Lucrarea de mici dimensiuni pe care o reproduc infatiseaza, cu simtire si tehnica andreesciana, o casa dinspre partea Cœmpinei. E pictata pe capacul de lemn exotic al unei cutii pentru tigari de foi marca "La Espanola-RD'Ha" si i-a apartinut lui Florin Niculiu. In 1980, cand am vazut-o in atelierul lui Niculiu, stiam despre Juan Alpar c-ar fi fost un artist minor de pana-n 1900, asa cum citisem - fara sa-mi amintesc unde - intr-o carte despre inceputurile picturii noastre moderne. Am rostit cuvantul minor o singura data, dar Florin Niculiu s-a zburlit si, ani de zile dupa aceea, n-a pierdut nici un prilej, ba le-a mai si creat, ca sa ma intrebe, politicos, dar cu un soi de retorica imperativa, ce-i era proprie: "De ce minor?"
Inca de atunci, din 1980, a inceput sa ma preocupe contemporanul lui Ion Andreescu cu nume fantezist, iar in cele cateva lucrari pe care le-am luat apoi in seama, fiindca eram starnit sa le iau in seama, m-am straduit sa descopar atat asemanarile cat si deosebirile de maniera fata de cel care i-a fost, se pare, primul si ultimul indrumator in arta. Acum, la mai bine de un veac de la epoca in care bizarul autodidact Ioan Alexandru Paraschivescu, nascut la Bucuresti in 1857 (iar dupa Lucian Predescu, in 1855), cu studii neterminate de drept si slujind pentru lefuri mici, cand ca impiegat, cand ca profesor de topografie intr-o scoala militara, s-a daruit cu totul picturii, stim bine ca andreescianismul era, in principal, o atitudine fata de natura. Si ca, in epoca, pictorii din generatia buzoianului nu se raportau ca la un model la lucrul acestuia, ci la pictura Barbizon-ului. Franta era reperul in materie de plein-air, nu Andreescu.
Intr-o expozitie de acum cativa ani, cu tablouri putin cunoscute din colectiile Muzeului Municipiului, un tablou de Alpar avand exact aceeasi privire asupra motivului cu o panza faimoasa a lui Luchian - o mahala bucuresteana - mi-a prilejuit deslusirea unei situatii mult comentata la vremea ei. Daca i-am zis lui I.Al. Paraschivescu "bizarul Alpar", am facut-o datorita mijloacelor cu care acesta cauta sa se remarce. Era si fotograf amator - fapt nu tocmai obisnuit pe atunci - si intrucat au pictat ambii aceeasi "vedere de la fata locului" cu aceeasi fotografie in fata, contemporanii s-au sesizat.
Situatia era prea noua, ca sa stie cineva cum trebuie pusa problema si daca merita sa cauti o dreptate si un vinovat, intr-o situatie care nu reclama nici una, nici alta. Deoarece Luchian era favoritul zilei, pe cand Alpar doar unul dintre excentricii sfarsitului de veac, Bucurestiul monden i-a dat dreptate lui Luchian. In ce privinta? veti intreba. Parca mai stie cineva in ce privinta?! Acuzele pe care Alpar i le-a adus mult mai cunoscutului sau contemporan l-au incarcat pentru viitorime cu o legenda rea. Si astazi, numele lui Alpar le suna vinovat multora, dar in ce chip a fost gresit Alpar nici macar biografii lui Luchian nu cred c-ar sti sa zica.
Se cunoaste ca a expus pentru prima oara la Cercul artistic-literar Intim Club, in 1885, cu statutul unuia dintre cei 101 membri fondatori cu o anume stare si capabili sa-si achite cotizatia nu tocmai mica, de vreme ce selectiva intrunire era prezidata onorific de un mosier ca Vasile Alecsandri, iar staiful de aleasa adunare i-l gira un alt om avut si mare colectionar, Ion Kalinderu. Numele tablourilor circulate in epoca ne dezvaluie estetica unei opere singularizate prin "caracterul melancolic", cum scrie Lucian Predescu, si se cheama asa: Casa la Campina, La marginea baltei, O turma de oi, Dupa ploaie, Vedere din Bucuresti, Casa Corlatescu (Ploiesti), Sub nuci, Carciuma parasita, Poarta de la Radu Voda, Clae de fan, O parte din manastire... A mai pictat ca toata lumea flori, naturi moarte cu carti si mic inventar cultural burghez precum si un numar insemnat de marine.
Tablourile lui Alpar nu sunt prezente nici in galeriile comerciale, nici la licitatii. Avand un pronuntat sentiment barbizonist, unora li s-a sters semnatura si li s-a daruit alta mai atragatoare. Pe proprietari ii ameteste si acest "Juan Alpar" cu rezonante spaniolesti. Din toate insa impune o sinceritate a trairii cum n-o au nici unii contemporani cu vaza. Cele mai legate imagini de-ale sale ar surprinde in Muzeul National, daca ar fi expuse, asa cum surprind si emotioneaza prin ardenta inspiratiei compozitiile cu parfum pre-rafaelit ale lui Sava Hentia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
