Recunosc: am fost pana in 1989 un promitatorostas al Partidului, un pionier fruntas, remarcandu-ma in toatedomeniile: la invatatura, la adunat plante medicinale, la colectatfier vechi ori la reciclat hartie, in activitatile pionieresti (amfost comandant de grupa si, in urma unei campanii electorale incare am reusit sa il atrag de partea mea pe Relu, durul scolii,promitandu-i sefia uneia dintre cele trei grupe ale clasei,comandant de detasament), dar mai ales in ale fotbalului,imitandu-l cu sarg pe Stefan Iovan, chiar daca nu aveam aluraacestuia.
Eram un cititorzelos al revistei "Cutezatorii", pentru care am si scris un poemscurt, pe linie, pe care ma grabesc sa vi-l impartasesc, pana nu madeconspira careva: "Poate vine vorba,/ Da esteprecisul,/ Epoca de aur/ Ne-mplineste visul.// Ceausescu ni-iconducatorul,/ Brav, viteaz si ne-nfricat,/ El ne calauzestepoporul/ Pe drum de aur luminat". Nu se ridicau versurile mele lamaiestria pe care o reuseau Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescusau Emilian Marcu, de pilda, dar tot era ceva… Eram in clasa a douasi le mai si cantam pe o melodie de rock'n'roll, visandu-ma un felde Elvis comunist.
Devotamentul meu se zbatea insaintre doua mari dileme: ce sa aleg, cauza Partidului, sa devin caPistruiatu (imi botezasem un caine, o cotarla mica si grasa, Calu),ca eroii-copii din filmele lui Sergiu Nicolaescu (va multumesc,domnule Nicolaescu, pentru minunatele pilde educative pe care nile-ati pus la indemana pe vremuri) sau un fotbalist, fundas dreaptade preferinta, la Steaua? Pe de o parte, era exemplul dinnenumaratele nuvele, romane, carti ilustrate doldora de copiicomunisti, gata oricand de sacrificiu, starnind admiratiacelorlalti si, pe de alta parte, cel al lui Boloni, Iovan, Lacatus,Belodedici, Duckadam ridicand Cupa Campionilor Europeni la Sevilla,spre bucuria nemasluita a intregii tari. Ma decisesem, rapidtotusi, catre a doua varianta. Nu a fost sa fie; regret si azi ca,in loc sa fiu in locul lui Radoi, in defensiva stelista, am devenitun biet profesor si critic literar.
Ca tot am ajuns aici, nu asezita sa-mi valorific si momentele de disidenta infantila, pentruca au existat si ele. In 1986, dupa celebra victorie a Stelei de laSevilla, agitam un grup de pustani (din care fratele meu geaman,craiovean anacronic, lipsea manifest) si scandam cu patos o lozincaale carei dedesubturi desigur ca nu le pricepeam pana la capat:"N-avem paine si salam,/ Da-l avem pe Duckadam!". Asta starnea maimereu riposta cate unui parinte, care aparea brusc la geam, labalcon sau chiar se infatisa in carne si oase pentru a-si ridicaloaza, mustrandu-l in fata tuturor: "Ce strigi prostiile astea? Nuai ce manca la mine acasa?" Am uitat sa va spun ca la parterulblocului nostru din Cobadin locuia un instructor de partid, de caretata, ca toti ceilalti, se cam ferea. Chiar daca, ulterior, s-adovedit a fi om de treaba, ducandu-l pe fratele meu la urgente cuAro-ul din dotare, cand s-a accidentat cam urat lafotbal.
Dar culmea gafelor mele cu gradridicat de risc a fost una cu care ma mandresc si acum. Tata eradirector la IAS Ciocarlia, iar la el in birou exista o statie prinintermediul careia se putea comunica direct cu toti directorii deIAS din judet. M-a invatat un paznic (imi mai amintesc si acum caera poreclit Bula) cum se foloseste; am ridicat receptorul si amanuntat, ingrosandu-mi vocea: "448, receptie! 448, receptie!" Asail auzeam pe tata… Dupa care am declamat, sigur pe mine: "Totidirectorii de IAS-uri sunt invitati sambata, la orele 11, la osedinta cu tovarasul prim secretar, la Sfatul Popular din comunaCobadin". Apoi am uitat subit de asta… In ziua de sambata, multemasini s-au mai adunat la primaria din Cobadin, unde era (este)situat blocul meu. Spre amuzamentul nostru, al pustanilor. Candi-am comunicat tatei, pe care il treceau toate sudorile din cauzasedintei de partid care, credea el, ar fi urmat, ca eu sunt autorul(anonim) al ispravei, s-a cam schimbat la fata. Mi-a ars vreo douascatoalce parintesti si i-a luat pe multi dintre colegii lui larestaurant, le-a facut cinste si au facut uitatincidentul.
