie, Bertelsmann Lexikon – , a fost consultantul de specialitate pentru ediţia română a Enciclopediei ilustrate de istorie universală Reader’s Digest.

 

- Domnule Horia C. Matei, Editura Meronia pe care o conduceţi de două decenii este una dintre puţinele de la noi care şi-au fixat programatic publicarea de dicţionare şi enciclopedii. Ediţiile succesive – 12 pentru Enciclopedia statelor lumii, 6 pentru Enciclopedia Antichităţii reflectă interesul trezit la public. Probabil că sunteţi unul dintre puţinii care ne pot spune ce înseamnă literatura enciclopedică şi care este rolul ei în societate.

- Literatura enciclopedică s-a cristalizat ca domeniu distinct la începutul epocii moderne, în momentul când societatea europeană a simţit nevoia ordonării şi sistematizării informaţiei tot mai bogate acumulate în diferitele domenii, în paralel cu impulsul ierarhizării acesteia, dar şi al stabilirii de punţi de comunicare între diverse sectoare ale ştiinţei şi culturii. Încercări timide în acest  sens întâlnim încă din Antichitate şi Renaştere, secolul XVIII constituie însă data naşterii acestui capitol distinct al civilizaţiei Gutenberg. Nu întâmplător apariţia primelor mari enciclopedii universale, ordonate alfabetic, în zeci de volume, s-a produs în spaţiul francez, englez şi, apoi, german.

 

- A contat faptul că franceza era în sec. XVIII lingua franca în spaţiul cultural şi diplomatic  european?

- De aceea a şi fost atât de mare impactul enciclopediei lui Diderot şi D’Alembert. Anul acesta Franţa a serbat cu fast 300 de ani de la naşterea lui Denis Diderot, cărturarul care şi-a consacrat 25 de ani din viaţă realizării celebrei Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, prima radiografie coerentă a cunoaşterii. Nu a fost prima enciclopedie, dar a fost cea dintâi realizată dintr-o perspectivă laică. Marele ei succes (17 volume de text, 11 volume de planşe, realizate între 1751 şi 1772 de peste 160 de autori, între care condeiele lui Voltaire, Rousseau), în pofida marii opoziţii din partea puterii politice din epocă, dar mai ales a celei ecleziastice, a venit din identificarea cu un instrument menit, prin supunerea întregii cunoaşteri criticii raţiunii,  să contribuie  la impunerea toleranţei, umanităţii, egalităţii oamenilor. Şi a contribuit la răspândirea acestor idei în rândurile elitei intelectuale din întreaga Europă.

 

- De aceea a devenit un simbol al Epocii Luminilor?

- Într-adevăr, era simţită, atât de către adepţi, cât şi de către opozanţi, drept un simbol al epocii Luminilor, deşi termenul a fost mai târziu forjat.  S-a spus, în acest sens, că  Revoluţia Franceză poate ar fi avut loc şi fără Enciclopedie. Dar, generată doar de cauze politice sau economice, nu ar fi fost şi purtătoarea unei filosofii, a unei noi  concepţii de viaţă, prin care spiritul european să se emancipeze de dogmele Evului Mediu.

 

- A rămas ca model această enciclopedie?

- Şi da şi nu. Da, ca mod de organizare, dar s-a produs o schimbare de perspectivă. Enciclopedia lui Diderot se adresa elitelor intelectuale.  Secolul XIX converteşte enciclopedia într-o punte între „savanţi” şi amatorii de cunoaştere, într-un instrument de democratizare, am zice astăzi, a cunoaşterii. Fiecare cultură matură, de la Marea Baltică la Mediterană, a simţit nevoia unor mari enciclopedii, care să permită „accesarea” rapidă, eficientă, a imensului volum de informaţie vehiculat. Având ca punct de plecare numele unor pionieri în domeniu – germanii Friedrich A. Brockhaus şi Eduard Meyer sau francezul Pierre Larousse, termeni ca Brockhaus sau Larousse au ajuns în scurt timp, în limbajul comun, sinonimi cu cel de enciclopedie.

