Daca toata lumea il cunoaste si il recunoaste pepictorul Val Gheorghiu, putini au rabdarea sau curiozitatea de a-ldescoperi pe prozatorul cu acelasi nume, desi, din 1972, anulaparitiei primului volum de proze scurte (Arlechin iniarba), autorul a bifat nu mai putin de optvolume.
Nu e vorba ca pictorul iisaboteaza pe prozator si pe eseist, mai ales ca cele trei ipostazetrebuie luate impreuna si nu altfel; doar ca, spirit ludic, bonom,uneori chiar adolescentin (desi dictionarul pare pus pe glume nudoar când il plaseaza intre Gheorghiu-Dej si Miluta Gheorghiu, cisi când ne indica vârsta: 75 de ani, impliniti anul trecut),artistul insusi prefera sa se amuze pe seama statutului sau: mereua fost considerat, spune el intr-un interviu, "cel mai pictordintre prozatori si cel mai prozator dintre pictori". De fapt, dupacum se va vedea, e vorba de fatete ale aceleiasi medalii. Revin,asadar: daca printre pictorii ieseni (si nu numai) este mereuasezat in vârful ierarhiei, literatii il privesc cu o suspiciunecare aduce, uneori, a simpatie. Nu mi-ar fi ciuda, dar in târgul depe Bahlui capul de afis al prozei l-au tinut, decenii bune,scriitori precum Corneliu Stefanache, Grigore Ilisei, Stelian Baboiori Ion Taranu; pe lânga acestia, mai ales, locul prozatorului ValGheorghiu chiar trebuie renegociat. Cât despre cei tineri, LucianDan Teodorovici, Florin Lazarescu sau Dan Lungu, inca necopti dupamine sau macar aflati la vârsta la care cartile importante sunt deasteptat, si ei ar avea ce invata din virtuozitatea pe spatiirestrânse in care autorul Madonei cu gâtul lung exceleazacum putinora le reuseste.
Aparut cu putin timp in urma,volumul Omul din gard* reprezinta o exigenta selectie dinproza autorului, care ar avea ambitia de a surprinde, dupadeclaratiile din preambul, "inefabilul - nu lipsit de patina unuiromantism cumva desuet si vag alienat - oricum inconfundabil". Evorba, prin urmare, de o miniantologie care sa cuprinda esenta uneiopere (nu ma feresc de acest termen), diferenta sa specifica. Saincercam sa vedem care ar fi aceasta.
Absurdulimblânzit
Nu intâmplator, mai mereu ValGheorghiu se simte bine in proza de foarte scurta respiratie; numarile evenimente, nici faptele inregistrate de la o distantasuficienta incât sa permita aranjarea lor in functie de ocauzalitate plauzibila constituie "tinta" acestor incizii incotidian; dimpotriva, este cautat cu insistenta momentul cel maianodin, care se curma brusc printr-o de nimic asteptata intâmplarecare intoarce totul cu susul in jos. Dar nimic nu este previzibil,nimic nu se lasa citit in derularea initiala a scenelor. De aceea,textele lui Val Gheorghiu mi-au amintit de unele ale lui DaniilHarms, desi nu imping atât de departe absurdul, sau deNuvelele-minut ale lui Orkeny Istvan. Cu precizarea capersonajele (care poarta nume exotic-caraghioase precum Stiv, Sasa,Haidia, Chibici, Saraga, Zarandi, Sache, Sarmiza Jacota, Aspazia,Gala, Tarabuta, domnisoara Pepa, madam Hariga, Bâgu etc.) nu suntschematizate pâna la a deveni simple functii ale unui pretextabsurd, ci isi traiesc cu patima conditia anodina, derizorie. Ceeace le invadeaza viata si ii acorda o discreta detenta absurda estebanalitatea in care se complac. Nimic nu le poate smulge dinrutina, nici macar momentele care, in mod obisnuit, impun oatitudine macar decenta, de nu chiar grava. Dar tocmai aici esteclenciul: desi caraghioase, ridicole, desi ironizate sau demne dedispret, aceste personaje nu repeta mecanic gesturi lipsite devitalitate: proza lui Val Gheorghiu este plina de viata, nu ebântuita de fantose gri, de siluete fara consistenta.