*
Cariera mea de pionier a fostscurta, dar intensa. Pastrez intact in amintire momentul ungerii,ca sa-i spun asa. S-a petrecut in 1986, pe cand eram in clasa aII-a. Intamplarea a facut ca ne-au impopotonat cu toatezdranganelele uniformei cei din clasa a IV-a, in care era elev sicel mai bun prieten al meu, de atunci si de-acum, pe numele lui totBogdan. Ritualul presupunea o scurta caracterizare si, de forma, orecomandare. Mie mi s-a recomandat sa nu mai rup pantalonii detrening in genunchi, ceea ce imi era imposibil, fiind eu unfotbalist inrait. Juramantul l-am depus, stiu precis, la monumentulde la Adamclisi, care se situa la vreo 25 de kilometri de Cobadinulmeu. Ce a urmat dupa aceea? Pe,tru inceput, am schimbat juramantultipic: "Jur pe rosu" cu "Pe cuvantul meu de pionier". Apoi, auvenit momentele de glorie…
Sa le iau pe rand. In clasa aIII-a, am fost ales comandatul grupei numarul 1. Primisem un snurrosu, pe care-l tineam spanzurat cu mandrie in partea stanga acamasii. La sedintele organizate periodic ieseam la raport sirecitam cu patos: "Tovarase comandat de detasament, pionierul CretuBogdan-Mihai, comandatul grupei numarul 1, cu un efectiv de 12elevi, prezenti 10, absenti 2, va prezinta onorul: Pentru gloriaPartidului si-nflorirea Romaniei Socialiste: Tot inainte!" Iarcomandatul de detasament raspundea, secondat de intregul colectiv:"Tot inainte!" In fine, nu era rau… Dar ma racaia faptul ca trebuiasa-i dau raportul unei colege de doua ori cat mine, pe numele eiMonica. Asa ca am pus la cale o campanie electorala pentru anulurmator. Dar nu mi-a iesit. La alegerile pentru noul comandant dedetasament, cand m-am intors, in spatele meu nu se asezase decat uncoleg mititel, Demirel pe numele lui. Nici macar fratele meu geamannu m-a sustinut (o fi stiut el ceva…) Cumplita lovitura pentruorgoliul meu de fotbalist, premiant si poet (vezi poeziile de maisus). In fine, in clasa a V-a, nu am mai stat cu mainile in san:l-am convins pe durul clasei, cel care ne batea pe toti cand aveachef, Relu, ca, daca aranjeaza cu baietii sa ma aleaga pe mine sefde detasament, el va iesi sef de grupa. Si asa a si fost. De acumimi dadeau mie raportul. Si mai ales frate-meu, cu care ma bateamtoata ziulica fara sa reusim sa aflam cine-i al mai tare, iesea laraport. Eram seful lui, deh! In rest, tineam inventarul plantelormedicinale adunate, al hartiei sau al fierului vechi pe care ni letot cereau la scoala. Si cam atat…
Tot in clasa a V-a era sa ies sicomandat de unitate. Cea care se bucurase de invidia pioniereascainainte, Livia, termina clasa a VIII-a si trebuia inlocuita cumva.Era o fata tare frumoasa, de care eram mai multi suficient deamorezati ca s-o urmam la sedintele comuniste care se tineauprintr-o sala a CAP-ului (ce spun eu, ca am sorbit-o din priviripana tarzior, cand se maritase)… Pacat ca avea un nume de familiecare se potrivea ca nuca in perete cu gratia ei tulburatoare:Ceapalau. Trec peste amanunte ca sa nu-mi provoc suspine inutile.La convocarea adunarii generale a pionierilor, am fost propuspentru inalta functie, alaturi de un coleg care, era clar, nu aveanici o sansa. Ma si vedeam cu snurul albastru. Numai ca o tovarasaprofesoara (nu-i dau numele, dar nici nu o uit si nu o iert) arecurs la o strategie: da, bun, dar ia sa vina si eleva X (nici einu-i dau numele, nu am iertat-o inca), pentru ca la ea se aflasnurul… Aceasta era o colega de clasa, destul de stearsa, darsilitoare… A venit. Si a iesit comandant de unitate, in pofidafluieraturilor si huiduielilor baietilor buni care ma sustineauvehement. Am simtit atunci vertijul popularitatii. Inutil insa,lucrurile fusesera aranjate. Si totul se petrecea, ati ghicit, de 1Mai. Cumplita nedreptate, pe are am gasit de cuviinta sa o reparcateva zile mai tarziu, la serbarea de sfarsit de an, aruncand cu osticla de brifcor plina dupa impricinata. Era sa se lase cuvictime.
BOGDAN CRETU (nascut la 21ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra deLiteratura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar,eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite revisteculturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala siComparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul deIasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