 

- Din câte ştiu, însă, secolul XX rămâne prin excelenţă secolul enciclopediilor...

- Pentru că, în paralel cu marea extindere geografică, are loc şi diversificarea fără precedent a genului; se publică enciclopedii universale şi naţionale, tematice şi alfabetice, generale şi domeniale, biografice etc. Dacă epoca interbelică a fost una benefică, anii 1950-1980 au însemnat apogeul enciclopedisticii pe glob. Enciclopedia, ca sursă de informare, juca rolul asumat în ultimele decenii de internet. După acest adevărat marş triumfal, a survenit, în ultimii ani ai secolulu XX, amurgul, instalat cu o rapiditate pe care nimeni nu şi-o putea imagina.

 

- Putem vorbi, deci, astăzi, despre sfârşitul literaturii enciclopedice?

- În parametrii de până acum, da. Explozia şi globalizarea informaţiei şi triumful internetului au curmat existenţa enciclopedisticii de tip Gutenberg. După 244 de ani, Enciclopedia Britannica, cel mai cunoscut nume din domeniul enciclopedisticii, şi-a încetat apariţia pe suport hârtie, cele 32 de volume ale ediţiei din 2010 încheie această istorie.

 

- Ce mai înseamnă textul enciclopedic tipărit astăzi, când internetul te ajută să afli în câteva minute tot ce ai descoperi răsfoind nenumărate volume în biblioteci?

- Oare aşa să fie? Internetul este o reţea de reţele virtuale, de drumuri prin care se transportă informaţii sau un infinit depozit de informaţiii, de toate felurile. Dar nu oferă la cerere – simplă căutare – orice informaţie, de calitate şi valoare. Pentru aceasta trebuie să cauţi sursele – fiabile – şi, mai ales, să ştii să le cauţi. Şi să ai acces la ele. Iar unele dintre aceste surse sunt tocmai enciclopediile. Enciclopedistica nu a murit, ci, în conformitate cu specificul timpului, suportul ei este în schimbare. S-a spus chiar că enciclopediile nu mai au astăzi cititori, ci „utilizatori”. Dovadă ca marile enciclopedii ca Britannica, Meyers, Universalis, Larousse ş.a. au renunţat la costisitorul, greoiul pentru epoca noastră, suport hârtie şi au trecut on-line. Şi nu par a duce lipsă de „utilizatori”. Până şi Enciclopedia lui Diderot poate fi consultată – ce plăcere! – chiar gratuit – pe internet. Internetului trebuie să-i mulţumim, nu să-l blamăm. Dar nici nu trebuie să îi acordăm încredere necenzurată.

 

- Pentru cei care, ca dumneavoastră, continuă să publice lucrări enciclopedice este vorba despre devotamentul pentru o muncă de Sisif? E pur şi simplu nostalgie? Care este rostul textului enciclopedic tipărit? Ce are el în plus faţă de informaţia de pe net?  

- Nu de Sisif, căci stânca pe care o reprezintă o enciclopedie nu se rostogoleşte înapoi precum aceea a lui Sisif; este o „caznă”, dar prin care se împinge mai departe, se completează, dezvoltă, actualizează, diversifică, vechea stâncă. Textul enciclopedic, indiferent de suport, hârtie sau internet, implică selecţia, privirea critică a specialistului, punctarea a ceea ce este esenţial. În loc să fie considerat duşmanul enciclopediei şi eniclopedismului, internetul ar trebui să fie privit ca o extraordinară şansă de a suplini neajunsurile tiparului: actualizarea rapidă a informaţiei, volumul practic nelimitat etc. V-aş da aici un exemplu: L’Encyclopédie Hachette Multimédia 2000 (40.000 de articole, la care textul este sprijinit de imagini, acustică, posibilitatea accesului la site-urile internet care îmbogăţesc informaţia riguros etc.. )

 

- Care este reaţia publicului faţă de astfel de cărţi? Dar a tinerei generaţii?