Ceea ce confera ritm acesteilumi monotone in esenta ei este atitudinea naratorului: mai mereuironica, jucând de regula detasarea tocmai atunci când nu secuvine, regizând amuzat totul cu o discretie hâtra, dar nu atât deserioasa incât sa nu se lase observat. De multe opri, naratoruleste implicat, fara a ocupa, totusi, prim-planul. El este un martorcare mimeaza neutralitatea, care va sa zica. Iata, de pilda, oproza de doar o pagina, intitulata sec Masa cu vânat. Oprecizare: titlul atrage atentia asupra ospatului propriu-zis,directioneaza lectura catre observarea detaliilor festinului insine. Textul debuteaza, cum altfel?, ex abrupto: "Neintoarcem de la cimitir, ne spalam pe mâini si ne asezam. Si pentruca batrânei i-a placut sa râda, convenim sa nu fim exagerat detristi". Parastasul se transforma curând insa, in manieracaragialeana, intr-un autentic chef. Lectorul se amuza sau, dupacaz, se indigneaza de aceasta turnura a scenei, fara sa stie caaluneca, pe nesimtite intr-o capcana. Intra in scena si Axinte,care, stiut fiind ca suflet al petrecerilor, "se imbujoreaza si-sida si el drumul". Din acest punct, a rezuma ar insemna, pe de oparte, a lungi inutil povestea, pe de alta, a-i dilua impactul;prin urmare, sa citim: "Ar fi nefiresc sa n-o faca, e fermentul inastfel de cazuri. Cu fata lui cazuta, de o tristete hilara,amesteca cele mai deocheate intâmplari, stârneste râsul, la careel, ca profesionist desavârsit, nu participa, marind efectele. Ilprovocam, a câta si a câta oara!, cu nenorocitele zile de lagar,zile pe care ei le mai imblânzeau cu sotii. Stim totul pe de rost,dar cum le spune Axinte... Acum, iarasi despre muierea care-isupraveghea, tortionar perfect, in stare de perfidii, lasându-i s-ourmareasca in timp ce-si facea dusul si innebunindu-i cu nurii eiinfricosatori. Dupa câteva ore, râsul nostru devine rânjetcontinuu. Nu mai putem râde. Am râs prea mult. Când Axinte ajungecu fantasarile lui la aia cu afumatul slaninii in chiar hogeaculcomandantului de lagar, de unde, de obicei, nici nu zâmbeste, ilapuca un râs... Incepem sa râdem si noi. Tacem. El continua sarâda". Dupa care, perfect natural, cade deznodamântul acestei scenefamiliale incarcate de rutina: "Se congestioneaza, nu mai stim dacarâde sau se ineaca. Cineva chiar striga: se ineaca, apa, apa,altcineva spune: nu se ineaca, nu vezi ca nu mai poate de râs. Apa,apa, iarasi striga cineva. Prea târziu. Axinte e mort". Atât. Sec,cum nu se poate mai sec. Nici o compasiune, nici o implicare dinpartea naratorului desi, va mai amintiti?, era martor al acesteiscene. In plus, raposatul Axinte, cazut la datorie, i-o fi fost siruda. Oare câte posibile romane exista in aceasta pagina? Axinteare, in numai jumatate de pagina, o intreaga istorie, o biografiezbuciumata si, iata, deodata, un final derizoriu, care il acoperade ridicol. Dar care il si extrage din noianul de banalitate, demecanicitate in care se complac cu totii.
Virtuozitate lainghesuiala
Paradoxul acestei retete esteca, desi functioneaza pe spatii minuscule, atentia acordatadetaliilor este esentiala. Nu orice detalii, caci nu poate fi vorbaaici de acel efect de real, ci amanuntul picant, condimentat estevânat cu un ochi hulpav. Nu ma abtin chiar sa spun, cu riscul de arelua un cliseu, ca se observa in unele proze ochiul pictorului.Femeile par ba madone (cu gâtul lung, ce e drept), ba statui caresolicita nu doar admiratie, ci si respect, astfel incât ele mai cadevin, ca si in pânzele pictorului, obiecte estetice. Figurile secongestioneaza in anumite momente, ansamblul nu mai intereseaza,pentru ca amanuntul semnificativ sa capete importanta. Perspectivaeste, in pofida lumii anoste contemplate, una precipitata, alerta,ceea ce impune si frazei un ritm sacadat, sincopat. De aceea, avorbi despre virtuozitatea prozatorului Val Gheorghiu nu mi se pareo exagerare. El este un veritabil miniaturist. Sa decupez, laintâmplare, o mostra: "La zece, Tarabuta, domnul profesor deumanioare Tarabuta, abreviat Buta, silitorul din anii '60 (ma,Buta, nu te mai speti cu umanioarele tale, ii spunea Sache, fa situ o chimie, o electro), la zece, deci, când Mitropolia bate tristsi rar, ca-n vremea lui Conta, Buta suna la usa lui Sache, usa delemn masiv, cu eticheta metalica. Sunete dulci, de carillon vienez,desferecaturi infundate, prelungite, Sache, greul Sache, in usa,jovial, mare, in halat pufos, grena, pulpos si glabru, sabotighintuiti: hai!" Totul este abia schitat, insa in liniileesentiale, indeajuns cât intregul episod sa capeteviata.
Parcimonia procedeelor ar puteacrea senzatia de caricatural. Fals! Val Gheorghiu nu este unmizantrop, desi unele dintre prozele sale ni-l amintesc peCaragiale. Doar ca, spirit eminamente moldav (nici nu mi-l imaginezbatând alte trotuare decât pe cele ale Iasului), ironia sa nu muscacinic, viziunea sa nu este atât de categoric negativista, relatiacu propriile personaje nu este incarcata de tensiuni. Dimpotriva,un usor praf de melancolie pluteste peste aceasta lume derizorie,dar curata, lipsita de ascunzisuri dubioase. Unele personaje suntprivite cu maxima intelegere, desi, catre final, ele se dovedesc aconstrui scenarii eroice intr-un salon din balamuc (Incendiuldin creier) ori dintr-un ospiciu cu posibilitate de iesire,precum stapânul cockerului Costache, care peroreaza (stapânul, nupotaia) doct si patimas despre cetatea ideala si nepricepereaedililor si care, la un moment dat, o zbugheste printr-o fanta agardului. Ce se afla dincolo de gard il lamureste pe naratorulamuzat un ospatar: "Zâmbeste si-si insurubeaza degetul afumat intâmpla" (Omul din gard). Dar aceste fiinte stranii nu suntclasate, nu primesc diagnostice abuzive, ci sunt privite cusimpatie. Atunci când devin victimele sclerozei, ale senilitatii,precum batrâna actrita Profira si servitoarea ei Berta, personajelesunt compatimite discret, nu batjocorite; asta chiar daca o altapotaie, pudelul Pucky (numit, cum altfel?, dupa spiridusulshakespearian) ajunge, din greseala, in frigider in locul tortului(Match).
Val Gheorghiu scrie o prozaalerta, atenta la nuante, la detalii, desi jonglând cu toatestrategiile pe spatii mici. Dar tocmai in astfel de cazurirateurile sunt fatale. Nu si pentru autorul Omului din gard.El este, nu am nici o indoiala, un scriitor care merita o atentiemult mai insistenta. Macar egala cu cea de care se bucurapictorul.
*) Val Gheorghiu, Omul dingard, cu desenele autorului, Editura Junimea, Iasi, 2009, 58pp.
BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