- Nu putem vorbi de un public omogen, nici în cazul cărţii enciclopedice. Majoritatea celor care achiziţionează asemenea lucrări, lăsând la o parte, „curioşii” din fire, sunt oameni, tineri sau mai puţin tineri, care au nevoie de o informaţie rapidă şi, subliniez încă o dată, fiabilă.

 

- De ce avem nevoie de sinteze?

- Pentru că nimeni nu poate şti totul şi întotdeauna au fost, sunt şi vor fi mulţi cei care vor – sau au nevoie să ştie – dincolo de propria specialitate. Un excelent chirug sau un excepţional biolog, chimist etc. va avea nevoie de consultarea unei enciclopedii în domeniul artelor, istoriei etc. Dar aceasta este valabil şi în propriul domeniu. Un specialist în arheologie nu este un cunoscător de detaliu al istoriei universale sau al celei româneşti în ansamblu ş.a.m. d. Aşa se şi explică faptul că, dacă nu  mai apar noi mari enciclopedii, abundă în lume dicţionarele domeniale, multe pentru publicul larg, dar foarte multe şi pentru cel înalt specializat.

 

- Tot ce aţi tipărit dvs în ani ar putea fi înţeles ca o etapă spre o enciclopedie masivă românească, cu tot ce şi-ar dori omul să să afle?

- Mă văd nevoit să reiau o afirmaţie mai veche. Tristă. Cultura noastră, din multiple cauze, nu a avut niciodată vocaţia enciclopedisticii. Elitele politice şi culturale din ultimele două secole nu au arătat disponibilitatea de a vibra la asemenea proiecte de anvergură şi durată, dar şi de largă accesibilitate şi efect educativ. Apoi, insuficienţa necesarelor cărămizi preexistente – monografii, sinteze, tratate, bibliografii, dublată de absenţa unor case de editură de profil până la al Doilea Război Mondial, ulterior reticenţa manifestată de regimul comunist faţă de acest gen. După 1989, deplina libertate ideologică nu a fost însoţită şi de un efort organizatoric şi fianciar pentru realizarea unor proiecte mari. Nici timpul nu mai are răbdare. Astfel că România nu se poate lăuda cu o enciclopedie universală proprie. Doar Editura Enciclopedică din Bucureşti, într-un eroic efort solitar, a publicat între 1993 şi 2009 un dicţionar enciclopedic în 7 volume. Din păcate, termenul de dicţionar enciclopedic nu este sinonim cu cel de enciclopedie. Nu mai avem această şansă, am ars şi aici etapele, ardere care nu mai poate fi recuperată. O enciclopedie masivă pe hârtie nu are nici cine să o facă (ar fi nevoie de un colectiv larg şi diversificat de autori dispuşi să lucreze constant), nici cine să o publice (costurile ar fi enorme) şi, poate, nici foarte mulţi cumpărători. Este probabil realizabilă on-line, dar, şi aici, buna-intenţie şi voluntariatul nu sunt suficiente.

 

- Cum trece prin criză literatura enciclopedică de la noi, câtă există, şi, implicit, o editură cu un asemenea profil?

- Greu, gâfâind, jurând de multe ori că nu se mai poate, dar... reluând munca, pe bucăţi –domenii, subdomenii etc... Atât timp cât credem în rolul enciclopedisticii, facem ce putem.

 

- Ce ar trebui făcut şi nu se face pentru promovarea literaturii enciclopedice?

- Nu atât promovarea, cât elaborarea unor lucrări fundamentale pentru cultura şi ştiinţa românească ar fi necesare. Atâta timp cât iniţiativa – şi responsabilitatea – sunt lăsate doar particularilor, acest lucru este greu de realizat. E mai comod, pentru cei mai mulţi, să publice traduceri, elegante, frumoase, bogat ilustrate, dar cu mari lacune în informaţie şi cu foarte puţine informaţii despre spaţiul românesc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO